Directorul Direcţiei Control şi Integritate din Ministerul Sănătăţii, confirmat cu COVID-19
Publicat de Doina Sirbu, 4 aprilie 2020, 13:03
Ministerul Sănătății confirmă că directorului Direcției Control și Integritate din cadrul Ministerului Sănătății a fost depistat pozitiv cu noul coronavirus. Acesta este în prezent asimptomatic și se află internat din noaptea trecută la Spitalul de Boli Infecțioase Constanța.
În acest caz s-a început ancheta epidemiologică pentru stabilirea contacților direcți, iar în cadrul Ministerului Sănătății vor fi luate măsuri de dezinfecție.În această dimineață i s-au prelevat probe pentru un nou test și ministrului Sănătății, Nelu Tătaru, rezultatul fiind negativ.
Foto – unsplash.com