Pe 28 noiembrie este celebrată Ziua Bucovinei
Publicat de Doina Sirbu, 28 noiembrie 2019, 07:44
Ziua Bucovinei este sărbătorită în fiecare an, la 28 noiembrie, începând din 2015.
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat Legea nr. 250/2015 privind declararea zilei de 28 noiembrie, Ziua Bucovinei, la data de 28 octombrie 2015 şi a fost publicată în Monitorul Oficial la 30 octombrie 2015, potrivit www.cdep.ro.
Plenul Senatului adoptase, la 2 octombrie 2013, propunerea legislativă prin care ziua de 28 noiembrie urma a fi sărbătorită în fiecare an ca Ziua Bucovinei, iar Camera Deputaţilor, forul decizional, a adoptat proiectul de lege la 7 octombrie 2015. Cu prilejul acestei sărbători, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi instituţiile publice, pot organiza manifestări cultural-ştiinţifice, fondurile necesare putând fi asigurate din bugetele locale sau, după caz, din bugetele autorităţilor administraţiei publice centrale ori ale instituţiilor publice.
La 15/28 noiembrie 1918, la Cernăuţi, Congresul General al Bucovinei adopta moţiunea privind ”Unirea necondiţionată şi pe vecie a Bucovinei, în vechiile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru cu Regatul României”, potrivit lucrării ”Istoria României în date” (Editura Enciclopedică, 2003). Actul unirii Bucovinei cu România a fost consfinţit de regele Ferdinand I prin decretul din 18/31 decembrie 1918, când doi reprezentanţi ai acestei provincii istorice au intrat în Guvernul României. Parlamentul român, întrunit în şedinţă solemnă la 29 decembrie 1919, a confirmat actul Unirii.
Bucovina, anexată de Imperiul Habsburgic în 1775, a avut multe de îndurat, în timpul războiului, ca urmare a repetatelor operaţii militare desfăşurate pe teritoriul său şi a ocupaţiei ruseşti din unele zone. Totodată, mii de tineri români au fost înrolaţi în armata austriacă. Pe de altă parte, numeroşi preoţi români, învăţători şi chiar ţărani simpli au fost ridicaţi de la vetrele lor şi trimişi în lagărele de concentrare. Aflată la întretăierea intereselor austriece, ruseşti, ucrainene, şi mai ales, după izbucnirea Revoluţiei din februarie 1917, au fost trasate numeroase planuri referitoare la viitoarea situaţie a Bucovinei, notează volumul ”Istoria românilor” (vol. VII, tom II, Editura Enciclopedică, 2003).
Împăratul Carol I de Habsburg trimitea la 3/16 octombrie 1918, manifestul intitulat ”Către popoarele mele credincioase” privind reorganizarea Austro-Ungariei într-o federaţie de şase state ”independente” (austriac, ungar, ceh, iugoslav, polonez şi ucrainean), Transilvania rămânea în continuare în componenţa Ungariei, iar partea de nord-vest a Bucovinei, cu oraşele Cernăuţi, Storojineţ şi Siret, urma să intre în Ucraina, potrivit ”Istoria României în date” (Editura Enciclopedică, 2003).
Românii emigraţi din Austro-Ungaria, reuniţi la Iaşi, la 6/19 octombrie 1918, au răspuns acestei manevre, în numele lor şi ”al fraţilor subjugaţi de acasă”, adoptând o Declaraţie prin care nu se recunoştea monarhiei austro-ungare dreptul de a se ocupa de soarta românilor din Ardeal şi Bucovina. Românii ardeleni şi bucovineni îşi exprimau hotărârea să lupte ”prin toate mijloacele şi pe toate căile, ca întreg neamul românesc să fie constituit într-un singur stat naţional şi liber, sub domnia Dinastiei române” notează volumul ”Istoria românilor” (vol. VII, tom II, Ed. Enciclopedică, 2003).
Luând în considerare actul împăratului din 3/16 octombrie, Consiliul Naţional Ucrainean a convocat, la Lvov, Adunarea Naţională Constituantă, care a proclamat la 6/19 octombrie, ”independenţa” teritoriului ucrainean în cadrul Austro-Ungariei, urmând ca acesta să înglobeze Galiţia orientală, Bucovina nord-vestică şi Rusia subcarpatică din nordul Ungariei. Proclamaţia de la Lvov a produs o mare îngrijorare în rândul românilor din Bucovina.
A doua zi, la 4/17 octombrie, deputaţii români din Parlamentul de la Viena au constituit Consiliul Naţional Român din Austria, iar la 16/29 octombrie 1918, venea declaraţia de răspuns a ”Corpului voluntarilor transilvăneni şi bucovineni” la manifestul amintit mai sus, în care, exprimându-se voinţa românilor, se proclama dezlipirea provinciilor româneşti Transilvania, Banatul, Maramureşul şi Bucovina de la Austro-Ungaria şi reunirea lor cu România.
De cealaltă parte, o serie de acţiuni au fost întreprinse de fruntaşii mişcării naţionale a românilor din Bucovina. Sextil Puşcariu, care avea legături strânse cu refugiaţii bucovineni, dar şi cu factorii politici de la Iaşi, a hotărât, împreună cu un însemnat grup de colaboratori, să înfiinţeze publicaţia ”Glasul Bucovinei”, în care a fost publicat, în primul număr (9/22 octombrie), programul unioniştilor bucovineni, intitulat ”Ce vrem”. În cadrul programului scris de Sextil Puşcariu şi adoptat la 11 octombrie 1918, se preciza: ”Vrem: să rămânem români pe pământul nostru strămoşesc şi să ne cârmuim singuri, precum o cer interesele noastre româneşti” potrivit lucrărilor ”Istoria României în date” (Editura Enciclopedică, 2003) şi ”Istoria românilor în timpul celor patru regi (1866-1947) Ferdinand I” (vol II, Ioan Scurtu).
La 14/27 octombrie 1918, la iniţiativa fruntaşilor Iancu Flondor şi Sextil Puşcariu, în strânsă legătură cu evoluţia evenimentelor din Imperiu, cu acţiunile întreprinse de români în Transilvania şi faţă de ameninţarea politică şi militară a ucrainenilor, a fost organizată la Cernăuţi, o importantă adunare naţională, la care au participat deputaţii din Parlamentul de la Viena, foştii deputaţi din ultima Dietă bucovineană, dar şi alţi reprezentanţi ai populaţiei româneşti. Adunarea Naţională Constituantă a Bucovinei a decis: ”Reprezentanţii poporului din Bucovina întruniţi astăzi, în ziua de 27 octombrie 1918, în capitala Bucovinei, se declară în puterea suveranităţii naţionale Constituantă a acestei ţări româneşti; Constituanta hotărăşte unirea Bucovinei integrale cu celelalte ţări româneşti într-un stat naţional independent şi va purcede spre acest scop în deplină solidaritate cu românii din Transilvania şi Ungaria” conform lucrării ”Istoria României în date” (Editura Enciclopedică, 2003).
A fost instituit un Consiliu Naţional, alcătuit din 50 de membri reprezentând diferite pături sociale, al cărui preşedinte era Dionisie Bejan. Consiliul Naţional a format Consiliul Secretarilor de Stat (cu caracter de guvern), compus din 14 membri şi un Comitet Executiv, prezidat de Iancu Flondor şi în componenţa căruia mai intrau Dionisie Bejan, Doru Popovici, Sextil Puşcariu, Vasile Bodnărescu, Radu Sbierea şi L. Tomoioagă. Hotărârile Adunării Constituante au avut o importanţă deosebită în desprinderea de Imperiul Austro-Ungar pe baza principiului autodeterminării naţionale, în vederea unirii cu Ţara.
Abdicarea împăratului Carol I a aruncat întregul imperiu într-o stare de anarhie, teritoriul Bucovinei devenind locul de dispută între români şi ucraineni. În faţa acestei situaţii, Consiliul Naţional Român a cerut guvernului de la Iaşi să trimită de urgenţă trupe pentru a împiedica acţiunile ucrainenilor şi extinderea anarhiei bolşevice. Regele Ferdinand a încuviinţat această cerere, iar la 11 noiembrie trupele române comandate de generalul Iacob Zadic au intrat în Cernăuţi. La 12 noiembrie, s-a întrunit Consiliul Naţional care a declarat că în virtutea hotărârii Constituantei din 27 octombrie, îşi impune autoritatea asupra întregii Bucovine.
La 15/28 noiembrie 1918, în Sala Sinodală a Palatului Mitropolitan din Cernăuţi, s-au desfăşurat lucrările Congresului General al Bucovinei, la care au participat 74 de delegaţi ai Consiliului Naţional, 13 delegaţi ai ucrainenilor, 7 ai germanilor, 6 ai polonezilor. S-au aflat la Cernăuţi, câteva mii de locuitori veniţi din diferite colţuri ale Bucovinei.
Moţiunea prezentată de preşedintele Congresului, Iancu Flondor, s-a constituit într-o hotărâtă declaraţie de unire, subliniind caracterul românesc al Bucovinei şi asuprirea naţională din 144 de ani de stăpânire străină. Astfel, membrii Congresului General al Bucovinei au hotărât: ”Unirea necondiţionată şi pentru vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru cu Regatul României”. Atât reprezentantul polonezilor, Stanislaus Kwiatkowski cât şi cel al germanilor, Alois Lebouton s-au pronunţat în favoarea unirii. ”Glasul Bucovinei” a salutat hotărârea adoptată: ”Visul nostru de aur s-a împlinit. Părinţii noştri, care au murit de dorul acestui vis, de azi înainte vor găsi odihna cuvenită în pământul liber şi dezrobit”, potrivit lucrării ”Istoria românilor” (vol. VII, tom II, Ed. Enciclopedică, 2003).
Unirea Bucovinei cu Ţara a fost urmată şi încununată de actul istoric de la 1 decembrie 1918, când a avut loc Adunarea Naţională de la Alba Iulia care a hotărât Unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România. În primăvara aceluiaşi an, la 27 martie/9 aprilie 1918, Sfatul Ţării de la Chişinău, întrunit în şedinţă festivă, vota unirea Basarabiei cu România. Rezultatul votului (86 voturi pentru, 3 împotrivă şi 35 abţineri) a fost comunicat preşedintelui Consiliului de Miniştri, Alexandru Marghiloman, care a declarat: ”În numele poporului român şi al regelui Ferdinand I, iau act de unirea Basarabiei cu România de aici înainte şi în veci! Trăiască România Mare!” potrivit volumului ”Istoria românilor în timpul celor patru regi (1866-1947) Ferdinand I” (Editura Enciclopedică, 2004).
Redactor online – Doina Sîrbu / Sursă – AGERPRES / Foto – Stema Bucovinei wikipedia.org
