Ascultă Radio România Constanța Live

Legea privind dublarea alocaţiilor pentru copii, promulgată UPDATE

Legea privind dublarea alocaţiilor pentru copii, promulgată UPDATE

Publicat de , 14 ianuarie 2020, 11:34

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, legea privind dublarea alocaţiilor pentru copii.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului a semnat decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, precum şi pentru modificarea art. 58 alin. (1) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

Legea prevede că „alocaţia de stat pentru copii se stabileşte în cuantum de: a) 600 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap; b) 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani, precum şi pentru tinerii prevăzuţi la art.1 alin.(3); c) 600 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani şi 18 ani, în cazul copilului cu handicap“.

Cuantumurile alocaţiei de stat pentru copii, prevăzute la alin. (1), se majorează anual prin hotărâre a Guvernului, mai prevede actul normativ.

Prezenta lege intră în vigoare la data de întâi a lunii următoare celei în care aceasta se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat săptămâna trecută că nu are motive să nu promulge această lege şi a arătat că Guvernul trebuie să vină cu soluţii.

„Vorbim despre nişte sume care nu sunt prinse în buget şi atunci Guvernul va trebui să vină cu soluţii pentru a vedea cum se poate continua. (…) Există variante, cu siguranţă, însă trebuie să fim foarte realişti. Prima rectificare de buget, deci o rectificare înseamnă să se mute bani de la un capitol la altul, se poate face abia la mijlocul anului“, preciza Iohannis.

Tot săptămâna trecută, premierul Ludovic Orban a anunţat că va fi prorogat, cel mai probabil, termenul de intrare în vigoare a dublării alocaţiilor pentru copii.

Sursa – Agerpres / Foto – Arhivă

AUDIO | Trotinetele electrice, noul simbol al copilăriei moderne: Viteză, pericole și reguli ignorate
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 15:57

AUDIO | Trotinetele electrice, noul simbol al copilăriei moderne: Viteză, pericole și reguli ignorate

Bicicleta, unul dintre simbolurile copilăriei de acum niște zeci de ani, a cedat, în bună măsură, locul trotinetei electrice. Vremuri noi,...

AUDIO | Trotinetele electrice, noul simbol al copilăriei moderne: Viteză, pericole și reguli ignorate
Comisia Europeană propune o interdicție pe rețelele sociale pentru copiii de sub 13 ani și mini-conturi până la 15 ani
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 15:32

Comisia Europeană propune o interdicție pe rețelele sociale pentru copiii de sub 13 ani și mini-conturi până la 15 ani

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a propus joi o interdicție pe social media pentru copiii sub 13 ani și acces restricționat...

Comisia Europeană propune o interdicție pe rețelele sociale pentru copiii de sub 13 ani și mini-conturi până la 15 ani
Staţiunea Mamaia încheie sezonul estival cu trei seri de concerte live în Piaţeta Cazino
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 15:14

Staţiunea Mamaia încheie sezonul estival cu trei seri de concerte live în Piaţeta Cazino

Staţiunea Mamaia încheie sezonul estival în ritmuri muzicale, cu organizarea de concerte live în Piaţeta Cazino, în perioada 18 – 20...

Staţiunea Mamaia încheie sezonul estival cu trei seri de concerte live în Piaţeta Cazino
Ședință extraordinară a Consiliului Județean Constanța, convocată vineri de președintele Florin Mitroi
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 15:04

Ședință extraordinară a Consiliului Județean Constanța, convocată vineri de președintele Florin Mitroi

Consiliul Județean Constanța este convocat de președintele Florin Mitroi în ședință extraordinară convocată de îndată pentru data de...

Ședință extraordinară a Consiliului Județean Constanța, convocată vineri de președintele Florin Mitroi
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 14:48

Acțiune de amploare a polițiștilor din toate structurile în portul Constanța și portul Constanța Sud Agigea

Polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța au organizat, astăzi, 17 septembrie a.c., o acțiune cu forțe mărite, pentru prevenirea...

Acțiune de amploare a polițiștilor din toate structurile în portul Constanța și portul Constanța Sud Agigea
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 14:12

Consultări la Cotroceni cu liderii politici pentru desemnarea unui nou prim-ministru

Consultările președintelui Nicuşor Dan cu reprezentanții partidelor parlamentare în vederea desemnării unui candidat pentru funcția de...

Consultări la Cotroceni cu liderii politici pentru desemnarea unui nou prim-ministru
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 13:40

AUDIO | Copiii au revenit în bănci, părinții și bunicii, la… teme: „Ai, n-ai răbdare, trebuie să îți faci!”

Suntem în a doua săptămână de școală, însă copiii au intrat din a doua zi în febra temelor pentru acasă. Și nu doar elevii, ci și...

AUDIO | Copiii au revenit în bănci, părinții și bunicii, la… teme: „Ai, n-ai răbdare, trebuie să îți faci!”
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 13:16

TULCEA: Unitățile de cazare cu specific local din Deltă, promovate prin instrumente digitale

Unităţile de cazare cu specific local din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării vor beneficia de promovare prin instrumente digitale dezvoltate în...

TULCEA: Unitățile de cazare cu specific local din Deltă, promovate prin instrumente digitale