Ascultă Radio România Constanța Live

TULCEA/FOTO: Stadiul lucrărilor la Podul peste Dunăre, verificat în teren de autoritățile locale

TULCEA/FOTO: Stadiul lucrărilor la Podul peste Dunăre, verificat în teren de autoritățile locale

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 31 ianuarie 2020, 11:18

Joi, 30 ianuarie 2020, preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, Horia Teodorescu a efectuat o vizită pe şantierul de pe malul tulcean al şantierului podului peste Dunăre, realizând, alături de constructor, o evaluare în teren a lucrărilor. Şeful administraţiei judeţului a dorit să afle, printre altele, care este stadiul lucrărilor şi dacă investiţia are asigurată finanţarea.

Reprezentanții constructorului podului – Asocierea Astaldi S.p.A. – IHI Infrastructure Systems CO. LTD. au precizat că, în prezent, lucrările sunt în grafic, efectuându-se în paralel din patru puncte. Pe malul tulcean, lucrările sunt în faza de excavație la turn (piciorul podului), s-au pornit pompele de epuizment (pentru îndepărtarea apei din săpătură) iar săpăturile au ajuns la o cotă de –10 metri.
De asemenea, constructorul estimează că prima maşină va trece pe podul Tulcea – Brăila în anul 2022, în septembrie sau octombrie. Tot potrivit estimărilor constructorului, cei doi piloni ai podului vor fi vizibili din zona trecerii cu bacul, în toamna sau iarna anului viitor, când turnurile vor fi la înălțimea de 200 de metri de la cota 0.

În ceea ce privește finanțarea lucrărilor, reprezentanții constructorului au precizat că până la acest moment nu au fost niciun fel de probleme, plăţile fiind efectuate chiar înainte de termen. Constructorul a primit asigurări din partea Ministerului Fondurilor Europene că această investiţie este una de bază şi că are finanţare asigurată.

„Cred că la finele anului viitor va fi ceva spectaculos pe malul Dunării şi atunci vor înţelege toţi că investiţia aceasta se şi vede pentru că acum se lucrează foarte mult sub pământ. Nu este vizibil dar, din punctul meu de vedere, lucrările actuale sunt impresionante și asta arată că, într-adevăr, se merge exact după graficul de execuţie. Disponibilitatea este totală să se aloce orice sumă, oricât este nevoie, în funcţie de ritmul de execuţie. Ministerul a garantat că nu există şi nu va fi niciun fel de sincopă cu finanţarea la pod. Constructorul a dat în final asigurări că nu există niciun impediment în derularea investiţiei Pod peste Dunăre Tulcea – Brăila, o investiţie dorită de tulceni de circa 100 de ani încoace.Această investiţie va aduce dezvoltare locală, va fi ca un magnet pentru noi investiţii care vor genera locuri de muncă. Impactul local şi regional inclusiv în plan social va fi unul major“, a declarat președintele Horia Teodorescu.


Redactor – Daniel Țăndăreanu / Foto – CJ Tulcea

Selecționerul Mircea Lucescu, internat de urgență după ce i s-a făcut rău
Ştiri duminică, 29 martie 2026, 12:27

Selecționerul Mircea Lucescu, internat de urgență după ce i s-a făcut rău

Selecționerul echipei naționale de fotbal a României, Mircea Lucescu, a fost internat de urgență într-un spital din Capitală, duminică, după...

Selecționerul Mircea Lucescu, internat de urgență după ce i s-a făcut rău
Doi căței abandonați, salvați de Vlăduț și Gabriel, doi polițiști din Cernavodă
Ştiri duminică, 29 martie 2026, 12:12

Doi căței abandonați, salvați de Vlăduț și Gabriel, doi polițiști din Cernavodă

Cei doi oameni ai legii din cadrul Poliției orașului Cernavodă se aflau într-un filtru rutier la ieșirea din localitatea Siliștea, moment în...

Doi căței abandonați, salvați de Vlăduț și Gabriel, doi polițiști din Cernavodă
SUA: Cel puțin opt milioane de persoane au participat la marșurile anti-Trump ‘Fără regi’
Ştiri duminică, 29 martie 2026, 11:48

SUA: Cel puțin opt milioane de persoane au participat la marșurile anti-Trump ‘Fără regi’

Cel puțin opt milioane de persoane au participat sâmbătă la marșurile ‘Fără Regi’ împotriva administrației Donald Trump,...

SUA: Cel puțin opt milioane de persoane au participat la marșurile anti-Trump ‘Fără regi’
CONSTANȚA: Un bărbat de 30 de ani, reținut de polițiști pentru conducere cu permisul suspendat
Ştiri duminică, 29 martie 2026, 11:35

CONSTANȚA: Un bărbat de 30 de ani, reținut de polițiști pentru conducere cu permisul suspendat

Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis, polițiști din cadrul Serviciului...

CONSTANȚA: Un bărbat de 30 de ani, reținut de polițiști pentru conducere cu permisul suspendat
Ştiri duminică, 29 martie 2026, 11:32

Calendar istoric MINAC: 29 martie – Costul vieții, prețuri și salarii în Constanța anilor ’30. Date statistice

În anii ’30 ai secolului trecut, în România se înregistrează evoluții și o continuă dezvoltare în numeroase domenii de activitate....

Calendar istoric MINAC: 29 martie – Costul vieții, prețuri și salarii în Constanța anilor ’30. Date statistice
Ştiri duminică, 29 martie 2026, 11:03

Ziua Națională a Greciei, sărbătorită la Centrul Cultural Multifuncțional pentru Tineret „Jean Constantin” din Constanța

Seară incendiară ieri, la Centrul Cultural Multifuncțional pentru Tineret „Jean Constantin” din Constanța unde a avut loc un spectacol...

Ziua Națională a Greciei, sărbătorită la Centrul Cultural Multifuncțional pentru Tineret „Jean Constantin” din Constanța
Ştiri duminică, 29 martie 2026, 10:24

Cod galben de ploi însemnate cantitativ în aproape jumătate de țară; ninsori la altitudini mari

Administrația Națională de Meteorologie a emis, duminică, o atenționare Cod galben de precipitații însemnate cantitativ și ninsori la munte,...

Cod galben de ploi însemnate cantitativ în aproape jumătate de țară; ninsori la altitudini mari
Ştiri duminică, 29 martie 2026, 10:16

CONSTANȚA: Târgul caritabil „Raze pe umeraș” are loc în perioada 4-5 aprilie

În weekend-ul de Florii, pe 4 și 5 aprilie, în cadrul târgului de primăvară de la Pavilionul Expozițional Constanța, va fi și un târg...

CONSTANȚA: Târgul caritabil „Raze pe umeraș” are loc în perioada 4-5 aprilie