Ascultă Radio România Constanța Live

Nelu Tătaru: Vârful epidemiei în România ar trebui să rămână la 10.000-12.000 de cazuri, dacă s-au respectat condiţiile de Paşte

oameni, multime - foto - unsplash
Foto: unsplash.com

Publicat de Doina Sirbu, 23 aprilie 2020, 18:54

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, joi seară, la Arad, că pandemia este încă în pantă ascendentă, dar dacă s-au respectat condiţiile de Paşte, vârful ar trebui să se limiteze la 10.000 – 12.000 de cazuri.

„Încă suntem pe pantă ascendentă, chiar dacă panta este lină (…) Suntem într-o aşezare a pantei, dar las acea perioadă de 7-10 zile de la Sărbătorile Pascale, pentru a vedea totuşi ce s-a întâmplat în timpul Sărbătorilor Pascale şi care este efectul în următoarea perioadă. Dacă s-au respectat tot ce înseamnă condiţii, nu am avut nici persoane care au venit din alte focare, nu am avut o transmitere comunitară accentuată, atunci ar trebui să rămânem la 10.000 – 12.000 de cazuri pentru vârful pandemiei în România, urmând două săptămâni în care să vedem un început al scăderii numărului de cazuri, a numărului de decese, şi putem să ne gândim după 15 mai şi la alte lucruri”, a spus ministrul Sănătăţii.

El a adăugat că Aradul „este mult mai bine ca acum două săptămâni”, când a mai vizitat judeţul.

„Trebuie să înţelegem că Aradul este la poarta de intrare a ţării, că pe aici cred că a fost cel mai mare flux de concetăţeni care s-au întors în ţară, că aici am avut şi foarte multe centre de carantină, că aici au fost şi momente în care, laolaltă, şi personal medical şi pacienţi au fost puţin dezorientaţi, dar în acest moment pot spune că s-au reaşezat atât ca personal, cât şi ca atitudine”, a mai afirmat Nelu Tătaru.

Sursă – AGERPRES / Foto – unsplash.com

CONSTANȚA: Rețea de trafic de minori, trafic de persoane și proxenetism, destructurată
Actualitate sâmbătă, 7 februarie 2026, 12:18

CONSTANȚA: Rețea de trafic de minori, trafic de persoane și proxenetism, destructurată

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de...

CONSTANȚA: Rețea de trafic de minori, trafic de persoane și proxenetism, destructurată
Tâlhărie în CERNAVODĂ: Două persoane, reținute de polițiști
Actualitate sâmbătă, 7 februarie 2026, 11:57

Tâlhărie în CERNAVODĂ: Două persoane, reținute de polițiști

Urmare a cercetărilor în dosarul penal privind infracțiunea de tâlhărie calificată, comisă asupra a două persoane, de 57, respectiv 72 de...

Tâlhărie în CERNAVODĂ: Două persoane, reținute de polițiști
Apicultura din Dobrogea se bazează pe o tradiție solidă, transmisă din generație în generație și îmbogățită prin experiență
Actualitate sâmbătă, 7 februarie 2026, 11:47

Apicultura din Dobrogea se bazează pe o tradiție solidă, transmisă din generație în generație și îmbogățită prin experiență

Apicultura din Dobrogea se bazează pe o tradiție solidă, transmisă din generație în generație și îmbogățită prin experiență....

Apicultura din Dobrogea se bazează pe o tradiție solidă, transmisă din generație în generație și îmbogățită prin experiență
FOTO: Activitate intensă în poligonul Capu Midia. Exercițiul multinațional „Dynamic Front 26”
Actualitate sâmbătă, 7 februarie 2026, 10:39

FOTO: Activitate intensă în poligonul Capu Midia. Exercițiul multinațional „Dynamic Front 26”

Vineri, 06.02, au început tragerile cu artilerie și rachete în cadrul exercițiului multinațional „Dynamic Front 26”. Conform MApN,...

FOTO: Activitate intensă în poligonul Capu Midia. Exercițiul multinațional „Dynamic Front 26”
Actualitate sâmbătă, 7 februarie 2026, 10:08

Județul TULCEA: Focar de GRIPĂ AVIARĂ descoperit la gospodăria mănăstirii Saon

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Tulcea informează că, în urma sesizării și a investigațiilor de laborator...

Județul TULCEA: Focar de GRIPĂ AVIARĂ descoperit la gospodăria mănăstirii Saon
Actualitate sâmbătă, 7 februarie 2026, 09:38

CONSTANȚA: Federația Română de Natație și Pentatlon Modern, prezentă la inaugurarea bazinului de înot al Academiei Navale “Mircea cel Bătrân”

La invitația Șefului Statului Major al Forțelor Navale, viceamiral Mihai Panait și a comandantului (rectorului) Academiei Navale „Mircea cel...

CONSTANȚA: Federația Română de Natație și Pentatlon Modern, prezentă la inaugurarea bazinului de înot al Academiei Navale “Mircea cel Bătrân”
Actualitate vineri, 6 februarie 2026, 20:01

UPDATE / NĂVODARI: Un apartament a fost cuprins de un incendiu. O persoană ar fi fost găsită decedată în imobil

UPDATE 1 Reprezentanții ISU Dobrogea informează că un scurtcircuit electric este cauza probabilă de producere a incendiului. UPDATE Incendiul a...

UPDATE / NĂVODARI: Un apartament a fost cuprins de un incendiu. O persoană ar fi fost găsită decedată în imobil
Actualitate vineri, 6 februarie 2026, 19:31

CERNAVODĂ: Un bătrân de 72 de ani, tâlhărit pe strada Unirii. Victima ar fi rămas fără 13 mii de lei

Astăzi, în jurul orei 12.20, polițiști din cadrul Poliției orașului Cernavodă au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că pe...

CERNAVODĂ: Un bătrân de 72 de ani, tâlhărit pe strada Unirii. Victima ar fi rămas fără 13 mii de lei