Ascultă Radio România Constanța Live

Lucian Bute intră în Panteonul sporturilor din Quebec

Lucian Bute intră în Panteonul sporturilor din Quebec

Publicat de Catalin Donose, 19 iunie 2020, 08:57

Fostul boxer româno-canadian Lucian Bute, campion mondial IBF la categoria supermijlocie, va fi inclus anul viitor în Panteonul sporturilor din Quebec, pentru performanţele realizate în cariera sa.

”Când am sosit (în Canada), în 2003, eu, un tânăr boxer din România, nu vorbeam nici franceză, nici engleză, şi nu m-am gândit niciodată că voi fi, într-o zi, inclus în Panteonul sporturilor din Quebec. Lumea din Quebec m-a adoptat. Mă simt privilegiat, sunt foarte bucuros, sunt emoţionat”, a mărturisit Bute la aflarea veştii.

Bute va intra în posteritate în cadrul unei gale care va avea loc în toamna anului 2021, alături de hocheistul Guy Carbonneau, de schiorul de fond Alex Harvey, de hocheista Caroline Ouellette şi de ciclista Marie-Hélene Prémont, o specialistă în mountain bike. De asemenea, în acest Hall of Fame al provinciei canadiene vor fi primiţi arbitra de fotbal Sonia Denoncourt şi Tom Quinn, preşedintele Consiliului de administraţie al Institutului Naţional de Sport din Quebec.

Bute nu este primul sportiv născut în afara Quebecului inclus în această galerie, el alăturându-se unor nume de referinţă, precum Gary Carter, Jackie Robinson, Peter Stastny sau marele pionier al schiului fond Herman Smith-Johannsen.

”Obiectivul Panteonului este de a face vie istoria sportivă de aici, iar aceasta nu e formată doar din sportivi născuţi în Quebec. Exemplul lui Lucian este elocvent. Fie că s-a născut aici sau în România, povestea sa izvorăşte din memoria noastră colectivă”, a subliniat Jean Gosselin, vicepreşedintele Panteonului sporturilor şi secretarul comisiei de selecţie.

Bute, care a obţinut cetăţenia canadiană în 2012, intră într-un loc unde celebra sa compatrioată Nadia Comăneci nu a reuşit încă să pătrundă, remarcă Journal de Montreal, care menţionează că în Panteon au prioritate sportivii care s-au remarcat în Quebec o anumită perioadă de timp, iar cazul ‘Zeiţei de la Montreal” este încă dezbătut. Nadia a cucerit la JO de la Montreal trei medalii de aur, una de argint şi una de bronz, devenind la ediţia din 1976 prima gimnastă notată cu 10.

Lucian Bute şi-a anunţat încheierea carierei în martie 2019, la vârsta de 39 de ani.

Bute susţinuse ultimul său meci din cariera profesionistă pe 24 februarie 2017, la Quebec City, pierzând prin KO în faţa columbianului Eleider Alvarez.

Lucian Bute, care şi-a apărat cu succes de nouă ori titlul mondial IBF la supermijlocie între 2007 şi 2012, a încheiat cu un palmares la profesionişti de 32 de victorii (25 KO) şi 5 înfrângeri (2 KO).

Bute are în palmaresul său de boxer amator o medalie de bronz la Mondialele din 1999, de la Houston, dar şi o medalie de aur la Jocurile Francofoniei din 2001 de la Ottawa-Hull (Canada), ambele la categoria welter.

Cătălin Donose

Foto – Arhivă

Din 2022, aproape 160 de mine marine au fost distruse de Forțele Navale Române
Actualitate miercuri, 22 iulie 2026, 20:13

Din 2022, aproape 160 de mine marine au fost distruse de Forțele Navale Române

Războiul din Ucraina a produs numeroase efecte nedorite. Unul dintre este numărul mare de nave lovite, avariate sau scufundate în Marea Neagră....

Din 2022, aproape 160 de mine marine au fost distruse de Forțele Navale Române
bani bancnote 100 lei radio romania
Actualitate miercuri, 22 iulie 2026, 19:48

Ce salarii au funcționarii publici și personalul contractual din cadrul Consiliului Județean Constanța

Ce salarii au funcționarii publici și personalul contractual din cadrul Consiliului Județean Constanța? Potrivit unui proiect de hotărâre care...

Ce salarii au funcționarii publici și personalul contractual din cadrul Consiliului Județean Constanța
TULCEA: A fost activat Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției
Actualitate miercuri, 22 iulie 2026, 19:08

TULCEA: A fost activat Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției

La nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „DELTA” al județului Tulcea a fost activat și Centrul Județean de Coordonare și...

TULCEA: A fost activat Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției
AUDIO | Producții accesibilizate în cadrul Stagiunii Estivale a Artelor Spectacolului
Actualitate miercuri, 22 iulie 2026, 18:59

AUDIO | Producții accesibilizate în cadrul Stagiunii Estivale a Artelor Spectacolului

Zeci de persoane cu dizabilități din Constanța, multe dintre ele parte din Asociația Nevăzătorilor din România, filiala Constanța s-au...

AUDIO | Producții accesibilizate în cadrul Stagiunii Estivale a Artelor Spectacolului
Actualitate miercuri, 22 iulie 2026, 18:08

Oficial de la IPJ Constanța despre accidentul mortal produs între Techirghiol și Agigea

Astăzi, 22 iulie, în jurul orei 15.30, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la producerea unui...

Oficial de la IPJ Constanța despre accidentul mortal produs între Techirghiol și Agigea
Actualitate miercuri, 22 iulie 2026, 18:04

Cabluri tăiate între stațiile feroviare Palas și Constanța. Trenurile înregistrează întârzieri

Mai multe trenuri care circulă spre litoral înregistrează întârzieri din cauza unor cabluri feroviare avariate accidental de utilaje, între...

Cabluri tăiate între stațiile feroviare Palas și Constanța. Trenurile înregistrează întârzieri
Actualitate miercuri, 22 iulie 2026, 17:56

Ateliere de cusături tradiționale vor fi organizate la Muzeul de Artă Populară Constanța

Muzeul de Artă Populară, instituție finanțată de Consiliul Județean Constanța, organizează în perioada 3-9 august prima ediție a...

Ateliere de cusături tradiționale vor fi organizate la Muzeul de Artă Populară Constanța
Actualitate miercuri, 22 iulie 2026, 17:21

Calendar istoric MINAC: 22 iulie – „Sărbătoarea Durerii”. Funeraliile Regelui Ferdinand, doliul național și acțiunile din Constanța

Pe data de 20 iulie 1927, la ora 2:15 a.m., la Palatul Peleș din Sinaia, monarhul României, Ferdinand I Întregitorul (1914-1927), și-a dat...

Calendar istoric MINAC: 22 iulie – „Sărbătoarea Durerii”. Funeraliile Regelui Ferdinand, doliul național și acțiunile din Constanța