Ascultă Radio România Constanța Live

TULCEA: Seceta din judeţ este ‘fără precedent’, susţine conducerea Staţiunii de Cercetare Agricolă

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 24 mai 2020, 15:54

Seceta înregistrată în judeţul Tulcea este una ‘fără precedent’, din cauza deficitului acut de apă din sol, a declarat directorul Staţiunii de Cercetare Agricolă, Ioan Valeriu.

Încă de la înfiinţare, culturile de toamnă, grâul, orzul şi rapiţa, nu au avut apă de răsărire, iar spre deosebire de anii trecuţi, atunci când situaţia era remediată de zăpezi şi de precipitaţii, anul acesta, ploile nu au fost suficiente pentru a acoperi deficitul.

‘Din septembrie, octombrie, când s-a început semănatul, nu ştiu câte ploi au fost la cantităţi extraordinar de mici. Este o situaţie fără precedent, pentru că dacă în anii trecuţi, precipitaţiile ne scoteau la liman şi puteam recolta, anul acesta nu ştiu dacă mai băgăm combine să recoltăm ceva’, a precizat Valeriu.

El a mai spus că ultimele ploi au fost insuficiente, deoarece cantităţile cumulate au fost de 15 litri pe metru pătrat, în contextul în care necesarul de apă este de 25 de litri pe metru pătrat.

‘Singura soluţie este o investiţie majoră în sistemul de irigaţii. Altfel, nu se poate face nimic’, a menţionat directorul Staţiunii de Cercetare Agricolă.

După ce au pierdut culturile de toamnă, agricultorii au înştiinţat autorităţile cu privire la pagube, iar situaţiile sunt verificate în teren.

‘Au venit autorităţile şi au văzut ce pierderi avem. O să primim despăgubiri care vor acoperi unele cheltuieli. Întoarcem culturile şi vrem să cultivăm acum porumb. Nu este rentabil să stai cu pământul nelucrat’, a declarat reprezentanta unei societăţi agricole afectate de secetă, Oana Burghelea.

Potrivit unei statistici a Ministerului Agriculturii, cu o suprafaţă de 129.000 de hectare, Tulcea se situează pe locul al doilea la nivel naţional în ceea ce priveşte culturile înfiinţate în toamna anului trecut şi calamitate de secetă. Doar 13.000 de hectare sunt irigate în judeţ. .

Încă de la înfiinţare, culturile de toamnă, grâul, orzul şi rapiţa, nu au avut apă de răsărire, iar spre deosebire de anii trecuţi, atunci când situaţia era remediată de zăpezi şi de precipitaţii, anul acesta, ploile de săptămâna trecută nu au fost suficiente pentru a acoperi deficitul.

‘Din septembrie, octombrie, când s-a început semănatul, nu ştiu câte ploi au fost la cantităţi extraordinar de mici. Este o situaţie fără precedent, pentru că dacă în anii trecuţi, precipitaţiile ne scoteau la liman şi puteam recolta, anul acesta nu ştiu dacă mai băgăm combine să recoltăm ceva’, a precizat Valeriu.

El a mai spus că ultimele ploi au fost insuficiente, deoarece cantităţile cumulate au fost de 15 litri pe metru pătrat, în contextul în care necesarul de apă este de 25 de litri pe metru pătrat.

‘Singura soluţie este o investiţie majoră în sistemul de irigaţii. Altfel, nu se poate face nimic’, a menţionat directorul Staţiunii de Cercetare Agricolă.

După ce au pierdut culturile de toamnă, agricultorii au înştiinţat autorităţile cu privire la pagube, iar situaţiile sunt verificate în teren.

‘Au venit autorităţile şi au văzut ce pierderi avem. O să primim despăgubiri care vor acoperi unele cheltuieli. Întoarcem culturile şi vrem să cultivăm acum porumb. Nu este rentabil să stai cu pământul nelucrat’, a declarat reprezentanta unei societăţi agricole afectate de secetă, Oana Burghelea.

Potrivit unei statistici a Ministerului Agriculturii, cu o suprafaţă de 129.000 de hectare, Tulcea se situează pe locul al doilea la nivel naţional în ceea ce priveşte culturile înfiinţate în toamna anului trecut şi calamitate de secetă. Doar 13.000 de hectare sunt irigate în judeţ.

Sursa – Agerpres / Readctor online – Daniel Țăndăreanu / Foto – Arhivă

CONSTANȚA: Locurile de joacă livratorii în atenția comisarilor CJPC
Ştiri sâmbătă, 15 august 2026, 08:25

CONSTANȚA: Locurile de joacă livratorii în atenția comisarilor CJPC

Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța a desfășurat, în perioada 10–14 august 2026, acțiuni de control în mai...

CONSTANȚA: Locurile de joacă livratorii în atenția comisarilor CJPC
MApN: Nu există indicii privind o creștere a nivelului de risc pentru populația României!
Ştiri sâmbătă, 15 august 2026, 08:02

MApN: Nu există indicii privind o creștere a nivelului de risc pentru populația României!

Intensificarea confruntărilor din zona Mării Negre și din proximitatea frontierei României generează efecte colaterale care, în ultimele zile,...

MApN: Nu există indicii privind o creștere a nivelului de risc pentru populația României!
Vreme frumoasă și normală termic în Dobrogea și pe litoral
Ştiri sâmbătă, 15 august 2026, 07:34

Vreme frumoasă și normală termic în Dobrogea și pe litoral

Și sâmbătă, în Dobrogea, vremea va fi în general frumoasă și normală termic cu cel mult 29 de grade Celsius în termometre. Cerul va fi...

Vreme frumoasă și normală termic în Dobrogea și pe litoral
Județul CONSTANȚA: S-au încheiat lucrările de asfaltare pe DJ 225 Târgușor – Mireasa
Ştiri vineri, 14 august 2026, 20:55

Județul CONSTANȚA: S-au încheiat lucrările de asfaltare pe DJ 225 Târgușor – Mireasa

Vineri s-au încheiat lucrările de asfaltare pe DJ 225 Târgușor – Mireasa. Lucrările de reabilitarea tronsonului au debutat pe 4 iulie și au...

Județul CONSTANȚA: S-au încheiat lucrările de asfaltare pe DJ 225 Târgușor – Mireasa
Ştiri vineri, 14 august 2026, 19:58

Podul Anghel Saligny de la Cernavodă va putea fi vizitat de pietoni sâmbătă, 15 august

Podul Anghel Saligny de la Cernavodă va putea fi vizitat de pietoni sâmbătă, 15 august, în cadrul evenimentului „Anghel Saligny – Pod peste...

Podul Anghel Saligny de la Cernavodă va putea fi vizitat de pietoni sâmbătă, 15 august
Ştiri vineri, 14 august 2026, 19:48

David Popovici, aur la 200 m liber!

David Popovici a câștigat medalia de aur în finala probei de 200 de metri liber de la Campionatele Europene de Natație de la Paris. Popovici a...

David Popovici, aur la 200 m liber!
Ştiri vineri, 14 august 2026, 19:43

NIBIRU dă startul unui weekend-maraton de Sf. Maria. Programul complet

Cu peste 1,6 milioane de vizite înregistrate în 2026, împreună cu festivalul Beach, Please!, noua destinație de distracție de pe litoral intră...

NIBIRU dă startul unui weekend-maraton de Sf. Maria. Programul complet
Ştiri vineri, 14 august 2026, 19:07

Județul TULCEA: Dronă descoperită în zona localității Plauru. Autoritățile sunt la locul incidentului

Ministerul Apărării Naționale a fost informat în cursul zilei de vineri, 14 august, despre o dronă descoperită în zona localității Plauru,...