Ascultă Radio România Constanța Live

Ce spun Asociațiile Elevilor despre reluarea cursurilor după finalizarea stării de urgență

Ce spun Asociațiile Elevilor despre reluarea cursurilor după finalizarea stării de urgență

Publicat de Doina Sirbu, 25 aprilie 2020, 11:13

Asociația Elevilor din Constanța (AEC), Asociația Elevilor din București și Ilfov (AEBI), Asociația Elevilor din Maramureș (AEM) și Asociația Vâlceană a Elevilor (AVE) atrag atenția asupra pericolului pe care îl presupune reluarea cursurilor după finalizarea stării de urgență și necesitatea realizării unui plan pentru a reglementa școala online.

 „În ultimele zile, în spațiul public au existat mai multe dezbateri cu privire la posibilitatea redeschiderii unităților de învățământ preuniversitar din întreaga țară după încetarea stării de urgență, mai exact, la sfârșitul lunii mai -începutul lunii iunie. Inclusiv ministrul Educației, Monica Anisie, a afirmat în nenumărate rânduri că sănătatea elevilor este prioritatea instituției pe care o conduce, dar refuză sistematic încă de la începutul crizei să întreprindă acțiuni care să facă posibilă educația în mediul online, astfel încât atât siguranța, cât și educația copiilor să fie asigurate”, se arată într-un comunicat al AEC.

Reprezentanții AEC sunt de părere că reluarea cursurilor este una riscantă, din mai multe motive:

  1. Lipsa spațiului necesar în școli/licee

Sălile de clasă ajung să găzduiască până la 38 de elevi, iar în aceste condiții nu se poate pune problema așezării în bănci astfel încât să se păstreze distanța necesară.

Un procent de 10% din unitățile de învățământ, în special cele din zonele urbane, sunt supraaglomerate, arată studiul Comisiei Europene “Monitorul educației și formării” din anul 2018.

  1. Lipsa condițiilor de igienă în școli

Igiena reprezintă una dintre măsurile necesare pe care autoritățile trebuie să le ia pentru a nu pune în pericol sănătatea elevilor și a personalului unităților de învățământ, în România, cu preponderență în mediile rurale. Studiul amintit anterior menționează faptul că aproximativ 38% din unitățile de învățământ din mediul rural nu au toalete în incinta clădirii,  procentul fiind de 7% în mediul urban. Mai mult decât atât, numărul școlilor și liceelor fără apă curentă la nivel național este de 1176, potrivit unei raportări făcute de Ministerul Afacerilor Interne în anul 2019.

„În primul rând, este necesară asigurarea tuturor măsurilor în ceea ce privește igiena în sălile de curs ( măști de protecție, mănuși și dezinfectanți ), dar și în întreaga incintă a unităților de învățământ și menținerea unei distanțe între elevi. Acest lucru poate fi realizat prin reducerea colectivului unei clase, mai exact împărțirea unei clase pe grupe și întocmirea unui nou orar, astfel încât să reducem la minimum interacțiunea dintre elevi. De asemenea, Ministerul Educației și Cercetării trebuie să clarifice următoarele aspecte privind desfășurarea orelor de curs în mediul online, printre care se numără: achiziționarea de dispozitive conectate la internet și durata maximă pe care elevii o vor petrece în fața calculatoarelor”, se mai arată în comunicat.

Așadar, asociațiile de elevi din Constanța, București și Ilfov, Maramureș și Vâlcea solicită Ministerului Educației și Cercetării să pregătească unitățile de învățământ, astfel încât să fie garantată siguranța elevilor în cazul în care aceștia se vor întoarce la școală și să prezinte clar reglementările necesare învățării la distanță, pentru a clarifica incertitudinile actorilor din educație.

 “Monica Anisie împreună cu cei de la Ministerul Educației trebuie să se concentreze pe două lucruri. Să se asigure că toți elevii au acces la școala online acum, nu prin amânarea rezolvării problemei și speranța că fiecare localitate în parte va găsi resurse din sponsorizări sau donații și să realizeze că posibilitatea reluării cursurilor impune de la sine măsuri serioase pentru a asigura igiena și distanță necesară dintre elevi.” – Andreea Sabina Spătariu, președinte AEC

 “În vremurile acestea, felul în care Ministerul Educației administrează situația pandemiei este complet nepotrivită și iresponsabilă. Declarațiile și obligațiile aduse de către doamna Anisie creează haos și nesiguranță în rândul elevilor, părinților și profesorilor. Pentru ca elevii să se întoarcă la școală, autoritățile trebuie să asigure toate normele de igienă necesare, care, lipsesc cu desăvârșire în toată țara. Doamna Anisie trebuie să devină realistă, deoarece dumneaei tinde spre a fabula în ceea ce privește starea actuală a resurselor educaționale cât și a pregătirii școlii on-line.” – Nicolae Alexandru Rădulescu, președinte AEBI

 „Ne aflăm într-o perioadă foarte critică în care orele online sunt obligatorii chiar dacă mulți elevi nu dispun de conexiune la internet sau/și de materialele necesare pentru a putea participa la activitățile de învățare la distanță. În cazul în care după trecerea unor săptămâni elevii și dascălii își vor relua activitatea din unitățile de învățământ, problema este că, după tot atâtea săptămâni virusul nu va fi trecut, pandemia va persista, iar elevii vor fi expuși la o posibilitate mai mare de contagiune, în condițiile  în care nu vor fi luate hotărâri drastice în privința igienizării și a distanțării dintre elevi și cadre didactice.” -Paula Livia Buda, președinte AEM

“Unitățile de învățământ nu sunt dotate corespunzător, iar acest fapt se știe încă dinainte de pandemie. Doamna ministru, însă, trăiește într-o realitate știută doar de dumneaei. Cel puțin, în județul Vâlcea, igiena în școli nu atinge standardele corespunzătoare : conducerea școlilor a adăugat săpun și hârtie doar după presiuni repetate și cu amenințarea unei epidemii de gripă. De asemenea, clasele sunt extrem de aglomerate, numărul de elevi depășind cu mult pragul legal– clasele neîncăpătoare, intrările limitate ca număr și materialele  necorespunzătoare sunt mari factori în împiedicarea întoarcerii elevilor în unitățile de învățământ. Facem apel la conștiința doamnei ministru și îi reamintim că un nou val de îmbolnăviri va fi iminent dacă elevii vor reveni în școli în asemenea condiții. În locul asumării unui risc inutil, cerem doamnei ministru să asigure că școala online va funcționa în normele stabilite, iar elevii vor putea beneficia de lecțiile online. Siguranța noastră este prioritară și sperăm că se va ține cont cu adevărat  de acest lucru în luarea deciziei finale.” – Rahela-Maria Macovei, președinte AVE

Foto – sigla AEC

Campania „Asumă-ți să fii sănătos!” revine pe litoral
Actualitate duminică, 10 august 2025, 14:51

Campania „Asumă-ți să fii sănătos!” revine pe litoral

Pentru al cincilea an consecutiv, campania de prevenție „Asumă-ți să fii sănătos!” a Universității de Medicină și Farmacie “Carol...

Campania „Asumă-ți să fii sănătos!” revine pe litoral
EFORIE NORD: Adolescent cu probleme medicale, salvat de la înec de salvamari
Actualitate duminică, 10 august 2025, 14:28

EFORIE NORD: Adolescent cu probleme medicale, salvat de la înec de salvamari

Un adolescent de 15 ani, din Bacău, diagnosticat cu autism și epilepsie, a fost salvat, astăzi, de la înec de către salvamarii din Eforie Nord....

EFORIE NORD: Adolescent cu probleme medicale, salvat de la înec de salvamari
IGPR: Aproape 2 tone de droguri au fost confiscate de polițiști de la începutul anului
Actualitate duminică, 10 august 2025, 12:54

IGPR: Aproape 2 tone de droguri au fost confiscate de polițiști de la începutul anului

În perioada 1 ianuarie – 31 iulie 2025, au fost organizate și desfășurate 538 de acțiuni operative, pe linia combaterii traficului de droguri,...

IGPR: Aproape 2 tone de droguri au fost confiscate de polițiști de la începutul anului
ANM a emis noi avertizări de caniculă extremă, la început de săptămână
Actualitate duminică, 10 august 2025, 12:30

ANM a emis noi avertizări de caniculă extremă, la început de săptămână

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un Cod Roșu de caniculă extremă, valabil luni și marți, în două județe, Cod...

ANM a emis noi avertizări de caniculă extremă, la început de săptămână
Actualitate duminică, 10 august 2025, 12:05

Trafic deviat pe A2 Constanța – București, din cauza unui accident rutier

Un accident rutier s-a produs, astăzi, pe autostrada A2, în zona localităţii Feteşti din judeţul Ialomiţa, anunţă Centrul Infotrafic din...

Trafic deviat pe A2 Constanța – București, din cauza unui accident rutier
Actualitate duminică, 10 august 2025, 11:54

CONSTANȚA: Accident rutier cu 6 mașini implicate, soldat cu 3 victime

Un accident rutier a avut loc, în această dimineață, pe b-dul I.C. Brădianu din municipiul Constanța, în apropiere de sediul SAJ. Accidentul...

CONSTANȚA: Accident rutier cu 6 mașini implicate, soldat cu 3 victime
Actualitate duminică, 10 august 2025, 11:41

Corul Madrigal şi Cantus Mundi, 8 evenimente la malul mării, în cadrul SEAS 2025

Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” și Programul Național Cantus Mundi revin la malul mării cu 8 evenimente pregătite...

Corul Madrigal şi Cantus Mundi, 8 evenimente la malul mării, în cadrul SEAS 2025
Actualitate duminică, 10 august 2025, 08:23

TULCEA: Misiunea de stingere a incendiului din zona Chilia Veche, sprijinită de o navă multirol

Sâmbătă, în sprijinul forțelor terestre și aeriene implicate în misiunea de stingere a incendiului din zona localității Chilia Veche, care a...

TULCEA: Misiunea de stingere a incendiului din zona Chilia Veche, sprijinită de o navă multirol