Ascultă Radio România Constanța Live

Stadionul din România care se construiește după modelul coroanei Regelui Ferdinand I

Stadionul din România care se construiește după modelul coroanei Regelui Ferdinand I

Publicat de Catalin Donose, 15 aprilie 2020, 14:19

Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a declarat, miercuri, într-o transmisiune live pe pagina de Facebook a clubului de fotbal CSM Poli Iaşi, că noul stadion, care urmează să fie construit, va avea o capacitate de 25.000 de locuri şi va costa aproximativ 50 de milioane de euro.

El a spus că arena va fi amplasată în cartierul Moara de Vânt, iar designul va fi inspirat din coroana Regelui Ferdinand I.

‘Noul stadion e în proiectare, nu s-a oprit nimic. Noi avem două echipe de proiectanţi, una care se ocupă de sala de sport, care e conturată 100% la nivel de studiu de fezabilitate, iar cealaltă de stadion. Se lucrează pentru stadion, am luat legătura cu proiectanţii, îşi văd de treabă. S-a nuanţat dimensiunea stadionului, aceasta va fi de 25.000 de scaune, arena fiind prevăzută cu toate cele necesare la nivel internaţional, minimum Cupă Mondială. E stabilit şi locul, pentru că oricum nu se putea proiecta fără loc. Am stabilit să fie în zona Moara de Vânt. Acolo gestionăm 140 de hectare aflate în proprietatea primăriei. Este aproape şi de aeroport, dar şi de noua sală de sport. Vorbim astfel despre Complexul Sportiv Moara de Vânt, unul care va fi dominat de spaţii verzi. Mi-a fost prezentat şi designul noului stadion la exterior. El va semăna cu coroana Regelui Ferdinand I, iar noua sală de sport cu coroana Reginei Maria … deci cele două vor avea un design unic. Vor fi inconfundabile la nivel mondial’, a afirmat primarul.

‘Arena va avea tribune structurate pe mai multe nivele, săli de conferinţe, spaţii de refacere pentru sportivi, dar şi spaţii comerciale. Dar va avea şi cele mai performante sisteme video şi audio. Pentru că din punctul meu de vedere, sistemul audio de pe Arena Naţională este de proastă calitate. Aşa că noul stadion va avea un sistem similar cu cele din Europa, unde acustica ocupă un loc principal. Va fi stadion fără pistă de alergare, cu tribunele cât mai aproape, precum stadioanele britanice. Prima condiţie să jucăm în Champions League este să avem un stadion. Altfel vom fi un nou FC Vaslui. Un nou stadion va repoziţiona acest club din temelii, sută la sută’, a adăugat el.

Chirica a menţionat că 25.000 de locuri sunt suficiente pentru noua arenă, finalizarea fiind estimată pentru 2022-2023. ‘Nu avem de ce să facem un stadion foarte mare. Decât să jucăm pe un stadion aproape gol, mai bine jucăm pe unul aproape plin. Cele mai multe bilete care au fost vândute până acum la CSM Poli Iaşi nu au trecut de 9-10.000. Aşa că eu cred că şi 25.000 de locuri vor crea impresia de stadion nepopulat. La Bucureşti sunt peste 2,6 milioane de locuitori şi doar rar se umple Arena Naţională cu peste 35.000 de spectatori. Cât priveşte data finalizării, e o întrebare grea. Vom cere şi sprijinul Guvernului, aşa e normal. Stadionul va fi unul cu caracter regional, aşa că încercăm să găsim şi acolo un sprijin. Vom mai pune şi noi din veniturile noastre, poate găsim şi o formulă de finanţare din fonduri europene… În total investiţia este de peste 50 de milioane de euro. Şi va dura peste 24 de luni din momentul găsirii surselor de finanţare….Aşadar cred că undeva în 2022 şi 2023 vom putea avea un nou stadion’.

Primarul a menţionat că zona Moldovei a fost nedreptăţită în ultimii ani în ceea ce priveşte construirea de stadioane şi săli de sport din fonduri guvernamentale: ‘S-a investit în Alexandria, OK, au vrut ei să facă stadion acolo… dar cred că mai îndreptăţit era unul la Iaşi sau la Vaslui… şi multe alte locuri unde s-a jucat fotbal în prima ligă şi unde s-au făcut performanţe. Era şi este nevoie de o altă abordare privind infrastructura sportivă din Moldova’.

Mihai Chirica a subliniat că vechea arenă ‘Emil Alexandrescu’, pe care evoluează în prezent CSM Poli Iaşi, nu va fi demolată, ea urmând să fie modernizată şi folosită pentru alte sporturi. ‘Este exclus să demolăm actualul stadion ‘Emil Alexandrescu’. El va fi dedicat sportului în continuare, va găzdui competiţii de atletism şi alte discipline. Avem nevoie în Iaşi de cel puţin două arene, pentru că poate una intră în reparaţii şi trebuie să o folosim pe cealaltă. Iaşi are nevoie de două stadioane de calitate. Ar fi o greşeală să demolăm arena din Copou. Acolo se face şi sport de masă şi ar fi păcat să renunţăm la acest stadion’, a precizat el.

Cătălin Donose

Foto – Arhivă

Ședință extraordinară a Consiliului Județean Constanța, convocată vineri de președintele Florin Mitroi
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 15:04

Ședință extraordinară a Consiliului Județean Constanța, convocată vineri de președintele Florin Mitroi

Consiliul Județean Constanța este convocat de președintele Florin Mitroi în ședință extraordinară convocată de îndată pentru data de...

Ședință extraordinară a Consiliului Județean Constanța, convocată vineri de președintele Florin Mitroi
Acțiune de amploare a polițiștilor din toate structurile în portul Constanța și portul Constanța Sud Agigea
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 14:48

Acțiune de amploare a polițiștilor din toate structurile în portul Constanța și portul Constanța Sud Agigea

Polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța au organizat, astăzi, 17 septembrie a.c., o acțiune cu forțe mărite, pentru prevenirea...

Acțiune de amploare a polițiștilor din toate structurile în portul Constanța și portul Constanța Sud Agigea
Consultări la Cotroceni cu liderii politici pentru desemnarea unui nou prim-ministru
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 14:12

Consultări la Cotroceni cu liderii politici pentru desemnarea unui nou prim-ministru

Consultările președintelui Nicuşor Dan cu reprezentanții partidelor parlamentare în vederea desemnării unui candidat pentru funcția de...

Consultări la Cotroceni cu liderii politici pentru desemnarea unui nou prim-ministru
AUDIO | Copiii au revenit în bănci, părinții și bunicii, la… teme: „Ai, n-ai răbdare, trebuie să îți faci!”
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 13:40

AUDIO | Copiii au revenit în bănci, părinții și bunicii, la… teme: „Ai, n-ai răbdare, trebuie să îți faci!”

Suntem în a doua săptămână de școală, însă copiii au intrat din a doua zi în febra temelor pentru acasă. Și nu doar elevii, ci și...

AUDIO | Copiii au revenit în bănci, părinții și bunicii, la… teme: „Ai, n-ai răbdare, trebuie să îți faci!”
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 13:16

TULCEA: Unitățile de cazare cu specific local din Deltă, promovate prin instrumente digitale

Unităţile de cazare cu specific local din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării vor beneficia de promovare prin instrumente digitale dezvoltate în...

TULCEA: Unitățile de cazare cu specific local din Deltă, promovate prin instrumente digitale
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 12:43

CONSTANȚA: Lucrările la „Țara Piticilor”, corelate cu reabilitarea malurilor lacului Tăbăcărie, pentru refacerea unitară a zonei

„Țara Piticilor” din Parcul Tăbăcărie, se pregătește pentru transformare. Lucrările de modernizare vor fi corelate cu cele de reabilitare...

CONSTANȚA: Lucrările la „Țara Piticilor”, corelate cu reabilitarea malurilor lacului Tăbăcărie, pentru refacerea unitară a zonei
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 12:21

Peste 30 de hectare de pe faleza Tuzla revin domeniului public al statului după 11 ani de judecată

Aproape 33 de hectare de pe faleza Tuzla au fost recuperate şi rămân în proprietatea publică a statului printr-o sentinţă definitivă, după...

Peste 30 de hectare de pe faleza Tuzla revin domeniului public al statului după 11 ani de judecată
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 12:10

CONSTANȚA: 130.000 de mașini la puțin peste 40.000 de locuri de parcare

Noul Regulament de organizare și funcționare a parcărilor publice din municipiul Constanța, disponibil AICI, propus de primarul Vergil Chițac,...

CONSTANȚA: 130.000 de mașini la puțin peste 40.000 de locuri de parcare