Ascultă Radio România Constanța Live

Ionuț Radu spune că fotbalul este pe plan secund

Ionuț Radu spune că fotbalul este pe plan secund

Publicat de Catalin Donose, 8 aprilie 2020, 14:24

Căpitanul echipei naţionale de tineret a României la Campionatul European U21 din 2019, portarul Ionuţ Radu, aflat în izolare la Parma ca urmare a pandemiei de coronavirus, a declarat că pentru prima oară în viaţa sa fotbalul este pe plan secund.

‘Salutare români, mă adresez vouă de aici, din Italia, unde ştiţi bine situaţia cu care ne confruntăm. Voiam să vă spun că îmi e dor de fotbal şi ştiu că şi vouă vă lipseşte. Dar pentru prima oară în viaţa mea fotbalul e pe plan secund. Trăim vremuri istorice, dar de data asta unele foarte dificile. Zilele trecute mă gândeam la faptul că în urmă cu mai puţin de un an am luptat împreună şi am atins un vis, calificarea la Jocurile Olimpice. Acum este momentul să o facem din nou pentru a putea învinge un adversar invizibil. Acum nu mai e vorba de glorie, de a scrie istorie, azi trebuie să supravieţuim. Şi mă refer la toţi cei apropiaţi nouă. Azi luptăm pentru bunicii şi pentru părinţii noştri. Şi nu luptăm cu inima, cum am făcut până acum pe stadion. Azi luptăm cu capul respectând întocmai sfaturile autorităţilor, lucru care din punctul meu de vedere nu este greu. Trebuie doar să stăm în casă. Nu ni se cere să mergem la război sau să ne riscăm vieţile, ba din contră, ni se cere să ne protejăm’, a spus jucătorul.

‘Să nu uităm să mulţumim medicilor şi celor care lucrează în sistemul medical pentru toată munca depusă şi să le fim recunoscători. Pentru că ei îşi riscă sănătatea în favoarea sănătăţii noastre. Pentru noi, ei sunt adevăraţii eroi. Aşa cum am spus întotdeauna, împreună putem învinge orice adversar. O vom face şi acum. Sunt sigur că ne vom revedea curând pe stadion. Iar atunci când veţi simţi mirosul ierbii proaspăt tăiate şi ne vom revedea, vom şti că am învins. Vom trage aer în piept şi toată lupta pasivă din această perioadă se va transforma într-un strigăt de luptă: Hai România! Iar inimile noastre vor începe să bată din nou pentru fotbal. Rămâneţi sănătoşi!’, a adăugat portarul formaţiei italiene Parma.

La 9 martie, prima ligă a campionatului de fotbal al Italiei a fost întreruptă din cauza pandemiei de coronavirus. O dată privind reluarea competiţiei nu a fost încă stabilită.

Cătălin Donose

Foto – Arhivă

Răzvan Cuc, fost ministru al Transporturilor, reținut pentru complicitate la dare de mită
Actualitate marți, 16 decembrie 2025, 17:58

Răzvan Cuc, fost ministru al Transporturilor, reținut pentru complicitate la dare de mită

Fostul ministru al Transporturilor Alexandru-Răzvan Cuc a fost reținut, marți, de procurorii anticorupție într-un dosar în care este acuzat de...

Răzvan Cuc, fost ministru al Transporturilor, reținut pentru complicitate la dare de mită
Judecătorul care a făcut dezvăluiri în documentarul Recorder a promovat interviul de la CSM și va deveni procuror
Actualitate marți, 16 decembrie 2025, 17:55

Judecătorul care a făcut dezvăluiri în documentarul Recorder a promovat interviul de la CSM și va deveni procuror

Judecătorul Laurențiu Ionel Beșu, care a făcut dezvăluiri în documentarul Recorder, a promovat marți interviul susținut la Consiliul Superior...

Judecătorul care a făcut dezvăluiri în documentarul Recorder a promovat interviul de la CSM și va deveni procuror
Problemele de pe litoralul românesc, dezbătute cu reprezentantul Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului
Actualitate marți, 16 decembrie 2025, 17:49

Problemele de pe litoralul românesc, dezbătute cu reprezentantul Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului

Timp de două zile, la Constanța, operatori de plaje și agenți economici membri RESTO s-au întâlnit cu Secretarul de Stat din Ministerul...

Problemele de pe litoralul românesc, dezbătute cu reprezentantul Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului
UPDATE / Protestul CT BUS continuă și în cursul zilei de miercuri. Au fost scrise mai multe demisii
Actualitate marți, 16 decembrie 2025, 16:42

UPDATE / Protestul CT BUS continuă și în cursul zilei de miercuri. Au fost scrise mai multe demisii

UPDATE În urmă cu scurt timp, directorul Fănel Popa a anunțat că nu-și va da demisia din funcție. Mai multe surse din cadrul CT BUS au...

UPDATE / Protestul CT BUS continuă și în cursul zilei de miercuri. Au fost scrise mai multe demisii
Actualitate marți, 16 decembrie 2025, 16:24

„Spectacol de Crăciun”, pe scena Centrului Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”

Miercuri, 17 decembrie, începând cu ora 18:00, scena Centrului Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin” va vibra în acord cu...

„Spectacol de Crăciun”, pe scena Centrului Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”
Actualitate marți, 16 decembrie 2025, 16:03

CONSTANȚA: Polițiștii și jandarmii au intervenit în cazul protestului CT BUS

Astăzi, în jurul orei 13.45, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 4, au fost sesizați prin apel 112, de către...

CONSTANȚA: Polițiștii și jandarmii au intervenit în cazul protestului CT BUS
Actualitate marți, 16 decembrie 2025, 15:42

130 de ani de la inaugurarea Podului peste Dunăre de la Cernavodă, celebrați printr-o expoziție și lansare de carte

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC) împreună cu Asociația Filateliștilor „Tomis” Constanța organizează vineri,...

130 de ani de la inaugurarea Podului peste Dunăre de la Cernavodă, celebrați printr-o expoziție și lansare de carte
Actualitate marți, 16 decembrie 2025, 15:06

AUDIO | A fost lansat volumul „Gustul Dobrogei / Taste of Dobruja”, o lucrare dedicată gastronomiei tradiționale

Institutul Național al Patrimoniului a lansat, la Muzeul de Artă Populară Constanța, volumul „Gustul Dobrogei / Taste of Dobruja”, o lucrare...

AUDIO | A fost lansat volumul „Gustul Dobrogei / Taste of Dobruja”, o lucrare dedicată gastronomiei tradiționale