Ascultă Radio România Constanța Live

ANAF rambursează, în martie, TVA în valoare de aproape 4 miliarde de lei

ANAF rambursează, în martie, TVA în valoare de aproape 4 miliarde de lei

Publicat de Doina Sirbu, 2 aprilie 2020, 15:09

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) rambursează în luna martie TVA în valoare de aproape 4 miliarde de lei, pentru 24.526 de deconturi, potrivit unui comunicat al instituţiei.

Conform documentului, media rambursărilor din primele două luni ale anului 2020 a fost de 1,6 miliarde de lei.

„De la data declarării stării de urgenţă, ANAF a accelerat procesul de rambursare a TVA prin relocarea personalului implicat în acţiunile de control suspendate. Totodată, ANAF a desfăşurat campanii în rândul contribuabililor care au solicitat rambursarea de TVA, pentru a fi pregătite cu rapiditate compensările şi restituirile de taxe, necesare în derularea procedurii de rambursare”, se menţionează în comunicat.

Astfel, în vederea implementării mecanismului de rambursare care vizează soluţionarea rapidă a deconturilor de TVA, ANAF a elaborat un proiect de act normativ care se află în prezent în circuitul de avizare internă.

Totodată, în această perioadă, ANAF a suspendat acţiunile de control fiscal, cu excepţia verificărilor aferente soluţionării rambursărilor de TVA cu control anticipat, a acţiunilor de control care pot fi continuate prin utilizarea unor mijloace de comunicare la distanţă.

De asemenea, inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală din cadrul ANAF sunt împuterniciţi să se deplaseze pe teren pentru a verifica respectarea interdicţiilor stabilite prin ordonanţele militare.

„Controalele efectuate în baza ordonanţelor militare sunt verificări specifice, atribuite temporar, doar pe durata valabilităţii acestora. În urma verificărilor derulate, inspectorii DGAF (Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală, n.r.) au constatat în cazul a 11 contribuabili încălcarea măsurilor dispuse prin ordonanţele militare, aplicând amenzi în sumă de 674.000 lei”, se menţionează în comunicat.

Potrivit ANAF, situaţiile în care există indicii de evaziune fiscală, ca urmare a analizei de risc, precum şi cele sesizate de cetăţeni, vor fi investigate de DGAF prin utilizarea activităţilor specifice de la distanţă.

În mod excepţional, pentru instrumentarea unor cazuri flagrante, inspectorii DGAF vor acţiona pe teren pentru a aplica legea, cu respectarea normelor de protecţie sanitară care se impun în această perioadă şi a drepturilor contribuabililor verificaţi.

Totodată, în ceea ce priveşte activitatea de soluţionare a contestaţiilor, conducerea ANAF a aprobat ca pe perioada stării de urgenţă susţinerea contestaţiei să poată fi realizată în faţa organelor de soluţionare a contestaţiilor şi prin intermediul mijloacelor electronice de comunicare la distanţă/telefon, iar Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul ANAF menţine legătura permanent cu contribuabilii pentru găsirea celor mai bune soluţii.

„Procedura de soluţionare contestaţii va continua în perioada stării de urgenţă, iar minutele întocmite cu ocazia susţinerii contestaţiei, în care sunt consemnate susţinerile contestatorului, vor fi comunicate de către ANAF tot prin mijloace de comunicare electronică”, se mai precizează în comunicat.

În ceea ce priveşte scutirea de taxe vamale şi TVA pentru importuri destinate combaterii COVID-19, Ministerul Finanţelor Publice a solicitat Comisiei Europene autorizarea pentru a putea aplica scutiri de taxe vamale şi TVA pentru importurile destinate prevenirii şi combaterii răspândirii coronavirusului COVID-19, iar Comisia Europeană urmează să emită decizia de aprobare la finalul acestei săptămâni.

Totodată, Guvernul a aprobat prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 33 din 26 martie 2020, ca în cazul persoanelor impozabile, înregistrate în scopuri de TVA, să nu se facă plata efectivă la organele vamale a TVA pentru importul de medicamente, echipamente de protecţie, alte dispozitive sau echipamente medicale şi materiale sanitare, care pot fi utilizate în prevenirea, limitarea, tratarea şi combaterea COVID – 19.

De asemenea, organele vamale nu solicită plata TVA în vama pentru importurile acestor produse pe toată durata stării de urgenţă şi 30 de zile de la data încetării acesteia.

Taxa aferentă acestor importuri realizate în cursul perioadei fiscale se evidenţiază de către importatori în decontul de TVA, atât ca taxa colectată, cât şi ca taxă deductibilă.

„ANAF asigură colectarea veniturilor bugetare şi derulează procedurile de administrare fiscală pentru ca bugetul statului să fie permanent alimentat în vederea asigurării resurselor necesare funcţionării sistemului medical, armatei, poliţiei, serviciilor de asistenţă socială şi multor altor activităţi esenţiale ale Statului Român. În nicio ţară din lume, sistemul nu poate funcţiona fără îndeplinirea obligaţiilor fiscale ale contribuabililor şi fără spiritul civic al acestora, mai ales în prezent, în condiţiile declarării stării de urgenţă!”, se menţionează în comunicat.

Reprezentanţii ANAF reamintesc contribuabililor că obligaţiile fiscale se pot îndeplini utilizând metode de comunicare la distanţă prin intermediul Spaţiului Privat Virtual (pentru depunerea declaraţiilor şi obţinerea de informaţii), iar plata poate fi efectuată prin internet banking sau ghiseul.ro. Informaţii generale în domeniul fiscal şi IT se pot obţine prin apelarea Call-center-ului, la numărul de telefon 031.403.91.60. De asemenea, contribuabilii care nu sunt înrolaţi în Spaţiul Privat Virtual pot utiliza Formularul de contact de pe site-ul Agenţiei pentru a obţine informaţii generale în domeniul fiscal şi IT.

Sursă – AGERPRES / Foto – arhivă

Ședință extraordinară a Consiliului Județean Constanța, convocată vineri de președintele Florin Mitroi
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 15:04

Ședință extraordinară a Consiliului Județean Constanța, convocată vineri de președintele Florin Mitroi

Consiliul Județean Constanța este convocat de președintele Florin Mitroi în ședință extraordinară convocată de îndată pentru data de...

Ședință extraordinară a Consiliului Județean Constanța, convocată vineri de președintele Florin Mitroi
Acțiune de amploare a polițiștilor din toate structurile în portul Constanța și portul Constanța Sud Agigea
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 14:48

Acțiune de amploare a polițiștilor din toate structurile în portul Constanța și portul Constanța Sud Agigea

Polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța au organizat, astăzi, 17 septembrie a.c., o acțiune cu forțe mărite, pentru prevenirea...

Acțiune de amploare a polițiștilor din toate structurile în portul Constanța și portul Constanța Sud Agigea
Consultări la Cotroceni cu liderii politici pentru desemnarea unui nou prim-ministru
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 14:12

Consultări la Cotroceni cu liderii politici pentru desemnarea unui nou prim-ministru

Consultările președintelui Nicuşor Dan cu reprezentanții partidelor parlamentare în vederea desemnării unui candidat pentru funcția de...

Consultări la Cotroceni cu liderii politici pentru desemnarea unui nou prim-ministru
AUDIO | Copiii au revenit în bănci, părinții și bunicii, la… teme: „Ai, n-ai răbdare, trebuie să îți faci!”
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 13:40

AUDIO | Copiii au revenit în bănci, părinții și bunicii, la… teme: „Ai, n-ai răbdare, trebuie să îți faci!”

Suntem în a doua săptămână de școală, însă copiii au intrat din a doua zi în febra temelor pentru acasă. Și nu doar elevii, ci și...

AUDIO | Copiii au revenit în bănci, părinții și bunicii, la… teme: „Ai, n-ai răbdare, trebuie să îți faci!”
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 13:16

TULCEA: Unitățile de cazare cu specific local din Deltă, promovate prin instrumente digitale

Unităţile de cazare cu specific local din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării vor beneficia de promovare prin instrumente digitale dezvoltate în...

TULCEA: Unitățile de cazare cu specific local din Deltă, promovate prin instrumente digitale
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 12:43

CONSTANȚA: Lucrările la „Țara Piticilor”, corelate cu reabilitarea malurilor lacului Tăbăcărie, pentru refacerea unitară a zonei

„Țara Piticilor” din Parcul Tăbăcărie, se pregătește pentru transformare. Lucrările de modernizare vor fi corelate cu cele de reabilitare...

CONSTANȚA: Lucrările la „Țara Piticilor”, corelate cu reabilitarea malurilor lacului Tăbăcărie, pentru refacerea unitară a zonei
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 12:21

Peste 30 de hectare de pe faleza Tuzla revin domeniului public al statului după 11 ani de judecată

Aproape 33 de hectare de pe faleza Tuzla au fost recuperate şi rămân în proprietatea publică a statului printr-o sentinţă definitivă, după...

Peste 30 de hectare de pe faleza Tuzla revin domeniului public al statului după 11 ani de judecată
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 12:10

CONSTANȚA: 130.000 de mașini la puțin peste 40.000 de locuri de parcare

Noul Regulament de organizare și funcționare a parcărilor publice din municipiul Constanța, disponibil AICI, propus de primarul Vergil Chițac,...

CONSTANȚA: 130.000 de mașini la puțin peste 40.000 de locuri de parcare