Ascultă Radio România Constanța Live

MMAP: Au început testările pentru modulele noului sistem de monitorizare a pădurilor

padure - foto - pexels
Foto: pexelsw.com

Publicat de Doina Sirbu, 28 aprilie 2020, 08:16

Noul sistem de monitorizare a pădurilor (SUMAL) a intrat în teste începând de luni, faza finală a testării fiind programată pentru luna iunie, conform unui comunicat al Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor.

„Cu puţin timp în urmă, echipele de operaţionalizare a Sistemului Informaţional Integrat de Urmărire a Materialelor Lemnoase (SUMAL) au început testările pentru modulele noului sistem de monitorizare a pădurilor. În testarea noului SUMAL, demarată luni, 27 aprilie 2020, vor fi implicate ocoale silvice şi depozite de material lemnos din ţară, precum Gărzile Forestiere din România, în etape, până când sistemul va fi extins la nivel naţional. În faza finală a testării, programată pentru luna iunie, vor fi implicate autorităţile de control care vor avea acces la SUMAL: Gărzile Forestiere, Poliţia Română şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală”, se menţionează în comunicat.

Potrivit ministrului Mediului, Costel Alexe, digitalizarea supravegherii pădurilor dă posibilitatea de a urmări, în timp real „orice mişcare din pădure”.

„Acum câteva luni, când am preluat mandatul de ministru, noul SUMAL 2.0 era doar un plan bun pentru stoparea tăierilor ilegale, dar care a fost întârziat sistematic şi nejustificat de fosta guvernare. Iată că, începând de ieri, planul este deja în acţiune. Am început să-i testăm toate funcţiile, esenţiale pentru a scăpa odată pentru totdeauna de tăierile ilegale din pădurile României. Pentru că digitalizarea supravegherii pădurilor din România ne dă posibilitatea să vedem, în timp real, orice mişcare din pădure”, a declarat Costel Alexe.

Noul SUMAL aduce inovaţii care ajută, pe de o parte, munca de combatere a tăierilor ilegale şi simplifică foarte mult şi munca lucrătorilor silvici din teren. Astfel, odată cu implementarea SUMAL 2.0, se vor elimina o sumedenie de registre, rapoarte şi hărţi cerute de lege, multe dintre ele redundante. Reprezentanţii MMAP estimează că noile soluţii vor reduce birocraţia şi timpul consumat ineficient cu cel puţin 50% faţă de situaţia din prezent.

„Cu noul SUMAL 2.0 putem urmări, prin coordonate GPS, orice transport de masă lemnoasă din punctul de încărcare până în punctul de descărcare. În acest fel, va fi extrem de dificil să mai apară acele escale ilegale realizate cu acelaşi aviz. SUMAL 2.0 obligă şi la încărcarea de fotografii, din mai multe unghiuri, ale lemnului încărcat, pentru orice transport din România, precum şi însemnarea, în pădure, parchetelor de masă lemnoasă cu coordonate GPS, înainte de a se efectua tăierea. Mai mult, în noul SUMAL 2.0 se vor putea vedea zilnic toate volumele de material lemnos din orice depozit din ţară. În plus, cantităţile de lemn din depozite vor fi actualizate automat de SUMAL 2.0, fără să mai poată fi făcute uitate alte volume. Cu aceste funcţii, dar şi cu altele, pădurea românească va fi sub lupă în timp real, iar autorităţile de control vor putea interveni la fiecare alarmă forestieră. Iar acei agenţi economici şi acei silvicultori care vor o industrie debirocratizată şi mai eficace se vor putea bucura de eliminarea unui număr însemnat de documente redundante”, a subliniat Costel Alexe.

La finalul lunii mai, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor va pune în consultare publică proiectul Hotărârii de Guvern care va sta la baza implementării sistemului peste tot în ţară, imediat după finalizarea testelor începute acum.

„Suntem pe ultima sută de metri, înainte ca sistemul să devină operaţional la nivel de ţară. Cred că SUMAL, alături de portalul Inspectorul Pădurii, pe care l-am deblocat recent, şi care va primi o nouă interfaţă începând odată noul SUMAL 2.0, dar şi alături de decizia extremă pe care am luat-o privind retragerea certificatelor de exploatare pentru cei care sunt prinşi că nu respectă legea, precum şi de modificările aduse Codului Silvic privind înăsprirea sancţiunilor, sunt măsurile de care România are nevoie pentru a scăpa de abuzurile asupra pădurilor româneşti”, a mai spus ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

Sursă – AGERPRES / Foto – pexels.com

Peste 30 de hectare de pe faleza Tuzla revin domeniului public al statului după 11 ani de judecată
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 12:21

Peste 30 de hectare de pe faleza Tuzla revin domeniului public al statului după 11 ani de judecată

Aproape 33 de hectare de pe faleza Tuzla au fost recuperate şi rămân în proprietatea publică a statului printr-o sentinţă definitivă, după...

Peste 30 de hectare de pe faleza Tuzla revin domeniului public al statului după 11 ani de judecată
CONSTANȚA: 130.000 de mașini la puțin peste 40.000 de locuri de parcare
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 12:10

CONSTANȚA: 130.000 de mașini la puțin peste 40.000 de locuri de parcare

Noul Regulament de organizare și funcționare a parcărilor publice din municipiul Constanța, disponibil AICI, propus de primarul Vergil Chițac,...

CONSTANȚA: 130.000 de mașini la puțin peste 40.000 de locuri de parcare
Consultări la Palatul Cotroceni: PSD cere guvernarea, PNL și USR îl propun pe Mureșan, iar AUR vrea anticipate
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 12:00

Consultări la Palatul Cotroceni: PSD cere guvernarea, PNL și USR îl propun pe Mureșan, iar AUR vrea anticipate

La Palatul Cotroceni continuă consultările președintelui Nicușor Dan cu reprezentanții partidelor parlamentare, în vederea desemnării unui...

Consultări la Palatul Cotroceni: PSD cere guvernarea, PNL și USR îl propun pe Mureșan, iar AUR vrea anticipate
AUDIO | Curiozitate, energie și multe zâmbete: elevii de la Școala 37, în vizită la Radio Constanța
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 10:49

AUDIO | Curiozitate, energie și multe zâmbete: elevii de la Școala 37, în vizită la Radio Constanța

În cadrul programului „Școala Altfel”, ne-am bucurat să-i primim în vizită la Radio Constanța pee elevii clasei a IV‑a C de la Școala...

AUDIO | Curiozitate, energie și multe zâmbete: elevii de la Școala 37, în vizită la Radio Constanța
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 09:24

GDPR și CCTV: Mitul că „toate înregistrările video trebuie păstrate exact 30 de zile” este fals

Rubrica GDPR, susținută de Daniela Cireașă, președintele Asociației Specialiștilor în Confidențialitate și Protecția Datelor și Data...

GDPR și CCTV: Mitul că „toate înregistrările video trebuie păstrate exact 30 de zile” este fals
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 08:28

Arest preventiv și arest la domiciliu pentru inculpații reținuți în urma protestelor violente din Piața Victoriei

Judecătoria Sectorului 1 a dispus aseară arestarea preventivă a unui bărbat şi arestul la domiciliu pentru alte patru persoane acuzate de...

Arest preventiv și arest la domiciliu pentru inculpații reținuți în urma protestelor violente din Piața Victoriei
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 07:27

Noi consultări la Palatul Cotroceni pentru desemnarea premierului. Ce-și doresc partidele parlamentare

Preşedintele Nicuşor Dan va avea astăzi, la Palatul Cotroceni, consultări cu partidele parlamentare, în încercarea de a găsi o soluţie pentru...

Noi consultări la Palatul Cotroceni pentru desemnarea premierului. Ce-și doresc partidele parlamentare
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 18:31

Misiunea pompierilor români în Grecia a ajuns la final. Salvatorii revin în România

Astăzi, ultimul schimb își încheie misiunea și pornește spre casă, după ce a dus mai departe, în Grecia, experiența și spiritul de...

Misiunea pompierilor români în Grecia a ajuns la final. Salvatorii revin în România