Ascultă Radio România Constanța Live

TULCEA: Permisele din 2019 pentru pescuit comercial în Deltă, valabile până în iulie

TULCEA: Permisele din 2019 pentru pescuit comercial în Deltă, valabile până în iulie

Publicat de , 29 mai 2020, 16:28

Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) din Tulcea a decis prelungirea valabilităţii documentelor emise anul trecut pentru desfăşurarea în legalitate a activităţii de pescuit comercial până la începutul lunii iulie, a declarat vineri, pentru AGERPRES, guvernatorul Rezervaţiei, Ion Munteanu.

Decizia a fost luată din cauză că Ministerul Mediului şi cel al Agriculturii nu au adoptat până acum ordinul comun privind efortul de pescuit şi cotele alocate pentru acest an, pe specii şi zone, act normativ în baza căruia ARBDD stabileşte cotele pe care pescarii trebuie să le îndeplinească în acest an, atât cotele, cât şi zonele de pescuit fiind trecute pe permisele pescarilor.

‘Spre deosebire de anii trecuţi, în acest an, am decis ca membrii Comisariatelor ARBDD din teritoriu să preia de la pescari documentaţia necesară avizării permiselor de pescuit comercial. Am eliminat astfel un efort pe care-l făceau pescarii, dar şi aglomeraţia de la sediul Administraţiei’, a menţionat guvernatorul Rezervaţiei.

Ion Munteanu a mai spus că, după încheierea prohibiţiei pescuitului în România, pescarii comerciali din Deltă îşi vor putea desfăşura activitatea în baza actelor emise anul trecut.

Potrivit ARBDD, anul trecut, cei 1.076 de pescari comerciali din Deltă au avut o cotă de aproximativ 4.150 de tone de peşte.

Prohibiţia pescuitului în România se va încheia pe data de 3 iunie, potrivit ordinului comun al Ministerului Mediului şi cel al Agriculturii.

Este al doilea an consecutiv în care ARBDD emite după încheierea prohibiţiei pescuitului în România permisele pescuit comercial pescarilor din Rezervaţie, din cauza lipsei actelor normative necesare emiterii acestor documente, în contextul în care anterior permiselor ajungeau la pescari înainte de reluarea pescuitului.

Sursa – Agerpres / Foto – Arhivă

Peste 30 de hectare de pe faleza Tuzla revin domeniului public al statului după 11 ani de judecată
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 12:21

Peste 30 de hectare de pe faleza Tuzla revin domeniului public al statului după 11 ani de judecată

Aproape 33 de hectare de pe faleza Tuzla au fost recuperate şi rămân în proprietatea publică a statului printr-o sentinţă definitivă, după...

Peste 30 de hectare de pe faleza Tuzla revin domeniului public al statului după 11 ani de judecată
CONSTANȚA: 130.000 de mașini la puțin peste 40.000 de locuri de parcare
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 12:10

CONSTANȚA: 130.000 de mașini la puțin peste 40.000 de locuri de parcare

Noul Regulament de organizare și funcționare a parcărilor publice din municipiul Constanța, disponibil AICI, propus de primarul Vergil Chițac,...

CONSTANȚA: 130.000 de mașini la puțin peste 40.000 de locuri de parcare
Consultări la Palatul Cotroceni: PSD cere guvernarea, PNL și USR îl propun pe Mureșan, iar AUR vrea anticipate
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 12:00

Consultări la Palatul Cotroceni: PSD cere guvernarea, PNL și USR îl propun pe Mureșan, iar AUR vrea anticipate

La Palatul Cotroceni continuă consultările președintelui Nicușor Dan cu reprezentanții partidelor parlamentare, în vederea desemnării unui...

Consultări la Palatul Cotroceni: PSD cere guvernarea, PNL și USR îl propun pe Mureșan, iar AUR vrea anticipate
AUDIO | Curiozitate, energie și multe zâmbete: elevii de la Școala 37, în vizită la Radio Constanța
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 10:49

AUDIO | Curiozitate, energie și multe zâmbete: elevii de la Școala 37, în vizită la Radio Constanța

În cadrul programului „Școala Altfel”, ne-am bucurat să-i primim în vizită la Radio Constanța pee elevii clasei a IV‑a C de la Școala...

AUDIO | Curiozitate, energie și multe zâmbete: elevii de la Școala 37, în vizită la Radio Constanța
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 09:24

GDPR și CCTV: Mitul că „toate înregistrările video trebuie păstrate exact 30 de zile” este fals

Rubrica GDPR, susținută de Daniela Cireașă, președintele Asociației Specialiștilor în Confidențialitate și Protecția Datelor și Data...

GDPR și CCTV: Mitul că „toate înregistrările video trebuie păstrate exact 30 de zile” este fals
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 08:28

Arest preventiv și arest la domiciliu pentru inculpații reținuți în urma protestelor violente din Piața Victoriei

Judecătoria Sectorului 1 a dispus aseară arestarea preventivă a unui bărbat şi arestul la domiciliu pentru alte patru persoane acuzate de...

Arest preventiv și arest la domiciliu pentru inculpații reținuți în urma protestelor violente din Piața Victoriei
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 07:27

Noi consultări la Palatul Cotroceni pentru desemnarea premierului. Ce-și doresc partidele parlamentare

Preşedintele Nicuşor Dan va avea astăzi, la Palatul Cotroceni, consultări cu partidele parlamentare, în încercarea de a găsi o soluţie pentru...

Noi consultări la Palatul Cotroceni pentru desemnarea premierului. Ce-și doresc partidele parlamentare
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 18:31

Misiunea pompierilor români în Grecia a ajuns la final. Salvatorii revin în România

Astăzi, ultimul schimb își încheie misiunea și pornește spre casă, după ce a dus mai departe, în Grecia, experiența și spiritul de...

Misiunea pompierilor români în Grecia a ajuns la final. Salvatorii revin în România