Ascultă Radio România Constanța Live

28 februarie, Ziua Protecției Civile

28 februarie, Ziua Protecției Civile

Publicat de Doina Sirbu, 26 februarie 2020, 15:11

Ca în fiecare an, pe 28 februarie, România sărbătorește Ziua Protecției Civile, dată la care în urmă cu 87 de ani a fost aprobat Regulamentul Apărării contra atacurilor aeriene, fiind considerat actul de naștere al Protecției Civile.

Primăria Municipiului Constanța, prin Serviciul protecție civilă, securitate, sănătate în muncă și situații de urgență, se alătură Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea“ al județului Constanța în acțiunile instructiv educative ce vor fi organizate în această perioadă pentru a pregăti cetățenii în domeniul situațiilor de urgență.

Astfel, începând de astăzi, timp de mai multe zile sunt organizate exerciții de evacuare în caz de cutremur și lecții deschise la câteva unități de învățământ și vor fi amenajate puncte mobile de informare preventivă în zona centrelor comerciale. Acțiunile vor culmina în data de 28 februarie cu ateliere de prezentare a măsurilor de prim-ajutor și a tehnicilor de intervenție și exerciții demonstrative de stingere a incendiilor ce vor fi organizate la Centrul Comercial Vivo din Constanța.

La cei 87 de ani de existenţă, protecţia civilă se prezintă ca o structură flexibilă, capabilă să asigure un climat de încredere şi siguranţă cetăţenilor. Acest lucru s-a realizat prin îmbunătăţirea managementului apărării împotriva dezastrelor, prin acţiuni de identificare a riscurilor potenţiale de producere a dezastrelor cu urmări distructive majore asupra populaţiei, infrastructurii şi mediului, adaptarea şi perfecţionarea bazei legislative în concordanţă cu cerinţele integrării în NATO şi UE.

Redactor online – D. Sîrbu

 

 

Ședință extraordinară a Consiliului Județean Constanța, convocată vineri de președintele Florin Mitroi
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 15:04

Ședință extraordinară a Consiliului Județean Constanța, convocată vineri de președintele Florin Mitroi

Consiliul Județean Constanța este convocat de președintele Florin Mitroi în ședință extraordinară convocată de îndată pentru data de...

Ședință extraordinară a Consiliului Județean Constanța, convocată vineri de președintele Florin Mitroi
Acțiune de amploare a polițiștilor din toate structurile în portul Constanța și portul Constanța Sud Agigea
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 14:48

Acțiune de amploare a polițiștilor din toate structurile în portul Constanța și portul Constanța Sud Agigea

Polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța au organizat, astăzi, 17 septembrie a.c., o acțiune cu forțe mărite, pentru prevenirea...

Acțiune de amploare a polițiștilor din toate structurile în portul Constanța și portul Constanța Sud Agigea
Consultări la Cotroceni cu liderii politici pentru desemnarea unui nou prim-ministru
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 14:12

Consultări la Cotroceni cu liderii politici pentru desemnarea unui nou prim-ministru

Consultările președintelui Nicuşor Dan cu reprezentanții partidelor parlamentare în vederea desemnării unui candidat pentru funcția de...

Consultări la Cotroceni cu liderii politici pentru desemnarea unui nou prim-ministru
AUDIO | Copiii au revenit în bănci, părinții și bunicii, la… teme: „Ai, n-ai răbdare, trebuie să îți faci!”
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 13:40

AUDIO | Copiii au revenit în bănci, părinții și bunicii, la… teme: „Ai, n-ai răbdare, trebuie să îți faci!”

Suntem în a doua săptămână de școală, însă copiii au intrat din a doua zi în febra temelor pentru acasă. Și nu doar elevii, ci și...

AUDIO | Copiii au revenit în bănci, părinții și bunicii, la… teme: „Ai, n-ai răbdare, trebuie să îți faci!”
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 13:16

TULCEA: Unitățile de cazare cu specific local din Deltă, promovate prin instrumente digitale

Unităţile de cazare cu specific local din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării vor beneficia de promovare prin instrumente digitale dezvoltate în...

TULCEA: Unitățile de cazare cu specific local din Deltă, promovate prin instrumente digitale
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 12:43

CONSTANȚA: Lucrările la „Țara Piticilor”, corelate cu reabilitarea malurilor lacului Tăbăcărie, pentru refacerea unitară a zonei

„Țara Piticilor” din Parcul Tăbăcărie, se pregătește pentru transformare. Lucrările de modernizare vor fi corelate cu cele de reabilitare...

CONSTANȚA: Lucrările la „Țara Piticilor”, corelate cu reabilitarea malurilor lacului Tăbăcărie, pentru refacerea unitară a zonei
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 12:21

Peste 30 de hectare de pe faleza Tuzla revin domeniului public al statului după 11 ani de judecată

Aproape 33 de hectare de pe faleza Tuzla au fost recuperate şi rămân în proprietatea publică a statului printr-o sentinţă definitivă, după...

Peste 30 de hectare de pe faleza Tuzla revin domeniului public al statului după 11 ani de judecată
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 12:10

CONSTANȚA: 130.000 de mașini la puțin peste 40.000 de locuri de parcare

Noul Regulament de organizare și funcționare a parcărilor publice din municipiul Constanța, disponibil AICI, propus de primarul Vergil Chițac,...

CONSTANȚA: 130.000 de mașini la puțin peste 40.000 de locuri de parcare