Anul acesta se împlinesc 76 de ani de la deportarea tătarilor din Crimeea

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 18 mai 2020, 11:36

Anul acesta se împlinesc 76 de ani de la cumplitul surghiun ordonat de dictatorul sovietic Stalin, asupra populaţiei tătare din Crimeea.

Drama tătarilor crimeeni începe cu slăbirea Imperiului otoman şi urmare a numeroaselor războaie ruso-otomane, după pacea de la Cuciuc-Kainargi din 1774, Hanatul tătar al Crimeii este scos de sub suzeranitatea otomană şi devine stat independent. Acest lucru era doar o etapă în calea expansiunii imperialismul rus, urmând ca Imperiul Rus Ţarist, prin 1783, să ocupe ce mai rămăsese din acest stat independent, Peninsula Crimeea, stat care, la un moment dat, avea peste 5 milioane de locuitori.

După 1783, încep deportări, strămutări repetate, surghiuniri, încât acest popor cunoscut în istorie prin existenţa sa şi prin rolul său în această parte a Europei, să cunoască ceea ce au cunoscut şi alte popoare sub ocupaţia Imperiului Rus Ţarist. Aşa a început un mare proces de strămutare forţată din meleagurile strămoşeşti în zone în care nu exista încă stăpânirea rusă. Mustegep Ulkusal, în opera sa de mare valoare naţională şi internaţională, „Tătarii- turci crimeeni (ieri, azi, mâine)”, din care citez ordinul dat de Potemkin personal în 1794 către Grigori Alexandrovici ca tătarii să fie scoşi în 24 de ore din zonele apropiatede ţărm… „Valuri după valuri, se «mută» tătarii din Crimeea cu începere din anii 1785, 1788, 1790,1804, 1812, 1818, 1829, în număr mare, de 200.000, 300.000, precum atestă documentele, precum plâng cântecele de pribegie”.

Drama a durat până în zilele noastre, cu ani de prigoană cumplită, cum a fost perioada 1860-1880, dar mai ales perioada de la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, 1943 – 1944.

Pentru deschiderea sa la Marea Neagră, Crimeea în 1939, a fost scena de disputei dintre Hitler şi Stalin. La 29 Iunie 1941, Armata lui Hitler a pătruns în acest teritoriu Sovietic, acest lucru urma să devină pentru toţi locuitorii, mai ales pentru minoritari o alegere complicată. Forțele germane au ajuns în Crimea în toamna lui 1941, și au ocupat foarte rapid peninsula, cu excepția orașului Sevastopol, în ciuda câtorva încercări de cucerire operate în octombrie și noiembrie 1941, aceasta din urmă fiind întârziat de precipitațiile masive până pe 17 decembrie 1941. Pătrunderea forţelor Germane în Crimeea a durat din 1941 şi până la data de 10 aprilie 1944, atunci când Stalin a străpuns ofensiva germană şi a reluat controlul asupra teritoriului crimeea. Această victorie al lui Stalin urma să anunţe un dezastru pentru cei 225.000 de tătari crimeeni.

Drama tătarilor crimeeni a început în 11 mai 1944. Comitetul de Stat al Apărării din Uniunea Sovietică, întrunit sub preşedinţia lui Stalin, a decis deportarea în întregime a acestei tătarilor în Asia Centrală. Sfârşitul războiului, mai precis primăvara anului 1944, devine un prilej de a acuza mai multe popoare de origine turcică defraternizare cu nemţii şi de trădare, pentru a executa cel mai crud genocid: 18 mai 1944: data la care turcii din Crimeea au fost exilați din patria lor. Motivul exilului este că turcii din Crimeea au cooperat cu germanii. Dar când germanii au intrat în Crimeea, au găsit un document într-un dulap lăsat de sovietici că Stalin intenționa să-i expulzeze pe turcii din Crimeea în Kazahstan. Prin urmare, este foarte clar că decizia privind” exilul ” a fost făcută mai devreme.

La data de 18 mai 1944, din ordinul direct al lui Stalin, întreaga populaţie tătară a Crimeei, tineri, bătrâni, femei, copii, a fost acuzată de trădare şi a fost deportată în Asia Centrală, Urali şi Siberia de către autoritățile sovietice. Condiţiile au fost extrem de grele. Într-o singură noapte a fost adunată aproape întreaga populaţie tătară din peninsulă şi urcată în în vagoane pentru transportul animalelor.

Supravieţuitorii au relatat cum deportarea s-a făcut în trenuri sigilate, într-un drum care a durat aproape două săptămâni fără oprire, s-a transformat într-un măcel. Încărcaţi de-a valma în vagoanele de tren, având voie cu o singură bocceluţă, tătarii au fost închişi şi trimişi în pusta din Uzbekistan. Drumul a durat aproape două săptămâni, timp în care oamenii n-au avut voie să coboare din vagoane decât o dată pe zi, în staţionări de care nu depăşeau jumătate de oră.L a primele ore ale dimineţii, soldaţii intrau cu forţa în casele oamenilor şi îi scoteau. Femei şi copii cu miile au avut parte de aceaşi tragedie. La acele ore nepotrivite, cu frică, sub teroare, femeile erau cele care deschideau uşa. Soldaţii sovietici intrau cu forţa în casele oamenilor şi le spuneau acestora că este un ordin al Uniunii Sovietice, ca aceştia să îşi părăsească locuinţele. Timpul acordat era de 15 minute. Soldaţii Sovietici au descins în 25.561 de case şi i-au silit pe tătari sa plece. Ordinele erau precise, fără nici o explicaţie. Era interzis să i-a cu ei multe lucruri. Unde, în cât timp, în ce condiţii vor fi duşi? sub teroarea morţii, aceste întrebări rămăneau fără răspuns.

Vaatova Fatma- martor ocular. „Ne-au spus să ieşim în 15 minute şi să luăm câteva lucruri personale. Nouă ne-au spus să luăm alimente şi îmbrăcăminte numai pentru o săptămână. Crezând că ne vor ucide, nu ne-am luat multe lucruri. Am luat cu noi o pernă, o plapumă, o saltea, pâine şi o tigaie.În grabă ne-au urcat în camioane şi ne-au dus.”

Seyit Asan Asanov- martor ocular. „În drumul deportării circa 8000 de morţi tătari au rămas fără mormânt… Pentru că nu era nimic de mâncare în afară de pâine, nu ne ajungea 300-400 gr. Mulţi dintre noi au murit din cauza foametei, după ce mureau nu puteau fi îngropaţi …Înfăşurau mortul într-o bucată de pânză şi făceau o groapă unde îl îngropau. În acele condiţii de teroare nu puteau fi îngropaţi după percepte islamice… nu aveau cum…”

La 18 mai 1944, nu mai rămâne niciun tătar crimeean în Crimeea! Presimţind, tătarii din Crimeea o parte din ei, au început să fugă din calea „victorioasei armate roşii”, mulţi încercând să rămână în România. Atunci, comunitatea tătară din Dobrogea a transformat Comitetul pentru eliberarea Crimeii în Comitetul de ajutorare arefugiaţilor, ocrotind, găzduind, trimiţând pe cei doritori fie în Turcia, fie în SUA, dar în număr mare aceştia au rămas în Dobrogea. Pe lângă eliminarea fizică autorităţile sovietice au dus şi o politică de ştergere a identităţii tătarilor crimeeni.

După 1967, pentru tătarii crimeeni a început lupta reîntoarcerii în patria natală. În Uzbekistan tătarii au constituit Mişcarea Naţională Crimeană, iar în 1989, aceştia au obţinut aprobarea de la Sovietul Suprem pentru reîntoarcerea în patria natală. După 45 de ani tătarii au început să revină la patria mamă.În anul 1991 Crimeea a devenit Regiune Autonomă şi aparţinea de Ucraina. Dar cererea tătarilor de a-şi recăpăta pământul a fost respinsă de autorităţile ruseşti. Şi în ziua de azi un număr de 5000 de tătari mai trăiesc în colibe. Crimeea era al tătarilor, dar în zilele noastre tătarii au devenit minoritate în Crimeea. Tătarii din diaspora plătuiesc să se reîntoarcă în patria lor natală Crimeea. Crimeea este un copac care va înverzi şi va rodi din nou. Cu o istorie zbuciumată Crimeea a avut parte de multă suferinţă. Din nou au ţâşnit lăstari din trunchiul cel bătrân. Dar au fost retezate înainte să ajungă la maturitate. Iar au germinat lăstari din corpul său. Din nou a fost retezat şi aruncat într-un loc neroditor. Dar şi acolo au germinat lăstari din corpul său. Lăstarii au devenit ramuri, ramurile au înmugurit şi s-au înmulţit, copacul Genghiz!

Evenimentele petrecute în urmă cu patru ani în Peninsula Crimeea, începând cu 26 februarie 2014, respectiv intervenția în forță a Federației Ruse pentru a „sprijini” dorința de libertate și independență a populației rusești/rusofone, a bulversat opinia publică internațională, mass-media și cancelariile diplomatice. Scena relațiilor internaționale s-a schimbat în mod semnificativ cu consecințe puțin intuite în acele clipe de către actorii dramei ce începuse a se prefigura. În pofida „adevărurilor” istorice rostite la Moscova și Kiev, a realității demografice din Peninsula Crimeea și a poziționării strategice a acesteia, există o dramă care pare să se repete: drama minorității tătare.

Dobrogea, tinut multietnic, a fost şi este pentru tatari un taram binecuvantat. An de an pe 18 mai, tătarii din întreaga lume îşi plâng victimele surghiunului. Deşi tătarii au dreptul legitim asupra peninsulei care de secole a fost casa lor, ei sînt din ce în ce mai mult folosiţi ca instrument în conflictul dintre diferite grupuri politice ce operează în Crimeea şi în lupta acută pentru putere dintre Kiev şi Simferopol. În consecinţă, puţin s-a făcut pentru a redresa nedreptatea suportată de tătarii din Crimeea.