Sărbătoarea Învierii Domnului. Istoria Sfintelor Paşti

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 19 aprilie 2020, 09:52

Paştele marchează miracolul Învierii Domnului, aduce linişte sufletească şi apropiere de familie. Spiritul sărbătorii este păstrat peste tot în lume prin slujba de sâmbată seara, când se primeşte Lumina Sfântă, şi prin creştinescul salut Hristos a Înviat!

nvierea, cea mai veche şi mai importantă sărbătoare a creştinătăţii, este singura minune care li se arată tuturor, credincioşi şi necredincioşi deopotrivă, spunea părintele Arsenie Boca.

În fiecare an, în Săptămâna Patimilor creştinii comemorează, prin post şi rugăciune, patimile şi Răstignirea lui Iisus Hristos, iar Duminică, în ziua sfântă a Paştelui, se celebrează Învierea lui Iisus, care a adus omenirii speranţa mântuirii şi a vieţii veşnice, prin sacrificiul Său.

Paştele, la evrei şi la creştini
Pesah-ul evreiesc avea loc în noaptea de 14 – 15 a lunii Nisan, când era lună plină, şi a fost sărbătorit pentru prima dată de evrei în jurul anului 1400 î.Hr. Cuvântul ebraic Pesah al vechilor iudei însemna trecerea sau aducerea lumii de către Dumnezeu de la nefiinţă la fiinţă, iar apoi a semnificat trecerea poporului israelitean din robia egipteană la libertate.

Începând cu anul 33 d.Hr, Paştele evreiesc a coincis cu patimile, răstignirea şi învierea lui Iisus, care a stat la temelia Bisericii creştine, evenimente care pentru creştini vor căpăta tot numele de Paşte.

Dacă mielul pascal a prefigurat încă de atunci sacrificiul şi jertfa de pe cruce a Mântuitorului Iisus Christos, Paştele a continuat să reprezinte pentru creştini o trecere: de la moarte la viaţă, dar şi o trecere de la robia păcatelor la starea de libertate a oamenilor.

Aceasta este explicatia preluării termenului de Paşte de către religia creştină de la cea ebraică.

Evreii celebrează Paştele timp de 8 zile, în perioada 15-22 Nisan, iar primele şi ultimele două zile impun respectarea strictă a regulilor religioase.

Pentru creştini, sărbătoarea de Paşte cuprinde cele trei zile în care au avut loc Răstignirea, Moartea şi Învierea lui Hristos, fapte amintite în biserică din Joia Sfântă până în Duminica Învierii.

Pentru primii creştini, Moartea Domnului sau Paştile Crucii era zi de întristare în care se ţinea post prelungit până în ziua Învierii, iar noaptea Paştelui era petrecută în biserici în priveghere şi rugăciune.

Ca şi azi, momentul Învierii era întâmpinat cu cântări de bucurie şi cu lumină. Sărbătorirea Paştelui se prelungea o săptămână întreagă, săvârşindu-se în fiecare zi Sfânta Liturghie, la care toţi credincioşii se împărtăşeau cu Sfintele Taine ale lui Hristos.

Unele culte creştine – Biserica Mormonă, Martorii lui Iehova şi Adventiştii – nu serbează Paştele, deşi cred în Iisus Hristos.

Islamul îl consideră pe Iisus Christos ca fiind unul dintre profeţi, dar nu are în calendar un moment special care să recunoască Învierea lui Iisus.

Data Paştelui
Creştinii nu sărbătoresc în fiecare an la aceeaşi dată Paştele. Există date diferite de sărbătorire a Paştelui la catolici şi alte rituri creştine apusene, pe de o parte, şi ortodocşi, pe de altă parte.

Primul Sinod ecumenic desfăşurat la Niceea în anul 325 d.Hr a hotărât ca Paştele creştin să nu mai fie celebrat odată cu Paştele evreiesc (deşi, istoric, aceasta ar fi data reală), ci în prima duminică de după luna plină a echinocţiului de primăvară.

La Sinodul ecumenic de la Niceea, noţiunea de echinocţiu de primăvară a căpătat o semnificaţie deosebită – s-a considerat că este un moment reprezentativ pentru timpul primordial în care Dumnezeu a separat lumina de întuneric şi a poruncit ca lumina să fie dată de soare – ziua şi de lună – noaptea.

Până în 1582, toţi creştinii, indiferent de confesiune, sărbătoreau Paştele la aceeaşi dată. Modificarea s-a făcut odată cu reforma calendarului iniţiată de Papa Grigorie al VIII-lea, care a vrut să rectifice decalajul descoperit de astronomi între calendarul folosit până atunci, cel iulian, şi timpul real astronomic.

În timp ce catolicii au început să prăznuiască Paştele după noul calendar, Bisericile creştin-ortodoxe au rămas la sărbătorirea după vechiul calendar, care indica echinocţiul şi luna plină la date care nu mai corespundeau cu datele astronomice. Aşa se explică decalajul existent şi astăzi.

La conferinţa interortodoxă de la Constantinopol din 1923, Bisericile ortodoxe au încercat să combine calendarul iulian cu cel gregorian în stabilirea datei diferitelor sărbători. Astfel s-a ajuns la o variantă mixtă în care sărbătorile cu dată fixă, precum Crăciunul, să fie stabilite după calendarul gregorian, în timp sărbătorile cu dată variabilă, Paştele, urmau să fie stabilite tot după vechiul calendar iulian.

Au existat mai multe tentative de sincronizare a sărbătorii pascale, una dintre cele mai semnificative fiind Consiliul Bisericilor de la Aleppa, Siria, din 1997. Atunci s-a convenit ca echinocţiul să fie recunoscut în functie de observaţiile astronomice, luându-se în considerare meridianul de la Ierusalim unde a avut loc, de fapt, Învierea. Până acum nu s-a dat însă curs acestei înţelegeri.

Sursa – stiri.tvr.ro