25 martie – Ziua Națională a Republicii Elene

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 25 martie 2020, 10:20 / actualizat: 25 martie 2020, 12:15

Marea Revoluție a poporului elen din 1821 a fost un urias efort pentru scuturarea unei indelungate sclavii de 4 veacuri si restabilirea libertatii si demnitatii natiunii. Aceasta Revolutie, de 9 ani, a fost un sir nemasurat de lupte cu succesive victorii si infrangeri, cu toate grozaviile pe care le presupune un razboi, precum si un sir de evenimente politice si demersuri diplomatice.

Războiul de independență al Greciei, cunoscut și ca Revoluția greacă a fost declanșat de revoluționarii greci și s-a desfășurat între anii 1821 – 1829. Revoluționarii au beneficiat într-o etapă mai târzie a războiului de sprijinul unor puteri europene, iar Imperiul Otoman a fost sprijinit de vasalii săi, Egiptul și într-o oarecare măsură Vilaietul Tunisia.

În 1814 a fost infiintata în Odesa organizația secretă Filiki Eteria. Obiectivul principal al Eteriei era renașterea Imperiului Bizantin cu capitala la Constantinopole, nu proclamarea unui stat independent elen, membrii Eteriei i-au propus să devină șeful organizației lui Alexandru Ipsilanti, care pe 6 martie 1821, a traversat râul Prut alături de susținătorii săi. Astfel putem spune ca Revolutia a inceput pe teritoriul Romaniei, insa Eteria, langa care au luptat si Padurii lui Tudor Vladimirescu, a fost înfrântă în cursul Bătăliei de la Drăgășani pe 19 iunie 1821.

Oficial, pe teritoriul Greciei de astazi, declanșarea revoluției a fost proclamată pe 25 martie 1821 la mănăstirea Agia Lavra de către arhiepiscopul de Patras, Germanos. Lozinca „Libertate sau moarte” a devenit simbolul revoluției. În tot Peloponezul, în nordul Greciei și în numeroase insule au izbucnit revolte antiotomane. data de 25 martie a fost stabilită ca aniversare oficială a revoluției și este sărbătorită ca Ziua națională a Greciei.

Din perspectiva istorică pe termen lung, apariția statului independent grec a marcat unul dintre cele mai importante evenimente, care au dus în cele din urmă la disoluția Imperiului Otoman. Pentru prima oară în istoria Imperiului Otoman, un popor creștin aflat sub suzeranitatea otomană și-a cucerit independența, care a fost recunoscută de toate statele europene. Dacă, până în acel moment, numai națiunile numeroase, precum cea britanică, franceză sau germană, erau considerate demne să se bucure de dreptul la autodeterminare, revoluția grecilor a legitimat dreptul la existență a statelor naționale mici și a dat un imbold important mișcărilor naționaliste a popoarelor creștine aflate încă sub dominația otomană. Sârbii, bulgarii și românii au luptat în deceniile care aveau să urmeze pentru independența statelor lor.

Redactor – Daniel Țăndăreanu