Ascultă Radio România Constanța Live

Guvernul urmează să aprobe prorogarea aplicării legii privind dublarea alocaţiei pentru copii

Guvernul urmează să aprobe prorogarea aplicării legii privind dublarea alocaţiei pentru copii

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 16 ianuarie 2020, 11:24

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de joi un act normativ privind amânarea termenului de aplicare a legii care prevede dublarea alocaţiei pentru copii.

„Ştiţi foarte bine că săptămâna trecută, după analiza pe care am făcut-o cu preşedintele României asupra acestui subiect, am anunţat lucrul ăsta, că preşedintele va promulga şi că noi, deşi dorim creşterea alocaţiei – de altfel alocaţia a şi crescut anul ăsta ca urmare a legii iniţiate de colegul nostru Sighiartău, indexată cu rata inflaţiei – deci noi ne dorim creşterea alocaţiilor, numai că intrarea în vigoare a legii este ulterioară Legii bugetului de stat. În Legea de bugetului de stat nu am cuprins sumele necesare, care sunt destul de mari, sunt peste 6 miliarde de lei, pentru a putea susţine această măsură şi, de altfel, nici nu avem voie, constituţional şi legal, să generăm cheltuieli fără să existe sursă în Legea bugetului de stat. Ca atare, vom proroga termenul de intrare în vigoare până la primul moment în care putem face rectificarea bugetară, şi anume, după data de 1 iulie”, a declarat premierul Ludovic Orban miercuri, la plecarea de la evenimentul dedicat Zilei Culturii organizat la Ateneul Român, întrebat dacă Guvernul va proroga termenul în şedinţa de joi.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, Legea privind dublarea alocaţiilor pentru copii.

Actul normativ prevede că „alocaţia de stat pentru copii se stabileşte în cuantum de: a) 600 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap; b) 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani, precum şi pentru tinerii prevăzuţi la art.1 alin.(3); c) 600 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani şi 18 ani, în cazul copilului cu handicap”.

Pe ordinea de zi a şedinţei de joi a Guvernului se află un proiect de lege pentru ratificarea Acordului de împrumut privind Programul pe bază de rezultate în sectorul sanitar între România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnat la New York, la 23 septembrie 2019.

Potrivit expunerii de motive a actului normativ, acordul de împrumut este în valoare de 500 de milioane de euro, data limită de tragere a sumelor fiind 31 decembrie 2023.

Totodată, Executivul urmează să aprobe un proiect de hotărâre pentru modificarea şi completarea HG 1486/2005 privind asigurarea pazei şi protecţiei obiectivelor, bunurilor şi valorilor cu efective de jandarmi. În nota de fundamentare se precizează că prin acest proiect se propune ridicarea pazei şi protecţiei cu efective de jandarmi la Obiectivul Scroviştea, Complexul Vile Foişor Sinaia şi Complexul Lotus cu vilele Nufărul, Trandafirul, Ghiocelul, Lotus şi anexele şi Panseluţa din cadrul Complexului Vile Neptun.

Potrivit documentului citat, RA-APPS a solicitat prin adresa 13628/24.09.2019, ca urmare a analizei efectuate de către specialişti din cadrul MAI şi SPP, retragerea, începând cu data de 01.10.2019, a efectivelor de jandarmi care asigură paza acestor obiective, urmând ca aceasta să fie asigurată în continuare de către Serviciul de Protecţie şi Pază.

Pe agenda Executivului figurează şi un memorandum având ca temă Acordul de principiu al Guvernului privind contractarea de la Banca Europeană de Investiţii a unei facilităţi de finanţare de până la 250 milioane de euro pentru acoperirea parţială a contribuţiei suplimentare a bugetului de stat la finanţarea Programului Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020, Axa prioritară 3 – Dezvoltarea Infrastructurii de mediu în condiţii de management eficient al resurselor.

Sursa – Agerpres / Redactor online – Daniel Țăndăreanu

Sâmbătă, bulevardul Tomis redevine pietonal
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 16:52

Sâmbătă, bulevardul Tomis redevine pietonal

Bulevardul Tomis redevine pietonal, sâmbătă, 19 septembrie, pe tronsonul cuprins între bulevardul Mamaia și strada Traian. Pentru desfășurarea...

Sâmbătă, bulevardul Tomis redevine pietonal
AUDIO | Ziua Porților Deschise la Stațiunea de Cercetare Murfatlar
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 16:24

AUDIO | Ziua Porților Deschise la Stațiunea de Cercetare Murfatlar

Stațiunea de Cercetare Murfatlar îi invită pe cei care vor să descopere mai îndeaproape lumea viticulturii la „Ziua Porților Deschise”....

AUDIO | Ziua Porților Deschise la Stațiunea de Cercetare Murfatlar
CONSTANȚA: Tribunalul a dispus încetarea grevei de la Oil Terminal, considerată ilegală
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 16:13

CONSTANȚA: Tribunalul a dispus încetarea grevei de la Oil Terminal, considerată ilegală

Tribunalul Constanța a dispus, joi, încetarea grevei angajaților de la Oil Terminal, acțiunea de protest fiind considerată ilegală de către...

CONSTANȚA: Tribunalul a dispus încetarea grevei de la Oil Terminal, considerată ilegală
AUDIO | Trotinetele electrice, noul simbol al copilăriei moderne: Viteză, pericole și reguli ignorate
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 15:57

AUDIO | Trotinetele electrice, noul simbol al copilăriei moderne: Viteză, pericole și reguli ignorate

Bicicleta, unul dintre simbolurile copilăriei de acum niște zeci de ani, a cedat, în bună măsură, locul trotinetei electrice. Vremuri noi,...

AUDIO | Trotinetele electrice, noul simbol al copilăriei moderne: Viteză, pericole și reguli ignorate
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 15:32

Comisia Europeană propune o interdicție pe rețelele sociale pentru copiii de sub 13 ani și mini-conturi până la 15 ani

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a propus joi o interdicție pe social media pentru copiii sub 13 ani și acces restricționat...

Comisia Europeană propune o interdicție pe rețelele sociale pentru copiii de sub 13 ani și mini-conturi până la 15 ani
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 15:14

Staţiunea Mamaia încheie sezonul estival cu trei seri de concerte live în Piaţeta Cazino

Staţiunea Mamaia încheie sezonul estival în ritmuri muzicale, cu organizarea de concerte live în Piaţeta Cazino, în perioada 18 – 20...

Staţiunea Mamaia încheie sezonul estival cu trei seri de concerte live în Piaţeta Cazino
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 15:04

Ședință extraordinară a Consiliului Județean Constanța, convocată vineri de președintele Florin Mitroi

Consiliul Județean Constanța este convocat de președintele Florin Mitroi în ședință extraordinară convocată de îndată pentru data de...

Ședință extraordinară a Consiliului Județean Constanța, convocată vineri de președintele Florin Mitroi
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 14:48

Acțiune de amploare a polițiștilor din toate structurile în portul Constanța și portul Constanța Sud Agigea

Polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța au organizat, astăzi, 17 septembrie a.c., o acțiune cu forțe mărite, pentru prevenirea...

Acțiune de amploare a polițiștilor din toate structurile în portul Constanța și portul Constanța Sud Agigea