Ascultă Radio România Constanța Live

CET Constanţa a încheiat prima etapă a procesului de modernizare a conductelor

CET Constanţa a încheiat prima etapă a procesului de modernizare a conductelor

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 23 ianuarie 2020, 11:36

CET Constanţa încheie prima etapă a procesului de modernizare a reţelei de transport a energiei termice, la şase luni de la deschiderea procedurii de insolvenţă, potrivit unui comunicat al Casei de Insolvenţă Transilvania (CITR).

Societatea a transferat, sub coordonarea CITR, reţeaua primară de transport de energie termică din patrimoniul său în proprietatea Primăriei Constanţa. Soluţia de separare a producţiei de transportul agentului termic, propusă de CITR împreună cu reprezentanţii companiei şi adoptată cu suportul Primăriei Municipiului Constanţa, face parte din strategia de creare a unui sistem centralizat de termoficare modern pentru municipiu. Odată cu această schimbare, reţeaua de termoficare va deveni eligibilă pentru finanţarea din fonduri publice naţionale şi europene în vederea modernizării, accesul la aceste fonduri fiind permis doar autorităţilor locale.

‘Încă de la preluarea în portofoliu ne-am propus trei obiective majore: modernizarea, eficientizarea platformei de producţie şi furnizarea agentului termic fără întreruperi. Transferul reţelei primare de transport este un prim pas pentru asigurarea de servicii îmbunătăţite pentru consumatori, prin accesarea finanţării şi realizarea investiţiilor de modernizare. Experienţa noastră în restructurarea companiilor din energie ne ajută să identificăm rapid soluţii specifice de redresare, care se pot transforma apoi în exemple de bune practici’, a declarat Adrian Lotrean, Senior Partner CITR, citat în comunicat.

Reţeaua termică de transport a municipiului Constanţa, asemenea celorlalte componente ale sistemului de termoficare de la nivel naţional, are o vechime de 35-49 de ani şi nu mai asigură condiţiile tehnice corespunzătoare cerinţelor actuale ale consumatorilor.

Nivelul pierderilor de energie termică a atins în ultimii ani o creştere de la 18% la circa 28% – pe fondul coroziunii şi degradării izolaţiei termice sau lipsei acesteia în zonele supraterane, dar şi din cauza supradimensionării faţă de cerinţele actuale – un trend în creştere în ceea ce priveşte sistemele de termoficare la nivel naţional.

‘Soluţia identificată de echipa noastră împreună cu CITR şi cu autorităţile publice locale vine atât în sprijinul restructurării CET Constanţa, a cărei existenţă este esenţială pentru consumatori, cât şi în sprijinul modernizării serviciilor de termoficare în ansamblul lor. Este o decizie mult aşteptată de către consumatori, care îşi găseşte astăzi locul în strategia municipală. Suntem încrezători că având alături un partener ca CITR, cu experienţă de 20 de ani, vom găsi soluţii pentru problemele companiei’, a menţionat Dan Deaconescu, Administrator Special CET Constanţa.

Transferul reţelei primare de transport a energiei termice va conduce la o restructurare operaţională, reducerea costurilor şi diminuarea pierderilor societăţii Electrocentrale Constanţa SA. Viziunea administratorului judiciar al companiei este ca veniturile provenite din energia termică livrată de către CET Constanţa să acopere costurile de producţie ale societăţii.

În cadrul strategiei de alimentare în sistem centralizat cu energie termică a municipiului Constanţa pentru următorii 20 de ani sunt prevăzute investiţii în surse de producere a energiei electrice şi termice în cogenerare de înaltă eficienţă care vor fi implementate în incinta CET Palas. Investiţiile vor avea ca efecte reducerea impactului asupra mediului prin diminuarea emisiilor poluante, scăderea preţului energiei termice şi diminuarea numărului de consumatori care aleg sistemele de încălzire individuale, bazate pe centrale termice proprii.

Ultimii 20 de ani au însemnat investiţii minime în sistemul centralizat de energie termică, iar capacităţile de producţie depăşite tehnologic generează costuri de operare crescute pentru sistem şi consumatori. Conform experţilor, sistemul centralizat de termoficare este principala soluţie sustenabilă pentru furnizarea acestor servicii, dar şi un instrument strategic în sistemul energetic european. Cu toate astea, numărul localităţilor conectate la sistemul centralizat de alimentare cu energie termică a scăzut cu aproximativ 78% din 1989 până în 2014, ajungând la 70 de localităţi la nivel naţional.

Lipsa investiţiilor, scăderea calităţii serviciilor, creşterea costurilor de producţie şi întreruperile frecvente reprezintă principalele cauze ale transferului consumatorilor din sistemul centralizat în cel descentralizat, cu impact semnificativ pentru sănătatea mediului înconjurător.

Restructurarea acestor companii ar putea fi realizată prin investiţii în sistemul de producţie, transport şi distribuţie prin accesarea de fonduri europene, adoptarea unei politici responsabile a autorităţilor de susţinere a sistemelor centralizate de producţie şi încurajarea integrării pe verticală a producătorilor de gaz pentru a investi în capacităţi de producţie a energiei electrice şi termice în sistem de cogenerare.

Anul acesta, serviciile centralizate de termoficare pot accesa programele de finanţare din cadrul Programului Termoficare aprobat prin Ordinul Comun nr. 3.194/1084/3734/2019 sau prin Axa 7 a Programului Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020 (POIM) – Creşterea eficienţei energetice la nivelul sistemului centralizat de termoficare, adoptate de Guvernul României.

Sursa – Agerpres / Redactor online – Daniel Țăndăreanu / Foto – Arhivă

Județul CONSTANȚA: Accident rutier grav – o persoană este încarcerată
Ştiri sâmbătă, 13 decembrie 2025, 15:13

Județul CONSTANȚA: Accident rutier grav – o persoană este încarcerată

Pompierii salvatori au fost solicitați în localitatea Stupina, unde a avut loc sâmbătă un accident grav de circulație. Conform primelor...

Județul CONSTANȚA: Accident rutier grav – o persoană este încarcerată
CONSTANȚA: Anatole Magrin, primul fotograf al Dobrogei moderne, celebrat în aceste zile, la Catedrala Sfântul Anton de Padova
Ştiri sâmbătă, 13 decembrie 2025, 14:25

CONSTANȚA: Anatole Magrin, primul fotograf al Dobrogei moderne, celebrat în aceste zile, la Catedrala Sfântul Anton de Padova

Anatole Magrin, primul fotograf al Dobrogei moderne, este celebrat în aceste zile, la Catedrala Sfântul Anton de Padova din Constanța. Iubitorii...

CONSTANȚA: Anatole Magrin, primul fotograf al Dobrogei moderne, celebrat în aceste zile, la Catedrala Sfântul Anton de Padova
Primăria Constanța continuă să achiziționeze autobuze electrice
Ştiri sâmbătă, 13 decembrie 2025, 13:16

Primăria Constanța continuă să achiziționeze autobuze electrice

Primăria Constanța continuă să achiziționeze autobuze electrice. Un alt proiect cu fonduri europene prevede cumpărarea a 15 autobuze electrice....

Primăria Constanța continuă să achiziționeze autobuze electrice
Dublă lansare de carte a istoricului Constantin Cheramidoglu
Ştiri sâmbătă, 13 decembrie 2025, 11:57

Dublă lansare de carte a istoricului Constantin Cheramidoglu

Istoricul Constantin Cheramidoglu, un neobosit cercetător al arhivelor din România, și-a lansat săptămâna aceasta, la Muzeul de Istorie...

Dublă lansare de carte a istoricului Constantin Cheramidoglu
Ştiri sâmbătă, 13 decembrie 2025, 11:26

CONSTANȚA: Protest în fața sediului Prefecturii

Un protest este anunțat sâmbătă, de la ora 18, în fața Prefecturii Constanța. Manifestația este organizată în urma dezvăluirilor din...

CONSTANȚA: Protest în fața sediului Prefecturii
Ştiri sâmbătă, 13 decembrie 2025, 10:50

TULCEA: Iarmaroc Design Fair, târgul dedicat creatorilor locali

Magia sărbătorilor prinde viață la Tulcea, unde Casa Avramide găzduiește în acest weekend ce de-a șaptea ediție de Iarmaroc Design Fair,...

TULCEA: Iarmaroc Design Fair, târgul dedicat creatorilor locali
Ştiri sâmbătă, 13 decembrie 2025, 10:33

Câinele abuzat de un bărbat din NĂVODARI a fost preluat de o asociație

Câinele care a fost abuzat de un bărbat din Năvodari a fost dus la Save The Dogs în Cernavodă, unde are parte de îngrijire medicală de...

Câinele abuzat de un bărbat din NĂVODARI a fost preluat de o asociație
Ştiri sâmbătă, 13 decembrie 2025, 08:03

Vreme închisă în Dobrogea și pe litoral

Sâmbătă, în Dobrogea, vremea va fi închisă, cu o maximă de 9 grade Celsius în aer. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări...

Vreme închisă în Dobrogea și pe litoral