Ascultă Radio România Constanța Live

TULCEA: Poliţiştii au identificat autorii jafului de la o sală de jocuri din Greci

TULCEA: Poliţiştii au identificat autorii jafului de la o sală de jocuri din Greci

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 12 august 2020, 09:25

Poliţiştii tulceni l-au identificat şi reţinut pe bărbatul care, la mijlocul lunii trecute, a jefuit o sală de jocuri din satul Greci, ajutat de o tânără de 21 de ani din oraşul Măcin.

Potrivit unui comunicat de presă transmis marţi de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ), după ce a părăsit obiectivul, bărbatul în vârstă de 29 de ani, din oraşul Măcin, a tras într-un agent de pază care l-a urmărit în timp ce încerca să fugă. Pe numele lui a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie calificată, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, uzul de armă fără drept şi încredinţarea unui vehicul unei persoane despre care avea cunoştinţă că nu deţine permis de conducere.

La rândul ei, femeia l-a ajutat pe suspect în acţiunile lui de deplasare spre şi de la sala de jocuri din satul Greci, de unde a sustras 7.500 de lei. Ea este cercetată pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la tâlhărie calificată şi conducere fără permis.

”Judecătoria Măcin a dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile. Pe numele femeii a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la tâlhărie calificată şi conducere fără permis. Judecătoria Măcin a dispus faţă de aceasta măsura preventivă a controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile’, se arată în comunicatul IPJ Tulcea.

Sursa – Agerpres / Redactor – Daniel Țăndăreanu / Foto – Arhivă

AUDIO | Curiozitate, energie și multe zâmbete: elevii de la Școala 37, în vizită la Radio Constanța
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 10:49

AUDIO | Curiozitate, energie și multe zâmbete: elevii de la Școala 37, în vizită la Radio Constanța

În cadrul programului „Școala Altfel”, ne-am bucurat să-i primim în vizită la Radio Constanța pee elevii clasei a IV‑a C de la Școala...

AUDIO | Curiozitate, energie și multe zâmbete: elevii de la Școala 37, în vizită la Radio Constanța
GDPR și CCTV: Mitul că „toate înregistrările video trebuie păstrate exact 30 de zile” este fals
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 09:24

GDPR și CCTV: Mitul că „toate înregistrările video trebuie păstrate exact 30 de zile” este fals

Rubrica GDPR, susținută de Daniela Cireașă, președintele Asociației Specialiștilor în Confidențialitate și Protecția Datelor și Data...

GDPR și CCTV: Mitul că „toate înregistrările video trebuie păstrate exact 30 de zile” este fals
Arest preventiv și arest la domiciliu pentru inculpații reținuți în urma protestelor violente din Piața Victoriei
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 08:28

Arest preventiv și arest la domiciliu pentru inculpații reținuți în urma protestelor violente din Piața Victoriei

Judecătoria Sectorului 1 a dispus aseară arestarea preventivă a unui bărbat şi arestul la domiciliu pentru alte patru persoane acuzate de...

Arest preventiv și arest la domiciliu pentru inculpații reținuți în urma protestelor violente din Piața Victoriei
Noi consultări la Palatul Cotroceni pentru desemnarea premierului. Ce-și doresc partidele parlamentare
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 07:27

Noi consultări la Palatul Cotroceni pentru desemnarea premierului. Ce-și doresc partidele parlamentare

Preşedintele Nicuşor Dan va avea astăzi, la Palatul Cotroceni, consultări cu partidele parlamentare, în încercarea de a găsi o soluţie pentru...

Noi consultări la Palatul Cotroceni pentru desemnarea premierului. Ce-și doresc partidele parlamentare
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 18:31

Misiunea pompierilor români în Grecia a ajuns la final. Salvatorii revin în România

Astăzi, ultimul schimb își încheie misiunea și pornește spre casă, după ce a dus mai departe, în Grecia, experiența și spiritul de...

Misiunea pompierilor români în Grecia a ajuns la final. Salvatorii revin în România
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 17:42

Miniștrii român și spaniol ai apărării au vizitat Baza Aeriană de la Mihail Kogălniceanu

Ministrul apărării naționale, Radu Miruță, și șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, au avut marți, 16 septembrie,...

Miniștrii român și spaniol ai apărării au vizitat Baza Aeriană de la Mihail Kogălniceanu
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 17:36

CONSTANȚA: Dezbateri aprinse pe tema noului regulament al parcărilor propus de Primărie

Au fost dezbateri aprinse, în această după amiază, pe tema noului regulament al parcărilor, propus de Primăria Constanța. Modificările aduc...

CONSTANȚA: Dezbateri aprinse pe tema noului regulament al parcărilor propus de Primărie
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 16:03

Protest în Piaţa Victoriei: Procurorii cer arestarea a 5 manifestanţi violenţi, printre care şi liderul instigatorilor

Liderul instigatorilor la violenţele din Piaţa Victoriei şi alţi patru manifestanţi care au atacat forţele de ordine vor fi duşi în...

Protest în Piaţa Victoriei: Procurorii cer arestarea a 5 manifestanţi violenţi, printre care şi liderul instigatorilor