Ascultă Radio România Constanța Live

Salarii mai mici la Federația Română de Fotbal

Salarii mai mici la Federația Română de Fotbal

Publicat de Catalin Donose, 1 aprilie 2020, 07:42

Având în vedere situația actuală din fotbalul românesc, situație cauzată de evoluția pandemiei COVID-19, în spiritul solidarității întregii familii a fotbalului românesc, Federația Română de Fotbal a hotărât ca începând cu luna aprilie, toate salariile angajaților FRF, inclusiv din zona tehnică, să fie diminuate cu 20%.

Federația Română de Fotbal consideră că e important ca în aceste momente să ofere o dovadă de unitate, solidaritate și înțelegere.

Traversăm o perioadă foarte grea. Nimeni nu știe în acest moment când vom reveni la normal, însă, ceea ce știu este că împreună trebuie să ne luptăm pentru viitorul nostru. După consultările pe care le-am avut cu echipa de management a Federației Române de Fotbal, am luat decizia să reducem pentru toți angajații FRF salariile cu 20%. Această modificare va afecta veniturile fiecăruia, dar sunt momente dificile în care trebuie să rămânem solidari pentru că avem această datorie față de noi înșine și colegii noștri, față de membrii afiliați și parteneri, față de suporteri și, în primul rând, față de viitorul fotbalului românesc”, a declarat Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal.

Federația Română de Fotbal este în contact permanent cu autoritățile naționale, precum și cu forurile fotbalistice internaționale, și e pregătită să ia în continuare cele mai potrivite decizii în beneficiul fotbalului românesc. Obiectivele rămân aceleași: siguranța și sănătatea tuturor celor implicați în fenomenul fotbalistic, sustenabilitatea financiară a cluburilor și producerea celui mai mic nivel de nedreptate pentru jucători și cluburile de fotbal.

Cătălin Donose

Foto – Arhivă

 

FOTO / VIDEO: Elevii de la Școala nr. 7 nu au mers la cursuri din cauza lucrărilor de reabilitare. Părinții spun că situația este alta
Actualitate vineri, 24 octombrie 2025, 14:51

FOTO / VIDEO: Elevii de la Școala nr. 7 nu au mers la cursuri din cauza lucrărilor de reabilitare. Părinții spun că situația este alta

Copiii la Școala nr. 7 din Constanța nu au mers astăzi, la cursuri și au rămas acasă din cauza condițiilor din unitatea de învățământ,...

FOTO / VIDEO: Elevii de la Școala nr. 7 nu au mers la cursuri din cauza lucrărilor de reabilitare. Părinții spun că situația este alta
CONSTANȚA: Conferința științifică națională a profesiilor juridice a avut loc la Universitatea “Ovidius”
Actualitate vineri, 24 octombrie 2025, 14:02

CONSTANȚA: Conferința științifică națională a profesiilor juridice a avut loc la Universitatea “Ovidius”

Noile tehnologii digitale sunt o prezență constantă în viața noastră, în mai toate domeniile. De aceea nu este lipsit de interes să se...

CONSTANȚA: Conferința științifică națională a profesiilor juridice a avut loc la Universitatea “Ovidius”
Acțiuni de combatere a braconajului piscicol în perimetrul RBDD
Actualitate vineri, 24 octombrie 2025, 13:38

Acțiuni de combatere a braconajului piscicol în perimetrul RBDD

Săptămâna aceasta, echipele de inspectori ecologi din cadrul Serviciilor de Inspecție, Monitorizare și Educație Ecologică ale ARBDD au...

Acțiuni de combatere a braconajului piscicol în perimetrul RBDD
Universitatea „Ovidius” din Constanța produce și consumă energie verde
Actualitate vineri, 24 octombrie 2025, 13:32

Universitatea „Ovidius” din Constanța produce și consumă energie verde

Începând din această săptămână, Universitatea “Ovidius” din Constanța (UOC) produce și consumă energie verde din toate cele trei...

Universitatea „Ovidius” din Constanța produce și consumă energie verde
Actualitate vineri, 24 octombrie 2025, 13:29

AUDIO | Studenții din anul I de la Academia Navală “Mircea cel Bătrân” au depus Jurământul Militar

Studenții din anul I de la Academia Navală “Mircea cel Bătrân” din Constanța au depus astăzi, Jurământul Militar. La ceremonie, au...

AUDIO | Studenții din anul I de la Academia Navală “Mircea cel Bătrân” au depus Jurământul Militar
Actualitate vineri, 24 octombrie 2025, 13:00

Ana Otilia Nuțu, specialist în domeniul Energiei la Expert Forum: “Acum putem să importăm gaz din mai multe surse. Noi ne putem acoperi consumul din producție internă – extragere din depozitele de înmagazinare și importuri diversificate”

Anunțul președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, despre sancțiunile impuse companiilor Lukoil și Rosneft – doi dintre giganții...

Ana Otilia Nuțu, specialist în domeniul Energiei la Expert Forum: “Acum putem să importăm gaz din mai multe surse. Noi ne putem acoperi consumul din producție internă – extragere din depozitele de înmagazinare și importuri diversificate”
Actualitate vineri, 24 octombrie 2025, 12:27

CONSTANȚA: Dacă aveți informații, sunați la 112. Minorul a dispărut de acasă

La data de 23 octombrie a.c., în jurul orei 19.00, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 2 au fost sesizați cu...

CONSTANȚA: Dacă aveți informații, sunați la 112. Minorul a dispărut de acasă
Actualitate vineri, 24 octombrie 2025, 11:45

Liceul Teoretic „George Călinescu” a primit al optulea titlu consecutiv „Premium Plus Member” de la British Council

În peisajul academic național, Liceul Teoretic „George Călinescu” din Constanța se profilează ca o instituție de învățământ unde...

Liceul Teoretic „George Călinescu” a primit al optulea titlu consecutiv „Premium Plus Member” de la British Council