Ascultă Radio România Constanța Live

ANSVSA: Mai mulţi medici veterinari şi controale sporite în zona de transport maritim de animale din România

ANSVSA: Mai mulţi medici veterinari şi controale sporite în zona de transport maritim de animale din România

Publicat de Doina Sirbu, 3 decembrie 2019, 13:23

Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Robert Chioveanu, a dispus intensificarea controalelor şi suplimentarea cu medici veterinari a echipelor responsabile de transportul maritim de animale din România, după accidentul din Portul Midia.

Pe data de 24 noiembrie, Nava Queen Hind, sub pavilion Palau, încărcată cu 14.600 de oi şi având un echipaj de 22 de marinari de naţionalitate siriană, s-a scufundat parţial pe bordul drept, în portul Midia, după ce a plecat de la cheu. În urma incidentului, au fost salvate în total 252 de oi, din care au supravieţuit 181. Ulterior, în 29 noiembrie, autorităţile au reţinut o altă navă care urma să transporte 16.500 de ovine.

„Ca urmare a deficienţelor constatate, privind transportul maritim de animale din ultima perioadă, preşedintele Autorităţii, Robert Chioveanu, a dispus atât suplimentarea cu medici veterinari a echipelor responsabile, cât şi intensificarea controalelor. Controalele vizează verificarea riguroasă a fiecărei etape a procesului de export, începând cu fermele de colectare a animalelor destinate exportului, transportul până la punctul de îmbarcare, certificarea sanitară veterinară, verificarea condiţiilor de bunăstare de la nivelul navei şi îmbarcarea animalelor”, se arată într-un comunicat al ANSVSA.

Totodată, s-a dispus ca echipe de inspectori de la nivelul Autorităţii să verifice eficienţa controalelor oficiale desfăşurate de inspectorii din cadrul DSVSA Constanţa, să auditeze procesul de certificare sanitară veterinară a animalelor destinate exportului şi să evalueze procedurile aplicate, în vederea eficientizării acestora.

„Celula de criză, constituită la nivelul Autorităţii primeşte şi monitorizează toate notificările de intenţie pentru îmbarcare a animalelor, cu destinaţie ţări terţe, pentru a planifica verificarea transporturilor de către echipele suplimentate de medici veterinari. Această structură monitorizează zilnic starea de sănătate a animalelor salvate, primind date de la medicii veterinari care le supraveghează. Oilor cazate într-un adăpost care le asigură condiţii de bunăstare le sunt administrate în continuare terapie de susţinere şi tratamente, acolo unde este cazul”, susţin reprezentanţii ANSVSA.

În ceea ce priveşte nava reţinută de inspectorii sanitari veterinari în data de 29 noiembrie, aceasta a primit aprobarea pentru export şi a părăsit portul Midia, arată autoritatea.

„Ca urmare a dotării navei cu numărul corespunzător de jgheaburi de adăpare, a completării cu necesarul de furaje şi a clarificării situaţiei unor animale din punct de vedere al trasabilităţii, navei i s-a permis călătoria către portul de destinaţie, în data de 1 decembrie. Permisiunea a fost acordată după o inspecţie riguroasă a echipelor de medici veterinari cu această responsabilitate, conform noului plan de măsuri stabilit”, precizează ANSVSA.

În data de 29 noiembrie, au fost supuse controlului sanitar veterinar două nave care intenţionau să transporte animale către Arabia Saudită. La una dintre nave, autorizată sanitar veterinar pentru transportul animalelor de către DSVSA Constanţa, inspectorii au depistat neconformităţi privind echipamentele necesare asigurării bunăstării şi trasabilitatea animalelor. Nava urma să transporte un număr de 16.500 de ovine, iar la data efectuării controlului era încărcată în jur de 50% din efectivul destinat acestui transport.

„În ceea ce priveşte facilităţile de hrănire şi cele de adăpare s-a constatat că nu toate boxele erau dotate cu un număr corespunzător de jgheaburi de adăpare. De asemenea, cantitatea de furaje încărcată era insuficientă faţă de cea necesară.
Ca urmare, ANSVSA a decis reţinerea transportului respectiv. Pentru evitarea stresului, animalele aflate la bordul navei rămân cazate în condiţii de bunăstare”, preciza sâmbătă ANSVSA, într-un comunicat.

De asemenea, celula de criză constituită la nivelul ANSVSA a primit atribuţii suplimentare care privesc monitorizarea exporturilor navale, respectiv afluirea animalelor către punctele de ieşire unde acestea se îmbarcă, graficul de sosire/plecare ale navelor în port, controalele efectuate de către serviciile veterinare la îmbarcarea animalelor în vederea transportului.

Redactor online – Doina Sîrbu / Sursă – AGERPRES / Foto – ISU Dobrogea

Peste 30 de hectare de pe faleza Tuzla revin domeniului public al statului după 11 ani de judecată
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 12:21

Peste 30 de hectare de pe faleza Tuzla revin domeniului public al statului după 11 ani de judecată

Aproape 33 de hectare de pe faleza Tuzla au fost recuperate şi rămân în proprietatea publică a statului printr-o sentinţă definitivă, după...

Peste 30 de hectare de pe faleza Tuzla revin domeniului public al statului după 11 ani de judecată
CONSTANȚA: 130.000 de mașini la puțin peste 40.000 de locuri de parcare
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 12:10

CONSTANȚA: 130.000 de mașini la puțin peste 40.000 de locuri de parcare

Noul Regulament de organizare și funcționare a parcărilor publice din municipiul Constanța, disponibil AICI, propus de primarul Vergil Chițac,...

CONSTANȚA: 130.000 de mașini la puțin peste 40.000 de locuri de parcare
Consultări la Palatul Cotroceni: PSD cere guvernarea, PNL și USR îl propun pe Mureșan, iar AUR vrea anticipate
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 12:00

Consultări la Palatul Cotroceni: PSD cere guvernarea, PNL și USR îl propun pe Mureșan, iar AUR vrea anticipate

La Palatul Cotroceni continuă consultările președintelui Nicușor Dan cu reprezentanții partidelor parlamentare, în vederea desemnării unui...

Consultări la Palatul Cotroceni: PSD cere guvernarea, PNL și USR îl propun pe Mureșan, iar AUR vrea anticipate
AUDIO | Curiozitate, energie și multe zâmbete: elevii de la Școala 37, în vizită la Radio Constanța
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 10:49

AUDIO | Curiozitate, energie și multe zâmbete: elevii de la Școala 37, în vizită la Radio Constanța

În cadrul programului „Școala Altfel”, ne-am bucurat să-i primim în vizită la Radio Constanța pee elevii clasei a IV‑a C de la Școala...

AUDIO | Curiozitate, energie și multe zâmbete: elevii de la Școala 37, în vizită la Radio Constanța
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 09:24

GDPR și CCTV: Mitul că „toate înregistrările video trebuie păstrate exact 30 de zile” este fals

Rubrica GDPR, susținută de Daniela Cireașă, președintele Asociației Specialiștilor în Confidențialitate și Protecția Datelor și Data...

GDPR și CCTV: Mitul că „toate înregistrările video trebuie păstrate exact 30 de zile” este fals
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 08:28

Arest preventiv și arest la domiciliu pentru inculpații reținuți în urma protestelor violente din Piața Victoriei

Judecătoria Sectorului 1 a dispus aseară arestarea preventivă a unui bărbat şi arestul la domiciliu pentru alte patru persoane acuzate de...

Arest preventiv și arest la domiciliu pentru inculpații reținuți în urma protestelor violente din Piața Victoriei
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 07:27

Noi consultări la Palatul Cotroceni pentru desemnarea premierului. Ce-și doresc partidele parlamentare

Preşedintele Nicuşor Dan va avea astăzi, la Palatul Cotroceni, consultări cu partidele parlamentare, în încercarea de a găsi o soluţie pentru...

Noi consultări la Palatul Cotroceni pentru desemnarea premierului. Ce-și doresc partidele parlamentare
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 18:31

Misiunea pompierilor români în Grecia a ajuns la final. Salvatorii revin în România

Astăzi, ultimul schimb își încheie misiunea și pornește spre casă, după ce a dus mai departe, în Grecia, experiența și spiritul de...

Misiunea pompierilor români în Grecia a ajuns la final. Salvatorii revin în România