Prima pagină » Ştiri » Aparatură medicală pentru mai multe spitale din județul Constanța
Aparatură medicală pentru mai multe spitale din județul Constanța
Publicat de ,
2 aprilie 2020, 12:07
Trei unități sanitare vor primi aparatură medicală cumpărată de Administrația Porturilor Maritime Constanța.
Spitalul CF Port, unitate care va asigura testarea lucrătorilor de pe platforma portuară și în special a celor din serviciile de siguranță, va primi în zilele următoare întreaga aparatură medicală necesară depistării SARS-Co-V-2, pentru stabilirea diagnosticului de Covid-19, precum și un sistem care dezinfectează aerul și suprafețele din încăperi și distruge virușii și contribuind la stoparea lor.
De aceeași aparatură necesară diagnosticării Covid-19, va beneficia cât de curând și Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Constanța, achiziția acestuia fiind în derulare.
Pentru Spitalul Municipal Mangalia, CN APM SA a cumpărat două monitoare pentru funcții vitale, cu toate accesoriile necesare acestora. Totodată, pentru protecția personalului medical, spitalul va fi aprovizionat și cu echipamente și dezinfectanți.
De asemenea, Administrația Porturilor a anunțat că va pune la dispoziție materiale de protecție și dezinfectanți pentru copiii și adolescenții bolnavi de SIDA de la Casa Speranța.
DIALOGURI LA ZI | Elena Stambuli, profesor psiholog la Centrul Județean de Asistență și Resurse educaționale din Constanța, invitată în emsiunea de astăzi
Comportamentele de agresivitate și bullying apar la vârste tot mai mici, arată un studiu al organizației Salvați Copiii. Potrivit cercetării,...