Ascultă Radio România Constanța Live

Trece (încă) un an greu pentru gimnastica românească

Trece (încă) un an greu pentru gimnastica românească

Publicat de Catalin Donose, 20 decembrie 2019, 09:30

Preşedinta interimară a Federaţiei Române de Gimnastică, Maria Fumea, a declarat, că 2019 a fost unul dintre cei mai grei ani ai gimnasticii româneşti, în special ca urmare a ratării calificării echipelor feminină şi masculină la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020.

‘Încheiem unul dintre cei mai grei ani ai gimnasticii româneşti. Asta în primul rând din cauza rezultatelor de la Campionatele Mondiale de la Stuttgart, acolo unde echipele feminină şi masculină ale României ar fi trebuit să se califice la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Din nefericire acest lucru nu s-a întâmplat, calificându-ne doar cu Marian Drăgulescu şi cu Maria Holbură. De asemenea, a fost un an greu şi dintr-un alt punct de vedere. Deşi am avut o finanţare foarte bună din partea Ministerului Tineretului şi Sportului şi un ajutor nepreţuit din partea Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, noi nu am reuşit, mă refer la federaţie şi la loturile olimpice, să ne ridicăm la aşteptările celor care ne-au ajutat atât de mult’, a afirmat Fumea.

Ea a menţionat totuşi că gimnastica artistică românească are şanse să îşi revină ca urmare a juniorilor care în ultima perioadă au obţinut rezultate importante în competiţiile internaţionale.

‘Din perspectiva juniorilor chiar suntem bucuroşi şi avem speranţe îndreptăţite, mai ales în urma concursurilor din toamnă pe care le-au avut echipele care fac parte din programul ‘Ţară, ţară, vrem campioane’. În concursurile internaţionale aceste sportive au avut un cuvânt greu de spus, atât pe echipe, cât şi individual şi pe aparate. Deci perspectiva arată bine. Numai că va trebui să ne prezentăm bine anul viitor la Campionatul European de senioare, în 2021 la fel, pentru ca aceste micuţe care sunt aşa de talentate şi care se antrenează foarte bine să poată să acceadă la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024′, a afirmat preşedinta FRG.

‘La masculin avem un campion mondial, pe Gabriel Burtănete, la sărituri, deci el este exact pe urmele lui Marian Drăgulescu. La juniori avem un colectiv tehnic destul de bun, aşa cum îl avem la Reşiţa pe domnul Dan Grecu, care este şi vicepreşedinte Federaţiei Române de Gimnastică. Acesta aduce un plus important prin experienţa şi valoarea dânsului, de aceea eu am încredere în perspectivele juniorilor şi la masculin’, a adăugat Maria Fumea.

‘De asemenea, vreau să menţionez şi numeroasele medalii obţinute de sportivii noştri la gimnastică aerobică. Iar aici vreau să subliniez performanţa Andreei Bogati, cea care a luat medalii la Campionatele Europene din acest an şi a avut un parcurs extraordinar la Jocurile Europene de la Minsk, unde a câştigat două medalii, un argint şi un bronz’, a mai afirmat Fumea.

Din punct de vedere administrativ, Federaţia Română de Gimnastică a avut de asemenea un an dificil, rămânând fără preşedinta Andreea Răducan chiar în luna decembrie. ‘Andreea Răducan a încercat ca preşedintă de federaţie să schimbe şi mentalităţile şi direcţia pe care ar trebui să meargă gimnastica. Din păcate, din nou nu am avut succes şi Andreea Răducan şi-a dat demisia şi atunci nu se poate spune că a fost un an prea bun pentru gimnastica românescă’, a menţionat Maria Fumea, cea care a fost desemnată preşedintă interimară până la organizarea unor noi alegeri.

În 2020, FRG nu are aşteptări prea mari în ceea ce priveşte seniorii, dar preşedinta speră ca Marian Drăgulescu să îşi îndeplinească visul, acela de a urca pe prima poziţie a podiumului la sărituri la Jocurile Olimpice de la Tokyo. ‘Marian Drăgulescu doreşte să-şi îndeplinească visul. Lui îi lipseşte medalia de aur la competiţia supremă, Jocurile Olimpice. Asta nu înseamnă că noi mergem acum 100% pe această medalie, dar noi îi dorim succes în continuare. Se va antrena cu antrenorul Ştefan Gal şi sperăm să intre în finala de la Tokyo. Iar acolo, ca orice finală, totul este deschis şi o medalie cred eu că ar putea obţine Marian Drăgulescu. În ceea ce priveşte Campionatele Europene de senioare, eu consider că avem şanse să mai calificăm măcar o sportivă la Jocurile Olimpice de la Tokyo, prin Silviana Sfiringu, Ioana Stănciulescu sau Denisa Golgotă. La junioare avem o sportivă foarte bună, care a confirmat la concursurile internaţionale, Ana Maria Bărbosu. Ea va merge la Campionatele Europene de junioare cu echipa şi acolo cred că se vor lua medalii’, a precizat Fumea.

În opinia preşedintei FRG, sportivii anului sunt Marian Drăgulescu la gimnastică artistică masculin, Maria Holbură la gimnastică artistică feminin şi Andreea Bogati la gimnastică aerobică. ‘În gimnastica artistică masculină sportivul numărul 1 în acest an este Marian Drăgulescu, la feminin sigur că este Maria Holbură, iar la gimnastică aerobică este, bineînţeles, Andreea Bogati, cea care a luat medalii la Campionatele Europene şi la Jocurile Europene de la Minsk. În ceea ce priveşte toate sporturile, eu le respect foarte mult pe Simona Halep, pe Cristina Neagu, pentru performanţele realizare, dar sportivii de la canotaj cred că sunt în frunte din punctul meu de vedere în acest an’, a mai spus Maria Fumea.

Echipele naţionale feminine şi masculine ale României, conduse de antrenorii Nicolae Forminte, respectiv Marius Urzică, au ratat calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo în urma rezultatelor slabe înregistrate la Campionatelor Mondiale de gimnastică artistică de la Stuttgart. Este a doua ediţie consecutivă a Jocurilor Olimpice, după Rio de Janeiro, în care echipele de gimnastică ale României nu vor participa. România va fi reprezentată la Tokyo doar la individual prin sportivii Maria Holbură (individual compus) şi Marian Drăgulescu (sărituri).

La prima ediţie a Campionatelor Mondiale de gimnastică artistica pentru juniori, organizată la Gyor (Ungaria), singura medalie a fost aurul obţinut de Gabriel Burtănete în proba de sărituri.

La Festivalul Olimpic al Tineretului European, competiţie găzduită Baku, gimnaştii români au câştigat 8 noi medalii: 4 de argint – echipa feminină (Ioana Stănciulescu, Silvia Sfiringu şi Antonia Duţă), Robert Burtănete (sărituri) Silvia Sfiringu (bârnă) şi Ioana Stănciulescu (sol); 4 de bronz –
Gabriel Burtanete (sărituri), Silvia Sfiringu (sărituri), Ioana Stănciulescu (paralele) şi Silvia Sfiringu (sol).

România a câştigat 5 medalii la Campionatele Europene de gimnastică aerobică de la Baku (Azerbaidjan), 1 de aur, 1 argint şi 3 de bronz, iar la Jocurile Europene de la Minsk 2 medalii, 1 de argint şi 1 de bronz.

Cătălin Donose

Foto – Arhivă

Meciurile din prima etapă a fazei grupelor Cupei României
Sport marți, 21 octombrie 2025, 16:00

Meciurile din prima etapă a fazei grupelor Cupei României

În perioada 28-30 octombrie, vor avea loc meciurile din prima etapă a fazei grupelor Cupei României Betano, ediția 2025-2026. Din cele 12 partide...

Meciurile din prima etapă a fazei grupelor Cupei României
Brigadă letoniană la meciul FCSB – Bologna
Sport marți, 21 octombrie 2025, 15:07

Brigadă letoniană la meciul FCSB – Bologna

Arbitrul leton Andris Treimanis va conduce meciul dintre FCSB şi Bologna, care va avea loc joi, de la ora 19:45 (în direct la Digi Sport 1), pe...

Brigadă letoniană la meciul FCSB – Bologna
Tinerii rugbyști U14 își dau întâlnire la Medgidia
Sport marți, 21 octombrie 2025, 14:06

Tinerii rugbyști U14 își dau întâlnire la Medgidia

Meciurile din cadrul Campionatului de minirugby organizat de Asociația Municipală de Rugby București se vor desfășura sâmbătă, 25 octombrie...

Tinerii rugbyști U14 își dau întâlnire la Medgidia
Baschetbaliștii U15 de la CSM Constanța sunt pe primul loc în grupa din campionat
Sport marți, 21 octombrie 2025, 11:37

Baschetbaliștii U15 de la CSM Constanța sunt pe primul loc în grupa din campionat

 Echipa masculină de baschet juniori CSM Constanța sub 15 ani (U15) a avut evoluții remarcabile în cadrul celui de-al doilea turneu al...

Baschetbaliștii U15 de la CSM Constanța sunt pe primul loc în grupa din campionat
Sport marți, 21 octombrie 2025, 10:42

Jaqueline Cristian a ajuns în turul secund al turneului de la Tokyo

Jaqueline Cristian, locul 42 mondial, s-a calificat astăzi, în turul al doilea al turneului de categorie WTA 500 de la Tokyo, cu premii în valoare...

Jaqueline Cristian a ajuns în turul secund al turneului de la Tokyo
Sport marți, 21 octombrie 2025, 08:22

Va fi înlocuit antrenorul de la CFR Cluj?

CFR Cluj are o singură victorie în ultimele unsprezece meciuri din campionatul intern și se află acum pe locul 11 cu 13 puncte în clasamentul...

Va fi înlocuit antrenorul de la CFR Cluj?
Sport marți, 21 octombrie 2025, 08:17

Petrolul a învins-o pe CFR Cluj și a părăsit penultima poziție din Superligă

Petrolul Ploiești a câștigat aseară cu 1-0 pe teren propriu, partida cu CFR Cluj, ultima din etapa a XIII-a a Superligii de fotbal. Cu acest...

Petrolul a învins-o pe CFR Cluj și a părăsit penultima poziție din Superligă
Sport luni, 20 octombrie 2025, 15:48

Bilete la meciul Bosnia – România din preliminariile CM de fotbal 2026

În ziua de 15 noiembrie, de la ora 21:45 (ora României) naționala de fotbal a României va întâlni selecționata similară din Bosnia &...

Bilete la meciul Bosnia – România din preliminariile CM de fotbal 2026