Ascultă Radio România Constanța Live

Camera Deputaţilor şi Senatul se reunesc în plen comun. Rectificarea bugetară şi impozitarea pensiilor speciale – pe ordinea de zi

Camera Deputaţilor şi Senatul se reunesc în plen comun. Rectificarea bugetară şi impozitarea pensiilor speciale – pe ordinea de zi

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 18 iunie 2020, 08:39

Camera Deputaţilor şi Senatul se reunesc joi, începând cu ora 13,00, în şedinţă comună, pentru a dezbate şi vota rectificarea bugetară aprobată de Guvern în luna aprilie, în perioada stării de urgenţă, dar şi proiectul de lege privind impozitarea pensiilor speciale.

Birourile permanente reunite au decis miercuri ca joi, începând cu ora 10,00, Comisiile de buget ale Parlamentului să se reunească pentru a elabora un raport privind rectificarea bugetară.

Pe ordinea de zi a şedinţei va fi introdus şi proiectul de lege privind impozitarea pensiilor speciale, care a fost deja adoptat miercuri de Camera Deputaţilor.

Motivul pentru care acest proiect va fi supus votului şi în plenul reunit al Parlamentului este acela că el se referă şi la pensiile deputaţilor şi senatorilor.

‘Pentru că în această lege (cea privind impozitarea pensiilor speciale – n.r.) se face referire inclusiv la categoria parlamentari, pentru a nu exista niciun fel de dubiu de neconstituţionalitate, vă propun ca mâine, în plenul reunit, să introducem acest proiect la plenul reunit strict pentru articolul care face referire la parlamentari. Aşa cum ştiţi, pentru parlamentari e nevoie de un plen comun care să modifice Statutul parlamentarilor. Preşedintele Comisiei de statut este aici, mâine dimineaţă va face şedinţă, iar pentru acest articol plenul reunit să dea din nou un vot. În acest fel avem o lege constituţională prin care eliminăm toate pensiile speciale din România’, a spus miercuri liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, în plenul Camerei Deputaţilor.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a menţionat că joi dimineaţă se vor reuni Birourile permanente ale Parlamentului pentru a introduce pe ordinea de zi acest proiect.

Sursa – Agerpres / Redactor online – Daniel Țăndăreanu

CONSTANȚA: Rețea de trafic de minori, trafic de persoane și proxenetism, destructurată
Actualitate sâmbătă, 7 februarie 2026, 12:18

CONSTANȚA: Rețea de trafic de minori, trafic de persoane și proxenetism, destructurată

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de...

CONSTANȚA: Rețea de trafic de minori, trafic de persoane și proxenetism, destructurată
Tâlhărie în CERNAVODĂ: Două persoane, reținute de polițiști
Actualitate sâmbătă, 7 februarie 2026, 11:57

Tâlhărie în CERNAVODĂ: Două persoane, reținute de polițiști

Urmare a cercetărilor în dosarul penal privind infracțiunea de tâlhărie calificată, comisă asupra a două persoane, de 57, respectiv 72 de...

Tâlhărie în CERNAVODĂ: Două persoane, reținute de polițiști
Apicultura din Dobrogea se bazează pe o tradiție solidă, transmisă din generație în generație și îmbogățită prin experiență
Actualitate sâmbătă, 7 februarie 2026, 11:47

Apicultura din Dobrogea se bazează pe o tradiție solidă, transmisă din generație în generație și îmbogățită prin experiență

Apicultura din Dobrogea se bazează pe o tradiție solidă, transmisă din generație în generație și îmbogățită prin experiență....

Apicultura din Dobrogea se bazează pe o tradiție solidă, transmisă din generație în generație și îmbogățită prin experiență
FOTO: Activitate intensă în poligonul Capu Midia. Exercițiul multinațional „Dynamic Front 26”
Actualitate sâmbătă, 7 februarie 2026, 10:39

FOTO: Activitate intensă în poligonul Capu Midia. Exercițiul multinațional „Dynamic Front 26”

Vineri, 06.02, au început tragerile cu artilerie și rachete în cadrul exercițiului multinațional „Dynamic Front 26”. Conform MApN,...

FOTO: Activitate intensă în poligonul Capu Midia. Exercițiul multinațional „Dynamic Front 26”
Actualitate sâmbătă, 7 februarie 2026, 10:08

Județul TULCEA: Focar de GRIPĂ AVIARĂ descoperit la gospodăria mănăstirii Saon

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Tulcea informează că, în urma sesizării și a investigațiilor de laborator...

Județul TULCEA: Focar de GRIPĂ AVIARĂ descoperit la gospodăria mănăstirii Saon
Actualitate sâmbătă, 7 februarie 2026, 09:38

CONSTANȚA: Federația Română de Natație și Pentatlon Modern, prezentă la inaugurarea bazinului de înot al Academiei Navale “Mircea cel Bătrân”

La invitația Șefului Statului Major al Forțelor Navale, viceamiral Mihai Panait și a comandantului (rectorului) Academiei Navale „Mircea cel...

CONSTANȚA: Federația Română de Natație și Pentatlon Modern, prezentă la inaugurarea bazinului de înot al Academiei Navale “Mircea cel Bătrân”
Actualitate vineri, 6 februarie 2026, 20:01

UPDATE / NĂVODARI: Un apartament a fost cuprins de un incendiu. O persoană ar fi fost găsită decedată în imobil

UPDATE 1 Reprezentanții ISU Dobrogea informează că un scurtcircuit electric este cauza probabilă de producere a incendiului. UPDATE Incendiul a...

UPDATE / NĂVODARI: Un apartament a fost cuprins de un incendiu. O persoană ar fi fost găsită decedată în imobil
Actualitate vineri, 6 februarie 2026, 19:31

CERNAVODĂ: Un bătrân de 72 de ani, tâlhărit pe strada Unirii. Victima ar fi rămas fără 13 mii de lei

Astăzi, în jurul orei 12.20, polițiști din cadrul Poliției orașului Cernavodă au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că pe...

CERNAVODĂ: Un bătrân de 72 de ani, tâlhărit pe strada Unirii. Victima ar fi rămas fără 13 mii de lei