Ascultă Radio România Constanța Live

INTERVIU | Consultantul financiar Cristi Tudorescu: „Probabil că turismul va fi printre ultimele sectoare deschise“

INTERVIU | Consultantul financiar Cristi Tudorescu: „Probabil că turismul va fi printre ultimele sectoare deschise“

Publicat de , 15 aprilie 2020, 12:02

Traversăm o perioadă de incertitudine, cu efecte în economie (și nu numai). În contextul crizei actuale de COVID-19, consultantul financiar Cristi Tudorescu a dat curs invitației noastre și ne-a răspuns la câteva întrebări, la Interviul dimineții Radio Constanța.

Încotro se îndreaptă economia mondială? Avem cum să evităm o recesiune anunțată de specialiști?

Cristi Tudorescu: La nivel internațional, pe o mare parte a globului (Europa, Statele Unite ale Americii), anumite sectoare sunt blocate sau încetinite și așteptarea normală este că vom avea două trimestre dificile inclusiv în România și în Europa, aceasta fiind definiția recesiunii. Probabil că acest scenariu nu poate fi evitat: două trimestre, prima jumătate a anului dificilă. Sigur, după aceea urmează întrebarea (cu multe puncte de suspensie): «Când și cum ne vom reveni…?» Asta urmează să vedem pe parcurs. Practic, la momentul acesta multe dintre industrii, cum ar fi industria auto, cea hotelieră, zboruri aeriene sunt închise, iar scenariile pe care merg majoritatea oamenilor de business este cel al unei redeschideri graduale. Se vorbește despre luna mai – poate jumătatea lunii mai, poate finalul său și începutul lunii iunie ca redeschidere pentru majoritatea sectoarelor. Evident că aici mă refer mai mult la zona geografică a Constanței și la zona aceasta turistică și de mare și de munte, foarte afectate. Probabil că turismul va fi printre ultimele deschise sau cel mai lent va reporni, la un anumit grad de ocupare.

Mii de firme din România și-au întrerupt activitatea parțial sau total, ca urmare a instituirii stării de urgență pe 16 martie. Președintele Klaus Iohannis tocmai a prelungit această stare pentru o perioadă de 30 de zile. Cum credeți că va fi pentru firmele mici și mijlocii revenirea la normalitate? În cât timp ar trebui să revenim la viața noastră de dinainte?

Cristi Tudorescu: Cred că o primă întrebare ar fi dacă viața va fi precum înainte de pandemie. E posibil ca pe anumite segmente să continue niște restricții, chiar dacă se va da drumul unor activități. De exemplu, fără a fi neapărat specializat în zona de organizare a diverselor sectoare, dar din ce știu, pe diverse fabrici și diverse activități despre care am mai multă cunoștință, probabil că se vor impune limitări, lucruri de igienă, distanțare în procesul de livrare, de producție, astfel încât mai toate sectoarele vor fi modificate sau parțial modificate. Și o cafenea la un moment dat va avea niște restricții. Sau un restaurant: nu mai mult de un anumit număr de clienți, pe oră, pe zi și așa mai departe. Deci acel normal va fi de fapt un nou normal și așa cum arată lucrurile majoritatea celor din mediul de afaceri  speră ca pe parcursul lunilor mai și iunie să avem redeschideri graduale și să numim aceasta o nouă realitate.

Ce credeți că se va întâmpla cu creditele…și mai vechi, și cele noi? Se vor reduce dobânzile? Băncile sunt dispuse să crediteze în continuare? Amânarea ratelor investitorilor este o idee bună ? Leul se va mai deprecia în următoarea perioadă? La ce să ne așteptăm?

Cristi Tudorescu:  Deocamdată, pe partea aceasta de creditare este și o parte bună sau cât de cât acceptabilă. Nu știu dacă va fi suficientă  și anume: disponibilitatea băncilor (căci întâi băncile au venit cu diverse propuneri către clienți pentru o lună, două sau trei luni să decaleze, să amâne niște rate). Apoi a venit și acea Ordonanță de Urgență dinspre Guvern, mă rog, are plusuri și minusuri, dar ce observ este că față de acum 10-12 ani, când era anterioara criză, anterioara recesiune, băncile sunt mai pro-active. E adevărat, poate exista frustrarea pentru faptul că mulți antreprenori, și persoane fizice și business-uri solicită amânări la credite, e posibil ca băncile să nu poată să proceseze într-un timp relativ scurt. De aici poate să apară o anumită frustrare. Dar deschiderea există. Nu știu dacă va fi suficientă această măsură, adică lucrurile să se rezolve în 3 luni, 6 luni, poate 9 luni, dar măcar e un început, nu este un blocaj total de ambele părți. Cât privește partea de monedă națională, la leul nostru, este normal să ne gândim la o depreciere, practic cursul leu-euro să mai urce. Acum nu cred că va fi o prăbușire, ci probabil o depreciere graduală, ceea ce s-a întâmplat și în ultimii ani. Dar probabil că acum va fi un alt ritm. De exemplu 2% pe câteva luni poate să însemne  ca acest curs leu – euro să ajungă la 5 lei. Deci este un scenariu de luat în considerare, nu e ceva exclus.

Ce tip de antreprenor credeți că ar trebui să susțină statul? Evident, nu îi poate susține pe toți…

Cristi Tudorescu: Aici e o discuție destul de largă. Văd normal să fie sprijiniți cei din sectoarele afectate, anumite zone de transport, retail, lucrul cu publicul, cu hoteluri, Horeca și așa mai departe. Aici să se direcționeze mai mult din sprijin. Și poate chiar sprijin direct, pentru că deocamdată e acel șomaj tehnic temporar. Poate fi și un sprijin direct pentru customizat pe anumite sectoare. Dacă mergem într-un sens mai larg, sigur că multe afaceri sunt lovite direct sau indirect. Acolo putem vorbi despre acces la finanțarea CES mai ușor, cu anumite garanții. Există măsuri intrate în vigoare, probabil că unele vor mai fi adăugate sau îmbunătățite. Prioritar sectoarele puternic afectate și cumva secundar cele colateral afectate.

În final aș vrea să vă rog să le dați câteva sfaturi antreprenorilor români aflați în dificultate…

Cristi Tudorescu: Sfaturile pornesc în principiu de la stadiu sau de la situația în care se află. De pildă cei care sunt într-o activitate închisă aproape complet (să zicem lucrul cu publicul), în măsura în care găsesc soluții de a se repoziționa, a intra pe online, a livra produse, servicii în măsura necesităților clienților am văzut, știu exemple și sunt recomandabile. Restul, în funcție de gradul de afectare, probabil sunt într-o medie sau poate bună și favorabilă …fiecare în activitatea sa se uită pentru a-și planifica, etapiza acea revenire despre care vorbeam la început, graduală pe câteva săptămâni sauluni. Important e ca la momentul revenirii (măcar parțiale) antreprenorii să fie pregătiți, să aibă resurse cât de cât suficiente. Vor mai fi niște pierderi în perioada imediat următoare. Dar ei trebuie să aibă un acces la clienți, la anumite surse de finanțare, negocieri cu furnizorii astfel încât să poată reintra în circuit când va fi momentul respectiv, în perioada următoare. În final le urez ascultătorilor Sărbători pascale fericite și toate cele bune alături de cei dragi, fie că sunt în aceeași locație, fie că sunt la distanță prin toate aceste mijloace de comunicare. Important este să respectăm condițiile de acum legate de a sta acasă și de distanțarea socială, pentru ca ulterior să revenim la mai bine și să revenim la o nouă realitate cu care ne vom obișbui pe parcurs.

Interviu realizat de Larisa Calistru / Foto – Arhiva personală

CONSTANȚA: 130.000 de mașini la puțin peste 40.000 de locuri de parcare
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 12:10

CONSTANȚA: 130.000 de mașini la puțin peste 40.000 de locuri de parcare

Noul Regulament de organizare și funcționare a parcărilor publice din municipiul Constanța, disponibil AICI, propus de primarul Vergil Chițac,...

CONSTANȚA: 130.000 de mașini la puțin peste 40.000 de locuri de parcare
Consultări la Palatul Cotroceni: PSD cere guvernarea, PNL și USR îl propun pe Mureșan, iar AUR vrea anticipate
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 12:00

Consultări la Palatul Cotroceni: PSD cere guvernarea, PNL și USR îl propun pe Mureșan, iar AUR vrea anticipate

La Palatul Cotroceni continuă consultările președintelui Nicușor Dan cu reprezentanții partidelor parlamentare, în vederea desemnării unui...

Consultări la Palatul Cotroceni: PSD cere guvernarea, PNL și USR îl propun pe Mureșan, iar AUR vrea anticipate
AUDIO | Curiozitate, energie și multe zâmbete: elevii de la Școala 37, în vizită la Radio Constanța
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 10:49

AUDIO | Curiozitate, energie și multe zâmbete: elevii de la Școala 37, în vizită la Radio Constanța

În cadrul programului „Școala Altfel”, ne-am bucurat să-i primim în vizită la Radio Constanța pee elevii clasei a IV‑a C de la Școala...

AUDIO | Curiozitate, energie și multe zâmbete: elevii de la Școala 37, în vizită la Radio Constanța
GDPR și CCTV: Mitul că „toate înregistrările video trebuie păstrate exact 30 de zile” este fals
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 09:24

GDPR și CCTV: Mitul că „toate înregistrările video trebuie păstrate exact 30 de zile” este fals

Rubrica GDPR, susținută de Daniela Cireașă, președintele Asociației Specialiștilor în Confidențialitate și Protecția Datelor și Data...

GDPR și CCTV: Mitul că „toate înregistrările video trebuie păstrate exact 30 de zile” este fals
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 08:28

Arest preventiv și arest la domiciliu pentru inculpații reținuți în urma protestelor violente din Piața Victoriei

Judecătoria Sectorului 1 a dispus aseară arestarea preventivă a unui bărbat şi arestul la domiciliu pentru alte patru persoane acuzate de...

Arest preventiv și arest la domiciliu pentru inculpații reținuți în urma protestelor violente din Piața Victoriei
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 07:27

Noi consultări la Palatul Cotroceni pentru desemnarea premierului. Ce-și doresc partidele parlamentare

Preşedintele Nicuşor Dan va avea astăzi, la Palatul Cotroceni, consultări cu partidele parlamentare, în încercarea de a găsi o soluţie pentru...

Noi consultări la Palatul Cotroceni pentru desemnarea premierului. Ce-și doresc partidele parlamentare
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 18:31

Misiunea pompierilor români în Grecia a ajuns la final. Salvatorii revin în România

Astăzi, ultimul schimb își încheie misiunea și pornește spre casă, după ce a dus mai departe, în Grecia, experiența și spiritul de...

Misiunea pompierilor români în Grecia a ajuns la final. Salvatorii revin în România
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 17:42

Miniștrii român și spaniol ai apărării au vizitat Baza Aeriană de la Mihail Kogălniceanu

Ministrul apărării naționale, Radu Miruță, și șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, au avut marți, 16 septembrie,...

Miniștrii român și spaniol ai apărării au vizitat Baza Aeriană de la Mihail Kogălniceanu