Ascultă Radio România Constanța Live

INTERVIU | Andrei Chirilov, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT) Regiunea Sud Est, a explicat care sunt criteriile de care trebuie să ținem cont atunci când achiziționam pachete turistice

Publicat de Doina Sirbu, 10 decembrie 2019, 11:22

Zeci de persoane din Mehedinți și Gorj au plătit vacanțe care nu există. Oamenii au fost atrași de prețuri mici pentru destinaţii exotice, dar când au ajuns la aeroport au constatat că au fost înșelați. Până acum au fost identificate 39 de persoane vătămate.

Cum putem evita astfel de situații, a explicat la Interviul Dimineții, realizat de Liliana Moldoveanu, Andrei Chirilov, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT) Regiunea Sud Est.

Bună dimineața! Așadar, de unde să cumpărăm servicii turiestice pentru a avea garanția calității și a seriozității?

Andrei Chirilov – Bună dimineața! În primul rând trebuie verificată agenția respectivă, dacă este licențiată. E primul pas în a verifica seriozitatea unei astfel de societăți de turism.  Și este foarte simplu. Se intră pe site-ul Ministerului Turismului și acolo la Structuri Autorizate există lista agențiilor de turism licențiate, iar actualizările se fac destul de rapid de către personalul Ministerului Turismului și acolo este prim pasul unde trebuie să căutăm informațiile despre agenția respectivă. Dacă nu o găsim pe listă este clar că nu are niciun rost de a mai cumpăra de la acea societate comercială.

Și dacă nu este internetul la-ndemână?

Andrei Chirilov – Dacă nu este internetul la-ndemână, trebuie sunat la Ministerul Turismului și la ANAT, pentru că și ANAT-ul dă aceste informații tuturor celor interesați. Sunt informații publice care pot fi oferite.

Ne spuneți că la click distanță noi putem obține astfel de informații. Care să fie criteriile de care să ținem cont atunci când achiziționăm pachete turistice? La ce să ne mai uităm?

Andrei Chirilov – Și această goană după prețuri…De fiecare dată când am fost întrebat, am spus că atunci când găsești un preț bombă, verifică! Pentru că diferențele între tarifele oferite de către agențiile de turism nu au cum să fie atât de mari. Trebuie să ne punem un semn de întrebare dacă găsim undeva o ofertă cu 40% mai ieftin decât la alte agenții.

Oare sunt agențiile de turism asigurate pentru a le oferi clienților garanția că în caz de insolvență, turiștilor li se restituie sumele plătite sau o parte a lor, prin contractele pe care le semnează? Pentru servicii de care nu beneficiază, desigur!

Andrei Chirilov – Da, din 2018, în august, a fost publicată Ordonanța nr. 2 privind pachetele de servicii turistice și în care este specificat clar că agențiile organizatoare sunt obligate să își încheie o poliță de insolvabilitate, să aibă o situație de garanție bancară. Momentan, doar polița de asigurare este funcțională. Fondul de garantare, situația de garanție bancară încă nu sunt bine reglementate și există această poliță de asigurare pe care fiecare agenție organizatoare este obligată, prin lege, să o publice, să o afișeze pe pagina web. Sau dacă nu cumpărăm de pe internet, și mergem la agenție, ești obligat în agenție să o afișezi. Și din această poliță de asigurare, de insolvabilitate, în caz de insolvență, firma de asigurări preia turistul, îl aduce acasă, dacă agenția a intrat în insolvență și turistul a ajuns la destinație. Chiar sunt protejați călătorii.

Sunt soluții pentru astfel de cazuri. Este bine să nu mai vedem turiști români abandonați în aeroporturi.

Andrei Chirilov – Au fost, au fost cazuri și din această cauză și ANAT-ul a făcut presiuni către Ministerul Turismului pentru a se rezolva această situație.

Chiar în privința legislației de acum, dvs. solicitați înființarea Autorității Naționale pentru Turism. Care au fost discuțiile dintre reprezentanții ANAT și reprezentanții Guvernului? Autoritatea se va înființa?

Andrei Chirilov – Avem promisiunea că se va înființa ANT-ul, Autoritatea Națională pentru Turism. Au mai fost, am mai avut cazuri în trecut când n-am avut Ministerul Turismului, dar am avut în cadrul Ministerului Economiei acest ANT care să se ocupe de turism, pentru că este imposibil de gestionat. Nu avem nici măcar o autoritate care să ne reprezinte. Vrem să creștem turismul, să fie o cotă importantă în PIB-ul României, dar nu avem Minister. Am înțeles situația în acest moment, dar un ANT este absolut necesar să îl avem și avem promisiunea că se va înființa.

Și un ultim aspect, domnule Andrei Chirilov, suntem în această perioadă a sărbătorilor de iarnă, chiar dacă noi în termometre am și anunțat că în Dobrogea, temperaturile rămân mai ridicate decât de obicei. Care sunt cele mai vândute pachete turistice în această perioadă?

Andrei Chirilov – Pentru Relevion, acum suntem pe ultima sută de metri pentru pachetele de Crăciun și Revelion…Revelionul în România, putem spune, chiar dacă sunt prețuri foarte mari, este aproape de sold-out. Au mai rămas câteva locuri în Poiana Brașov, unde, vorbeam cu colegii mei, trebuie să accesezi fonduri europene ca să petreci un Revelion acolo. Pe extern, surpriza acestui an este Frugal, Egipt, unde este sold-out. Mai este și Turcia.

Și Dobrogea? Dacă tot ne referim la regiunea de sud-est?

Andrei Chirilov – Sunt hoteluri deschise care organizează petreceri de Revelion. Mai sunt încă locuri. De obicei, acestea se vând cam după 15 decembrie, când încep să se vândă și Revelioanele pe litoralul românesc. Nu sunt foarte multe hoteluri deschise, dar ne așteptăm și aici la un grad de ocupare de 80, 90%.

Realizator – Liliana Moldoveanu / Redactor online – Doina Sîrbu / Foto – unsplash.com

AUDIO | Copiii au revenit în bănci, părinții și bunicii, la… teme: „Ai, n-ai răbdare, trebuie să îți faci!”
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 13:40

AUDIO | Copiii au revenit în bănci, părinții și bunicii, la… teme: „Ai, n-ai răbdare, trebuie să îți faci!”

Suntem în a doua săptămână de școală, însă copiii au intrat din a doua zi în febra temelor pentru acasă. Și nu doar elevii, ci și...

AUDIO | Copiii au revenit în bănci, părinții și bunicii, la… teme: „Ai, n-ai răbdare, trebuie să îți faci!”
TULCEA: Unitățile de cazare cu specific local din Deltă, promovate prin instrumente digitale
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 13:16

TULCEA: Unitățile de cazare cu specific local din Deltă, promovate prin instrumente digitale

Unităţile de cazare cu specific local din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării vor beneficia de promovare prin instrumente digitale dezvoltate în...

TULCEA: Unitățile de cazare cu specific local din Deltă, promovate prin instrumente digitale
CONSTANȚA: Lucrările la „Țara Piticilor”, corelate cu reabilitarea malurilor lacului Tăbăcărie, pentru refacerea unitară a zonei
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 12:43

CONSTANȚA: Lucrările la „Țara Piticilor”, corelate cu reabilitarea malurilor lacului Tăbăcărie, pentru refacerea unitară a zonei

„Țara Piticilor” din Parcul Tăbăcărie, se pregătește pentru transformare. Lucrările de modernizare vor fi corelate cu cele de reabilitare...

CONSTANȚA: Lucrările la „Țara Piticilor”, corelate cu reabilitarea malurilor lacului Tăbăcărie, pentru refacerea unitară a zonei
Peste 30 de hectare de pe faleza Tuzla revin domeniului public al statului după 11 ani de judecată
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 12:21

Peste 30 de hectare de pe faleza Tuzla revin domeniului public al statului după 11 ani de judecată

Aproape 33 de hectare de pe faleza Tuzla au fost recuperate şi rămân în proprietatea publică a statului printr-o sentinţă definitivă, după...

Peste 30 de hectare de pe faleza Tuzla revin domeniului public al statului după 11 ani de judecată
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 12:10

CONSTANȚA: 130.000 de mașini la puțin peste 40.000 de locuri de parcare

Noul Regulament de organizare și funcționare a parcărilor publice din municipiul Constanța, disponibil AICI, propus de primarul Vergil Chițac,...

CONSTANȚA: 130.000 de mașini la puțin peste 40.000 de locuri de parcare
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 12:00

Consultări la Palatul Cotroceni: PSD cere guvernarea, PNL și USR îl propun pe Mureșan, iar AUR vrea anticipate

La Palatul Cotroceni continuă consultările președintelui Nicușor Dan cu reprezentanții partidelor parlamentare, în vederea desemnării unui...

Consultări la Palatul Cotroceni: PSD cere guvernarea, PNL și USR îl propun pe Mureșan, iar AUR vrea anticipate
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 10:49

AUDIO | Curiozitate, energie și multe zâmbete: elevii de la Școala 37, în vizită la Radio Constanța

În cadrul programului „Școala Altfel”, ne-am bucurat să-i primim în vizită la Radio Constanța pee elevii clasei a IV‑a C de la Școala...

AUDIO | Curiozitate, energie și multe zâmbete: elevii de la Școala 37, în vizită la Radio Constanța
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 09:24

GDPR și CCTV: Mitul că „toate înregistrările video trebuie păstrate exact 30 de zile” este fals

Rubrica GDPR, susținută de Daniela Cireașă, președintele Asociației Specialiștilor în Confidențialitate și Protecția Datelor și Data...

GDPR și CCTV: Mitul că „toate înregistrările video trebuie păstrate exact 30 de zile” este fals