Ascultă Radio România Constanța Live

TULCEA: Muzee şi situri arheologice, redeschise publicului

TULCEA: Muzee şi situri arheologice, redeschise publicului

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 31 mai 2020, 12:43

Centrul Muzeal Ecoturistic Delta Dunării din Tulcea s-a redeschis publicului sâmbătă, alături de alte cinci obiective din subordinea Institutului de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” (ICEM), după ce timp de aproape două luni accesul în acestea a fost interzis, ca măsură de prevenţie în contextul pandemiei cu noul coronavirus.

Obiectivele redeschise sunt Muzeul de Istorie şi Arheologie, Complexul Muzeal de Patrimoniu Cultural Nord-Dobrogea, care înseamnă Muzeul de Artă şi Casa Avramide, toate din Tulcea, precum şi Monumentul Paleocreştin, din satul Niculiţel, şi Cetatea Halmirys, din apropiere satului Murighiol.

„Nu se va permite accesul persoanelor care au temperatura mai mare de 37,3 grade Celsius, celor care nu poartă mască medicală sau nonmedicală şi persoanelor care prezintă simptome de infecţie respiratorie. Am achiziţionat peste zece termometre de la distanţă atât pentru vizitatori, cât şi pentru angajaţii instituţiei”, a precizat, directorul ICEM, Sorin Ailincăi.

De altfel, în instituţiile muzeale, accesul publicul s-a făcut pe trasee unidirecţionale, iar responsabila Centrului Muzeal Ecoturistic Delta Dunării, Cristina Dinu, a afirmat că traseul din instituţie a fost respectat de vizitatori.

„Deocamdată, nu am primit reclamaţii din partea vizitatorilor din cauza noilor condiţii de acces în muzeu. Oamenii sunt responsabili şi au înţeles situaţia. Anul trecut, am avut aproape 87.500 de oaspeţi. Este puţin probabil ca anul acesta să avem la fel de mulţi vizitatori, în contextul în care am pierdut deja două luni, aprilie şi mai”, a afirmat Cristina Dinu.

Cei mai mulţi vizitatori ai Centrului Muzeal Ecoturistic Delta Dunării din Tulcea au ales obiectivul pentru copii.

„Am ales să vedem acest acvariu pentru a fi în ton cu specificul zonei, al deltei, natură, păsări şi peşti. E prima oară când vin cu copiii şi sunt foarte curioşi”, a spus Emil Băltăreţu, din satul Murighiol.

În opinia responsabilei centrului ecoturistic, Cristina Dinu, copiii apreciază cel mai mult peştii de recif, datorită coloritului, însă unii copii susţin că centrul este deosebit şi datorită faptului că oferă şi alte atracţii în afara acvariului.

„Am mai fost şi în alte acvarii din ţară, dar acesta este cel mai frumos pentru că are şi animale, pe lângă peşti”, a afirmat Valeria, în vârstă de 9 ani, la finele vizitei.

ICEM a redeschis publicului încă de săptămâna trecută cetatea Enisala, cel mai vizitat sit arheologic din judeţ, iar numărul vizitatorilor a fost apreciat de directorul Institutului, Sorin Ailincăi.

„În primele două zile, am avut aproape 400 de vizitatori la cetatea Enisala, un început bun, având în vedere faptul că în a doua zi, duminică, a plouat”, a precizat directorul ICEM, Sorin Ailincăi.

De altfel, îngrijitorul cetăţii Enisala, Martin Petre, a declarat că în prima zi de vizitare, sâmbăta trecută, publicul a ajuns la sit înainte de deschidere.

„Au fost multe persoane la barieră înainte de a ajunge eu la cetate. Anul acesta, nu vom mai avea închis nicio zi din săptămână”, a precizat reprezentantul ICEM, Martin Petre.

Potrivit ICEM, cetatea Enisala a numărat anul trecut aproape 50.000 de oaspeţi şi este cel mai vizitat sit arheologic din judeţ.

De asemenea, Centrul Muzeal Ecoturistic Delta Dunării din municipiul Tulcea este cel mai vizitat muzeu din judeţ.

Sursa – Agerpres / Redacor online – Daniel Țăndăreanu / Foto – Arhivă

Alerte Cod galben de vreme instabilă în majoritatea regiunilor, marți și miercuri
Ştiri luni, 29 iunie 2026, 11:00

Alerte Cod galben de vreme instabilă în majoritatea regiunilor, marți și miercuri

Meteorologii au emis, luni, două atenționări Cod galben de instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului și averse însemnate...

Alerte Cod galben de vreme instabilă în majoritatea regiunilor, marți și miercuri
Start cu dreptul în noul sezon pentru Alexia Dospin de la CSM Constanța
Ştiri luni, 29 iunie 2026, 10:58

Start cu dreptul în noul sezon pentru Alexia Dospin de la CSM Constanța

Atleta Alexia Dospin de la CSM Constanța a debutat în sezonul de vară,  participând la concursul din Nivelles (Belgia) unde a urcat pe podium....

Start cu dreptul în noul sezon pentru Alexia Dospin de la CSM Constanța
Pe 29 iunie, sunt sărbătoriți Sfinții Apostoli Petru și Pavel
Ştiri luni, 29 iunie 2026, 10:55

Pe 29 iunie, sunt sărbătoriți Sfinții Apostoli Petru și Pavel

Sfântul Apostol Petru sau Sânpetru, cum îi spunea țăranul român, este sărbătorit în fiecare an pe 29 iunie, alături de Sfântul Pavel. În...

Pe 29 iunie, sunt sărbătoriți Sfinții Apostoli Petru și Pavel
AUDIO | Specialiștii recomandă părinților să fie alături de copii în perioada în care așteaptă rezultatele de la examene
Ştiri luni, 29 iunie 2026, 10:51

AUDIO | Specialiștii recomandă părinților să fie alături de copii în perioada în care așteaptă rezultatele de la examene

Sunteți părinți și simțiți că nu mai aveți soluții? Nu mai știți cum să creșteți un copil echilibrat când vă simțiți epuizați?...

AUDIO | Specialiștii recomandă părinților să fie alături de copii în perioada în care așteaptă rezultatele de la examene
Ştiri luni, 29 iunie 2026, 10:22

În perioada festivalului „Beach Please”, CFR suplimentează trenurile pe relația Constanța – Mangalia

Două trenuri suplimentare vor fi introduse în circulație, pe relația Constanța – Mangalia, în vederea preluării fluxului de călători...

În perioada festivalului „Beach Please”, CFR suplimentează trenurile pe relația Constanța – Mangalia
Ştiri luni, 29 iunie 2026, 10:05

Prima calificată în optimile Cupei Mondiale de fotbal

Selecţionata Canadei s-a calificat cu emoții în optimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal, după ce a învins echipa Africii de Sud cu 1-0,...

Prima calificată în optimile Cupei Mondiale de fotbal
Ştiri luni, 29 iunie 2026, 09:53

Bacalaureatul continuă luni cu probele scrise

Bacalaureatul continuă luni cu probele scrise iar prima este la Limba și literatura română, conform calendarului adoptat de Ministerul...

Bacalaureatul continuă luni cu probele scrise
Ştiri luni, 29 iunie 2026, 09:50

Ședința CSAT – Summitul NATO de la Ankara și participarea unor forțe la misiuni externe, pe agendă

Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) se reunește în ședință luni, de la ora 15:00, la Palatul Cotroceni. Pe ordinea de zi a acestei...

Ședința CSAT – Summitul NATO de la Ankara și participarea unor forțe la misiuni externe, pe agendă