Ascultă Radio România Constanța Live

Cluburile sportive şcolare şi liceele cu program sportiv îşi pot relua activitatea

Cluburile sportive şcolare şi liceele cu program sportiv îşi pot relua activitatea

Publicat de Catalin Donose, 30 iunie 2020, 06:45

Ministerul Tineretului şi Sportului a anunţat, că începând cu data de 29 iunie cluburile sportive şcolare şi liceele cu program sportiv îşi reiau activitatea întreruptă în luna martie din cauza pandemiei de coronavirus, cu respectarea prevederilor Ordinului comun emis de MTS şi Ministerul Sănătăţii în 12 iunie.

Decizia a fost luată în urma unei întâlniri de lucru între ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe şi ministrul Educaţiei şi Cercetării, Monica Anisie desfăşurată, luni, la sediul MTS.

‘Ministerul Educaţiei şi Cercetării a stabilit cadrul pentru reluarea activităţilor în aceste unităţi de învăţământ, cluburi sportive şcolare, licee şi şcoli  gimnaziale cu clase cu program sportiv. Începând de astăzi, 29 iunie 2020, pot fi reluate activităţile sportive (antrenamente/participare la competiţii oficiale) cu respectarea prevederilor Ordinului comun dintre Ministerul Tineretului şi Sportului şi Ministerul Sănătăţii 619/1077 din 12.06.2020’, se arată în comunicatul MTS.

La întâlnirea de luni au participat şi reprezentanţi ai federaţiilor sporturilor de echipă precum Gheorghe Vişan, preşedintele FR de Volei, Alexandru Dedu, preşedintele FR de Handbal şi Alin Petrache, preşedintele FR de Rugby.

Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Monica Anisie, a declarat că reluarea activităţii sportive pentru copii este esenţială. ‘Mă bucur că putem să facem acest anunţ, al reluării activităţilor în unităţile de învăţământ cu program sportiv integrat şi suplimentar, întrucât sportul deţine  un rol esenţial în dezvoltarea armonioasă a  copiilor noştri. Au fost multe discuţii  referitoare la acest subiect, însă deciziile noastre au avut tot timpul în prim-plan siguranţa copiilor. De aceea, sunt încrezătoare că, în urma acestui  dialog deschis cu MTS, se vor concretiza  câteva proiecte importante pentru tinerii care vor sa facă sport, pe care le vom anunţa curând’, a spus Anisie.

La rândul său, ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, a declarat că Ministerul Educaţiei şi Cercetării este principalul partener al MTS în ceea ce priveşte relansarea sportului de masă în România.

‘Doresc să mulţumesc Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi doamnei ministru, Monica Anisie, pentru deschiderea şi înţelegerea pe care ne-au arătat-o. Deschiderea CSS-urilor şi a LPS-urilor a fost unul dintre cele mai dezbătute subiecte în ultima perioadă cu oamenii din lumea sportului şi mă bucur că am reuşit acum să facem şi acest pas. Sunt sigur că şi colegii de la MEC vor reuşi să gestioneze foarte bine această situaţie, la fel de bine cum au reuşit să organizeze desfăşurarea în siguranţă a examenelor de evaluare naţională şi bacalaureat pentru sutele de mii de copii. Am dorit să îi avem alături de noi la discuţia de astăzi şi pe reprezentanţii câtorva federaţii sportive naţionale, pentru a exista acel dialog constructiv care să ne ofere şi soluţii, dar şi viitoare parteneriate legate de competiţiile sportive şcolare. Mă bazez foarte mult pe ajutorul Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi, fără a exagera, doresc să spun că, în ceea ce priveşte relansarea sportului de masă în România, Ministerul Educaţiei şi Cercetării este principalul nostru partener. Creşterea numărului orelor de sport şi a numărului celor care fac sport, precum şi crearea unor competiţii sportive atractive,  care să implice cât mai multe şcoli şi elevi de diferite vârste, reprezintă pariul nostru, al celor două ministere’, a explicat Stroe.

Cătălin Donose

Foto – Arhivă

Peste 30 de hectare de pe faleza Tuzla revin domeniului public al statului după 11 ani de judecată
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 12:21

Peste 30 de hectare de pe faleza Tuzla revin domeniului public al statului după 11 ani de judecată

Aproape 33 de hectare de pe faleza Tuzla au fost recuperate şi rămân în proprietatea publică a statului printr-o sentinţă definitivă, după...

Peste 30 de hectare de pe faleza Tuzla revin domeniului public al statului după 11 ani de judecată
CONSTANȚA: 130.000 de mașini la puțin peste 40.000 de locuri de parcare
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 12:10

CONSTANȚA: 130.000 de mașini la puțin peste 40.000 de locuri de parcare

Noul Regulament de organizare și funcționare a parcărilor publice din municipiul Constanța, disponibil AICI, propus de primarul Vergil Chițac,...

CONSTANȚA: 130.000 de mașini la puțin peste 40.000 de locuri de parcare
Consultări la Palatul Cotroceni: PSD cere guvernarea, PNL și USR îl propun pe Mureșan, iar AUR vrea anticipate
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 12:00

Consultări la Palatul Cotroceni: PSD cere guvernarea, PNL și USR îl propun pe Mureșan, iar AUR vrea anticipate

La Palatul Cotroceni continuă consultările președintelui Nicușor Dan cu reprezentanții partidelor parlamentare, în vederea desemnării unui...

Consultări la Palatul Cotroceni: PSD cere guvernarea, PNL și USR îl propun pe Mureșan, iar AUR vrea anticipate
AUDIO | Curiozitate, energie și multe zâmbete: elevii de la Școala 37, în vizită la Radio Constanța
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 10:49

AUDIO | Curiozitate, energie și multe zâmbete: elevii de la Școala 37, în vizită la Radio Constanța

În cadrul programului „Școala Altfel”, ne-am bucurat să-i primim în vizită la Radio Constanța pee elevii clasei a IV‑a C de la Școala...

AUDIO | Curiozitate, energie și multe zâmbete: elevii de la Școala 37, în vizită la Radio Constanța
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 09:24

GDPR și CCTV: Mitul că „toate înregistrările video trebuie păstrate exact 30 de zile” este fals

Rubrica GDPR, susținută de Daniela Cireașă, președintele Asociației Specialiștilor în Confidențialitate și Protecția Datelor și Data...

GDPR și CCTV: Mitul că „toate înregistrările video trebuie păstrate exact 30 de zile” este fals
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 08:28

Arest preventiv și arest la domiciliu pentru inculpații reținuți în urma protestelor violente din Piața Victoriei

Judecătoria Sectorului 1 a dispus aseară arestarea preventivă a unui bărbat şi arestul la domiciliu pentru alte patru persoane acuzate de...

Arest preventiv și arest la domiciliu pentru inculpații reținuți în urma protestelor violente din Piața Victoriei
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 07:27

Noi consultări la Palatul Cotroceni pentru desemnarea premierului. Ce-și doresc partidele parlamentare

Preşedintele Nicuşor Dan va avea astăzi, la Palatul Cotroceni, consultări cu partidele parlamentare, în încercarea de a găsi o soluţie pentru...

Noi consultări la Palatul Cotroceni pentru desemnarea premierului. Ce-și doresc partidele parlamentare
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 18:31

Misiunea pompierilor români în Grecia a ajuns la final. Salvatorii revin în România

Astăzi, ultimul schimb își încheie misiunea și pornește spre casă, după ce a dus mai departe, în Grecia, experiența și spiritul de...

Misiunea pompierilor români în Grecia a ajuns la final. Salvatorii revin în România