Ascultă Radio România Constanța Live

TULCEA: Sancţiuni pentru nerespectarea măsurilor de siguranţă sanitară pe mijloacele de transport pe apă

TULCEA: Sancţiuni pentru nerespectarea măsurilor de siguranţă sanitară pe mijloacele de transport pe apă

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 9 iulie 2020, 10:01

Poliţiştii tulceni au aplicat, luna trecută, 15 amenzi în valoare totală de 1.700 de lei în timpul controalelor efectuate pe mijloacele de transport pe apă care au avut în vedere modul de respectare a Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea combaterea efectelor pandemiei cu noul coronavirus.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Tulcea, Irina Manolache, a declarat, pentru AGERPRES, că verificările au fost efectuate de lucrătorii Poliţiei Transporturi în colaborare cu alţi reprezentanţi ai instituţiilor cu atribuţii în domeniu şi i-au vizat atât pe angajaţii transportatorilor, cât şi pe călători.

‘În urma neregulilor constatate, poliţiştii au aplicat 15 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 1.700 de lei. Cele mai multe abateri au fost semnalate în cazul călătorilor şi au constat în nerespectarea măsurilor individuale de protecţie pentru limitarea riscului de răspândire a infecţiei cu noul coronavirus’, a precizat reprezentantul IPJ.

Unii turişti care şi-au petrecut concediul în Delta Dunării s-au arătat surprinşi de faptul că măsurile de protecţie individuale nu sunt respectate în contextul sanitar actual.

‘Pe noi ne-a surprins faptul că nu se respectă nicio regulă de distanţare socială. Am văzut bărci pline cu turişti … oamenii erau ca sardeluţele în conserve. Unul lângă altul şi niciun călător nu purta mască de protecţie. Asta este foarte periculos, mai ales în această perioadă. Am fost la Crişan, iar la pensiune, regulile se respectau’, a declarat Ana Constantin, din Bucureşti.

Pe navele care aparţin societăţii Navrom Delta SA, subvenţionată de la bugetul de stat pentru asigurarea transportului regulat de mărfuri şi călători în Deltă, accesul călătorilor este permis doar cu masca de protecţie.

‘În zona exterioară a punţilor, purtatul măştilor este facultativ, dar în grupuri purtatul acestor măşti este obligatoriu. În afară de a-i atenţiona pe călători cu privire la regulile impuse, nu putem face mare lucru, pentru că legea nu ne permite să-i sancţionăm’, a afirmat directorul societăţii Navrom Delta SA, Nicolae Chichi.

Comandantul de navă Nicolae Giurgiuvanu din cadrul societăţii a declarat că puţini călători respectă regulile.

‘Nu le permitem accesul pe navă călătorilor care nu poartă mască. Dar după ce urcă pe navă, îşi scot masca. Avem dezinfectante, dar puţini le folosesc. Majoritatea călătorilor sunt reticenţi la regulile impuse şi puţini sunt cei care le respectă’, a afirmat Giurgiuvanu.

În ceea ce priveşte numărul mare al călătorilor de pe ambarcaţiunile de agrement care fac curse regulate de transport între Tulcea şi satele din Deltă, preşedintele Asociaţiei de Management a Destinaţiei Turistice Delta Dunării (AMDTDD), Cătălin Ţibuleac, a menţionat că nu există nicio lege care să impună distanţarea fizică între călători.

‘Este important să respectăm anumite reguli la îmbarcare şi debarcare, respectiv evitarea aglomerărilor, să purtăm măşti de protecţie în timpul călătoriei. Este un efort comun, al administratorilor din turism alături de turişti şi toată lumea trebuie să înţeleagă că avem obligaţia să respectăm unele reguli pentru a evita răspândirea noului coronavirus’, a precizat preşedintele AMDTDD.

Sursa – Agerpres / Redactor online – Daniel Țăndăreanu / Foto – Arhivă

CONSTANȚA: Locurile de joacă livratorii în atenția comisarilor CJPC
Ştiri sâmbătă, 15 august 2026, 08:25

CONSTANȚA: Locurile de joacă livratorii în atenția comisarilor CJPC

Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța a desfășurat, în perioada 10–14 august 2026, acțiuni de control în mai...

CONSTANȚA: Locurile de joacă livratorii în atenția comisarilor CJPC
MApN: Nu există indicii privind o creștere a nivelului de risc pentru populația României!
Ştiri sâmbătă, 15 august 2026, 08:02

MApN: Nu există indicii privind o creștere a nivelului de risc pentru populația României!

Intensificarea confruntărilor din zona Mării Negre și din proximitatea frontierei României generează efecte colaterale care, în ultimele zile,...

MApN: Nu există indicii privind o creștere a nivelului de risc pentru populația României!
Vreme frumoasă și normală termic în Dobrogea și pe litoral
Ştiri sâmbătă, 15 august 2026, 07:34

Vreme frumoasă și normală termic în Dobrogea și pe litoral

Și sâmbătă, în Dobrogea, vremea va fi în general frumoasă și normală termic cu cel mult 29 de grade Celsius în termometre. Cerul va fi...

Vreme frumoasă și normală termic în Dobrogea și pe litoral
Județul CONSTANȚA: S-au încheiat lucrările de asfaltare pe DJ 225 Târgușor – Mireasa
Ştiri vineri, 14 august 2026, 20:55

Județul CONSTANȚA: S-au încheiat lucrările de asfaltare pe DJ 225 Târgușor – Mireasa

Vineri s-au încheiat lucrările de asfaltare pe DJ 225 Târgușor – Mireasa. Lucrările de reabilitarea tronsonului au debutat pe 4 iulie și au...

Județul CONSTANȚA: S-au încheiat lucrările de asfaltare pe DJ 225 Târgușor – Mireasa
Ştiri vineri, 14 august 2026, 19:58

Podul Anghel Saligny de la Cernavodă va putea fi vizitat de pietoni sâmbătă, 15 august

Podul Anghel Saligny de la Cernavodă va putea fi vizitat de pietoni sâmbătă, 15 august, în cadrul evenimentului „Anghel Saligny – Pod peste...

Podul Anghel Saligny de la Cernavodă va putea fi vizitat de pietoni sâmbătă, 15 august
Ştiri vineri, 14 august 2026, 19:48

David Popovici, aur la 200 m liber!

David Popovici a câștigat medalia de aur în finala probei de 200 de metri liber de la Campionatele Europene de Natație de la Paris. Popovici a...

David Popovici, aur la 200 m liber!
Ştiri vineri, 14 august 2026, 19:43

NIBIRU dă startul unui weekend-maraton de Sf. Maria. Programul complet

Cu peste 1,6 milioane de vizite înregistrate în 2026, împreună cu festivalul Beach, Please!, noua destinație de distracție de pe litoral intră...

NIBIRU dă startul unui weekend-maraton de Sf. Maria. Programul complet
Ştiri vineri, 14 august 2026, 19:07

Județul TULCEA: Dronă descoperită în zona localității Plauru. Autoritățile sunt la locul incidentului

Ministerul Apărării Naționale a fost informat în cursul zilei de vineri, 14 august, despre o dronă descoperită în zona localității Plauru,...

Județul TULCEA: Dronă descoperită în zona localității Plauru. Autoritățile sunt la locul incidentului