Ascultă Radio România Constanța Live

Planul de relansare: Vouchere de vacanţă speciale pentru pensionari şi stimulente pentru agenţiile de turism

Planul de relansare: Vouchere de vacanţă speciale pentru pensionari şi stimulente pentru agenţiile de turism

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 2 iulie 2020, 12:54

Emiterea de vouchere de vacanţă speciale pentru pensionari, destinate exclusiv tratamentelor balneoclimaterice şi acordarea de stimulente agenţiilor de turism pentru fiecare turist străin care stă mai mult de 5 nopţi în România (incoming), sunt două dintre măsurile incluse în Planul Naţional de Investiţii şi Relansare Economică, prezentat miercuri de Executiv.

În scopul relansării economice a acestui sector de activitate, planul de relansare prevede şi alte tipuri de măsuri şi forme de sprijin. Astfel, din circa 1 miliard de euro care vor fi puşi la dispoziţia companiilor din domeniile afectate de criza provocată de pandemia SARS-CoV2, aproximativ 350 milioane de euro ar putea
merge spre companiile din HoReCa, turism şi transporturi.

De asemenea, se are în vedere reducerea costurilor cu utilităţile şi este în pregătire un program de ajutor pentru instalarea unor panouri fotovoltaice sau a unor
staţii de încărcare de automobile, astfel încât operatorii să poată intra într-o reţea europeană de staţii de încărcare.

Planul Naţional de Investiţii şi Relansare Economică mai include acordarea de granturi operatorilor economici din turism pentru implementarea măsurilor de prevenţie împotriva virusului COVID-19, garantarea de către FNGCIMM a voucherelor acordate de către agenţiile de turism şi structurile de primire turistică pentru călătoriile anulate din cauza Covid-19 şi emiterea şi acordarea unor tichete speciale, destinate exclusiv consumului în unităţile de alimentaţie publică autorizate.

„În prima parte a anului 2020, au fost adoptate mai multe măsuri în sprijinul mediului de afaceri din sectorul turistic şi al turiştilor, dintre care amintim: prelungirea valabilităţii voucherelor de vacanţă emise în anul 2019 până la data de 31 mai 2021; emiterea voucherelor de vacanţă pentru anul 2020 se va face exclusiv pe suport
electronic; au fost atestate patru noi localităţi şi zone ca staţiuni turistice de interes naţional şi totodată, alte cinci localităţi ca staţiuni turistice de interes local în scopul sprijinirii investiţiilor prin finanţări nerambursabile; au fost completate criteriile de atestare a staţiunilor turistice; acordarea de facilităţi fiscale şi scutiri de impozite”, se menţionează în document.

Sursa – Agerpres / Redactor online – Daniel Țăndăreanu / Foto – Arhivă

PSD decide dacă îi retrage sprijinul politic premierului Ilie Bolojan
Actualitate duminică, 19 aprilie 2026, 18:19

PSD decide dacă îi retrage sprijinul politic premierului Ilie Bolojan

Partidul Social Democrat va decide luni, prin vot, dacă îşi menţine sau nu sprijinul politic pentru premierul Ilie Bolojan. Consultarea internă,...

PSD decide dacă îi retrage sprijinul politic premierului Ilie Bolojan
Ministrul Energiei: Nu sunt probleme în aprovizionarea cu carburant, în momentul de faţă
Actualitate duminică, 19 aprilie 2026, 17:12

Ministrul Energiei: Nu sunt probleme în aprovizionarea cu carburant, în momentul de faţă

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat, sâmbătă, cu prilejul unei vizite efectuate la centrala electrică Mintia, că, în acest moment, nu...

Ministrul Energiei: Nu sunt probleme în aprovizionarea cu carburant, în momentul de faţă
CONSTANȚA: Victima incendiului din campusul Henri Coandă a murit
Actualitate duminică, 19 aprilie 2026, 16:31

CONSTANȚA: Victima incendiului din campusul Henri Coandă a murit

Victima incendiului din campusul Henri Coandă a murit duminică, în jurul orei 13:30. Bărbatul grav rănit, în vârstă de 64 de ani, care...

CONSTANȚA: Victima incendiului din campusul Henri Coandă a murit
ATENȚIE: Știre Falsă (FAKE NEWS) în circulație!
Actualitate duminică, 19 aprilie 2026, 15:55

ATENȚIE: Știre Falsă (FAKE NEWS) în circulație!

În ultimele ore, pe rețelele de socializare și pe platformele de mesagerie (WhatsApp), circulă un mesaj alarmist cu privire la o „monitorizare...

ATENȚIE: Știre Falsă (FAKE NEWS) în circulație!
Actualitate duminică, 19 aprilie 2026, 14:03

CONSTANȚA: Interio, un eveniment dedicat industriei Horeca

La Pavilionul expozițional din Constanța se desfășoară în aceste zile, Interio, un eveniment dedicat industriei Horeca. Printre aparatură și...

CONSTANȚA: Interio, un eveniment dedicat industriei Horeca
Actualitate duminică, 19 aprilie 2026, 12:07

VIDEO TULCEA: Acțiuni antibraconaj în Deltă. Bărbat prins cu doi sturioni vii!

În perioada 10 – 16 aprilie 2026, poliţiştii Direcţiei de Ordine Publică – Serviciul de Poliţie ‘Delta Dunării’ au...

VIDEO TULCEA: Acțiuni antibraconaj în Deltă. Bărbat prins cu doi sturioni vii!
Actualitate duminică, 19 aprilie 2026, 10:30

CERNAVODĂ: Bărbat prins de jandarmi cu o armă albă

Sâmbătă seară, în jurul orei 23:30, jandarmii din cadrul Detașamentului Cernavodă, aflați în misiune de menținere a ordinii publice în...

CERNAVODĂ: Bărbat prins de jandarmi cu o armă albă
Actualitate sâmbătă, 18 aprilie 2026, 17:17

Proiectul european privind digitalizarea în Delta Dunării ajunge la DNA. Bogdan Bulete, înlăturat din toate funcțiile

Noul guvernator al Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, Florin Stăneaţă, are la dispoziţie cel mult o lună pentru a prezenta o...

Proiectul european privind digitalizarea în Delta Dunării ajunge la DNA. Bogdan Bulete, înlăturat din toate funcțiile