Ascultă Radio România Constanța Live

Nataţia va intra cu minim șapte sportivi în cantonament după 15 mai

Nataţia va intra cu minim șapte sportivi în cantonament după 15 mai

Publicat de Catalin Donose, 6 mai 2020, 13:26

Preşedinta Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern, Camelia Potec, a declarat, miercuri, că după 15 mai, la finalul stării de urgenţă instituite din cauza pandemiei de COVID-19, cel puţin șapte sportivi vor intra în cantonament la Izvorani.

‘Am vorbit cu ministrul, mi-a spus că nataţia va intra cu lotul olimpic în pregătire şi că în conferinţa de presă a dat doar exemplu de sporturi care pot fi practicate, dar că pe lista aceea vor apărea toate sporturile până la 15 mai. Deci nataţia este pe listă pentru loturile olimpice. Odată cu terminarea stării de urgenţă vor intra în cantonament 3 sportivi de la sărituri, care sunt în lotul olimpic, şi minim 4 la înot, adică cei doi calificaţi, plus cei cu şanse de calificare, medaliaţi la FOTE anul trecut, cei mai buni din Europa la categoria lor de vârstă. Acum depinde foarte mult şi de locurile de cazare de la Izvorani, pentru că sunt limitate. În momentul de faţă se discută câte camere sunt şi numărul de oameni pe care îi putem aduce’, a declarat Potec.

Ea a afirmat că speră ca MTS să asigure federaţiilor sumele din contractele de finanţare aferente lunii mai pentru a plăti testele pentru COVID-19 pe care sportivii trebuie să le efectueze înainte de a intra în cantonament.

‘Bani pentru teste sperăm să ne aprobe din bugetul pe care îl aveam, din contractele de finanţare. Cerem bani pentru teste, ce să facem? Contractele au fost semnate pentru anumite activităţi, care nu au mai avut loc, dar sperăm ca în luna mai să nu ne ia banii înapoi cum s-a întâmplat pe martie şi aprilie şi să-i folosim pentru teste, pentru că intră în pregătirea pentru Jocurile Olimpice. Noi avem un buget, dacă nu, mergem cu puşculiţa şi facem rost, cred că asta ar fi cea mai mică problemă. O problemă ar fi că acolo în cantonament vor fi foarte mulţi oameni implicaţi, vorbim de cameriste, de bucătari, e o întreagă muncă de echipă, sperăm să fie bine’, a mai spus Camelia Potec.

Campioana olimpică de la Atena 2004 a precizat că împreună cu ceilalţi angajaţi ai federaţiei lucrează la un proiect care va fi depus la Ministerul Tineretului şi Sportului pentru a putea obţine permisiunea ca după 1 iunie toţi sportivii legitimaţi să poată reîncepe antrenamentele în bazinele descoperite.

‘Noi lucrăm acum să punem pe hârtie cum vedem noi distanţarea asta socială ţinând cont de specificul sportului nostru în bazinele descoperite. Luni am o întâlnire la minister, voi depune toate documentele şi poate revenim cu pregătirea şi la celelalte categorii, nu doar la nivel de loturi olimpice, începând cu 1 iunie. Facem propunere pentru toţi sportivii legitimaţi, cu un program strict, cu distanţare socială, fără vestiare, schimbat afară, fără duşuri, se spală lumea acasă. Este vorba despre cei care nu vor intra în cantonament. Deci vorbim doar despre sportivii legitimaţi, pentru că altfel înotul e un sport foarte popular şi probabil se gândesc că toată lumea o să dea iama în toate ştrandurile şi toate piscinele’, a mai spus preşedinta FRNPM.

Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, a prezentat, marţi, într-o conferinţă de presă, un protocol realizat împreună cu Ministerul Sănătăţii care cuprinde recomandări pentru reluarea antrenamentelor de către sportivi după data de 15 mai, când este aşteptată încheierea stării de urgenţă decretate ca urmare a pandemiei de coronavirus.

FRNPM are doi înotători calificaţi la JO de la Tokyo până în acest moment, Robert Glinţă (100 m spate) şi Daniel Martin (100 m spate).

Cătălin Donose

Foto – Arhivă

 

Dronă căzută la Galați/Nicușor Dan declară la BBC că nu exclude expulzarea ambasadorului rus în caz de noi incidente
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 16:12

Dronă căzută la Galați/Nicușor Dan declară la BBC că nu exclude expulzarea ambasadorului rus în caz de noi incidente

Președintele României, Nicușor Dan, afirmă, într-un interviu acordat sâmbătă postului BBC, că nu există dubii că drona care a lovit un...

Dronă căzută la Galați/Nicușor Dan declară la BBC că nu exclude expulzarea ambasadorului rus în caz de noi incidente
Droguri în valoare de peste 200 de mii de euro, confiscate de polițiștii constănțeni
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 13:08

Droguri în valoare de peste 200 de mii de euro, confiscate de polițiștii constănțeni

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de...

Droguri în valoare de peste 200 de mii de euro, confiscate de polițiștii constănțeni
politia masina ilustrativ
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 12:33

CONSTANȚA: Un minor de 17 ani, reținut după ce ar fi încercat să răpească o tânără

Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate, polițiști din cadrul Poliției...

CONSTANȚA: Un minor de 17 ani, reținut după ce ar fi încercat să răpească o tânără
Fotbal: Gheorghe Hagi a convocat cinci jucători la națională după barajul Dinamo – FCSB
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 11:43

Fotbal: Gheorghe Hagi a convocat cinci jucători la națională după barajul Dinamo – FCSB

Selecționerul Gheorghe Hagi a convocat cinci jucători la națională pentru meciurile amicale din iunie după meciul de baraj pentru Conference...

Fotbal: Gheorghe Hagi a convocat cinci jucători la națională după barajul Dinamo – FCSB
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 11:03

Județul TULCEA: Avertizare ANM – averse torențiale, descărcări electrice, vijelii

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de instabilitate atmosferică accentuată și cantități de apă...

Județul TULCEA: Avertizare ANM – averse torențiale, descărcări electrice, vijelii
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 10:48

31 mai – Ziua Românilor de Pretutindeni

Ziua Românilor de Pretutindenin este sărbătorită potrivit Legii 101/2015. Ziua Românilor de Pretutindeni a fost marcată, inițial, înainte de...

31 mai – Ziua Românilor de Pretutindeni
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 10:43

Tenis: Cezar Crețu, calificat în finala turneului challenger de la Chișinău

Tenismanul român Cezar Crețu s-a calificat în premieră în finala unui turneul challenger, sâmbătă, la Chișinău, dotat cu premii totale de...

Tenis: Cezar Crețu, calificat în finala turneului challenger de la Chișinău
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 10:03

31 mai – Ziua mondială fără tutun

Ziua mondială fără tutun este marcată, anual, pe 31 mai, și reunește guverne, organizații de sănătate, societatea civilă și tineri din...

31 mai – Ziua mondială fără tutun