Ascultă Radio România Constanța Live

FOTO Primul weekend la mare din acest sezon turistic. Ce măsuri au fost luate pentru ca turiştii să fie în siguranţă

FOTO Primul weekend la mare din acest sezon turistic. Ce măsuri au fost luate pentru ca turiştii să fie în siguranţă

Publicat de , 6 iunie 2020, 10:33

Mii de turişti sunt aşteptaţi la mare de Rusalii. Oferta hotelierilor este generoasă şi, în unele locuri, la jumătate de preţ faţă de anul trecut. Plajele cu nisip fin au prins culoare, după ce sute de sezlonguri şi umbrele de soare s-au răspândit la distanţa recomandată de 2 metri, iar muzica de la terase se ia la întrecere cu valurile, stârnite de vântul nu tocmai domol. Pe litoral, este miros de vacanţă, iar de câteva zile şi salvamarii sunt la posturi. 
10.000 de turişti ar putea ajunge la mare în iunie, dacă ne uităm pe rezervările făcute la hoteluri, dar sunt destui şi cei care se cazează la cort sau vin cu rulota din dotare. Pe plaja din Mamaia am găsit încă de ieri câţiva turişti la soare.
„Staţiunea e cam pustie, marea e frumoasă, ca întotdeauna, de fiecare dată când vedem marea, noi suntem aşa … ne bucurăm de ea“, ne-a spus un grup de turişti din Brăila. Oamenii spun că preţurile la cazare sunt accesibile: „Cel puţin la hotel, unde suntem cazaţi, chiar accesibile. Anul trecut, când am venit, era preţul dublu faţă de ce este acum. Plajele sunt goale, dar noi sperăm pe weekend să se umple. Este destul de trist, fiindcă te aştepţi să vii vara pe plajă şi să fie plin de lume şi muzică şi e pustiu.“
Zilele trecute, staţiunile de pe litoral erau pustii, dar operatorii de plajă se pregăteau intens pentru un weekend aglomerat. Ionuţ Zamfirescu este administrator pe o porţiune de plajă din Mamaia şi a muncit intens pentru a deschide afacerea în weekend-ul de Rusalii.
„Este un şantier, dar în trei-patru zile se vor rezolva treburile, avem capacitate de muncă, avem oameni, problema necesită timp, ca să fim cum trebuie de Rusalii. Efectiv, pe plajă vom da drumul în două – trei zile, la bar în 10 zile minimum. În loc de patru şezlonguri, vom avea două, la fiecare umbrelă“, ne-a declarat operatorul de plajă.
Nicu Pietraru are o terasă cu bar pe plajă la Mamaia, care noaptea se transformă într-un veritabil club în aer liber. Ziua, zeci de paturi cu umbrele şi salteluţe colorate vă invită la soare, dar sunt pe jumătate faţă de câte erau în trecut.
„Sunt paturile pe care le-am avut şi anul trecut, le-am amplasat la doi metri depărtare unul faţă de celălalt, deci, într-un cuvânt, suntem la jumătatea capacităţii de anul trecut. Barmanii, ospătarii vor purta în permanenţă măşti şi mănuşi, vom avea dezinfectant, după cum vedeţi, la fiecare colţ, baie şi peste tot. Cearceafurile vor veni întotdeauna şi vor fi acoperite cu o folie, se vor schimba la fiecare turist şi se va da cu dezinfectant după orice client care pleacă“, a declarat operatorul de plajă.
Despre mulţimea de turişti aşteptată pe litoral de Rusalii, operatorii de plajă sunt rezervaţi…
„Off, pentru mine este o necunoscută, că dacă era ca în anii trecuţi ştiam cu aproximaţie cam câţi or să fie, dar cum multora le este frică să vină, să călătorească nu ştiu ce să spun, chiar nu ştiu ce să vă răspund la această întrebare“, a mai spus Nicu Pietraru.
Am întâlnit constănţeni care nu văd cu ochi buni relaxarea măsurilor luate pe timpul pandemiei.
„Lumea nu realizează că efortul pe care l-a făcut stând acasă două luni de zile trebuie totuşi menţinut. Problema este că ei vin, stau, lasă bolile în spate şi pleacă. Noi, ca şi constănţeni, întrebaţi-vă ce acces avem noi la un spital. Şoselele sunt vraişte, ei vin, le fărâmă, pleacă. Nu contribuie cu nimic“, ne-a declarat una dintre persoanele intervievate.
Chiar dacă nu peste tot era deschis, iar unele locuri de pe plajă arătau ca un şantier, numeroase terase şi hoteluri se pregăteau, înainte de weekend, pentru asaltul turiştilor. Tarabele cu covrigi calzi şi plăcinte, cele cu articole de plajă şi suveniruri s-au redeschis.
„Turiştii pot să vină liniştiţi şi noi stăm liniştiţi, dacă vremea se anunţă bună, că lumea este destul de dornică să vadă marea. Dacă respectăm normele de siguranţă, ar trebui să fie destul de sigur, numai că, din păcate, nu cred că vor fi la fel de mulţi turişti, ca în alţi ani. Eu sper că odată cu aceste reglementări, turiştii să vină, pentru că nu arată oraşul la fel fără turişti şi eu sper să se respecte normele de siguranţă, pentru a ne putea distra. Faţă de anii trecuţi, staţiunea Mamaia este mult mai goală şi pustie. Ăsta cred că va fi noul normal“, ne-a declarat o persoană din Constanţa.
Deşi marea este poate prea rece pentru o baie, salvamarii au revenit la posturi. Sunt gata să sară în ajutorul celor aflaţi în pericol, cu noile reguli impuse de pandemie, spune Alexandru Zderea, salvamar în staţiunea Mamaia: „Fiecare salvamar va purta o mască de protecţie, iar în al doilea rând avem tubul de oxigen, cu care intervenim la victimele inconştiente. Anul trecut făceam respiraţia gură la gură, anul acesta avem tubul de oxigen. Vor fi câte 3 băieţi la fiecare foişor, vor sta mai mult pe apă cu caiacele şi vom face cât mai puţin patrulă printre oameni.“
Cum soarele va străluci cu putere, iar temperaturile vor fi mai ridicate zilele acestea, litoralul se anunţă locul perfect de întâlnire pentru numeroşi de români, dornici să lase în urmă pereţii apartamentului.
Redactor: Cristina Ghelasie / Foto: Cristina Ghelasie
Unele reguli impuse proprietarilor de câini care circulă cu autobuzele CT Bus sunt excesive
Actualitate miercuri, 22 aprilie 2026, 15:59

Unele reguli impuse proprietarilor de câini care circulă cu autobuzele CT Bus sunt excesive

Reprezentanții CT Bus au transmis recent o serie de reguli pentru proprietarii de animale de companie care călătoresc cu mijloacele de transport...

Unele reguli impuse proprietarilor de câini care circulă cu autobuzele CT Bus sunt excesive
Dialoguri la zi | Legislatia privind performanța energetică a imobilelor, explicată de Cornel Cincă, auditor energetic
Actualitate miercuri, 22 aprilie 2026, 15:58

Dialoguri la zi | Legislatia privind performanța energetică a imobilelor, explicată de Cornel Cincă, auditor energetic

Legea principală privind eficiența energetică în România este Legea nr. 121/2014, actualizată periodic, care stabilește cadrul legal pentru...

Dialoguri la zi | Legislatia privind performanța energetică a imobilelor, explicată de Cornel Cincă, auditor energetic
Accident rutier MORTAL pe DN22, în zona Tariverde, cu 5 victime
Actualitate miercuri, 22 aprilie 2026, 15:19

Accident rutier MORTAL pe DN22, în zona Tariverde, cu 5 victime

UPDATE:  Bilanțul accidentului: 4 răniți și un un bărbat de 34 de ani, decedat. Elicopterul SMURD a preluat o victimă cu politraumă, în...

Accident rutier MORTAL pe DN22, în zona Tariverde, cu 5 victime
Județul CONSTANȚA: Accident rutier grav – două persoane sunt încarcerate
Actualitate miercuri, 22 aprilie 2026, 15:04

Județul CONSTANȚA: Accident rutier grav – două persoane sunt încarcerate

UPDATE: Cele două persoane încarcerate, ambii bărbați, 31 si 33 ani, au fost extrase, una dintre victime fiind inconștientă, fără puls și...

Județul CONSTANȚA: Accident rutier grav – două persoane sunt încarcerate
Actualitate miercuri, 22 aprilie 2026, 14:50

UE a aprobat împrumutul de 90 de miliarde de euro destinat Ucrainei

Statele Uniunii Europene şi-au dat miercuri acordul final pentru ajutorul financiar de 90 de miliarde de euro destinat Ucrainei şi pentru cel de-al...

UE a aprobat împrumutul de 90 de miliarde de euro destinat Ucrainei
Actualitate miercuri, 22 aprilie 2026, 14:02

Circulația trenurilor pe ruta Constanța – Mangalia se reia TEMPORAR

Circulația trenurilor pe ruta Constanța – Mangalia se reia de la 30 aprilie SRCF Constanța informează publicul călător că, în perioada...

Circulația trenurilor pe ruta Constanța – Mangalia se reia TEMPORAR
Actualitate miercuri, 22 aprilie 2026, 13:05

Demersurile pentru aducerea de noi mamifere la Delfinariul din Constanța, fără succes

Reprezentațiile la Delfinariul din Constanța vor fi susținute, și în acest sezon estival, cu ajutorul delfinilor din Ucraina. Consiliul...

Demersurile pentru aducerea de noi mamifere la Delfinariul din Constanța, fără succes
Actualitate miercuri, 22 aprilie 2026, 12:58

Consultări la Cotroceni: PSD vrea păstrarea coaliției, dar cu alt premier

Social-democraţii nu vor susţine un guvern minoritar, iar una dintre soluţiile la criză este păstrarea actualei coaliţii, dar fără Ilie...

Consultări la Cotroceni: PSD vrea păstrarea coaliției, dar cu alt premier