Ascultă Radio România Constanța Live

Dăncilă: Aştept rezultatele Corpului de control trimis la TAROM şi Ministerul Transporturilor

Dăncilă: Aştept rezultatele Corpului de control trimis la TAROM şi Ministerul Transporturilor

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 20 octombrie 2019, 14:23

Premierul demis Viorica Dăncilă a afirmat că aşteaptă rezultatele verificărilor făcute de Corpul de control la TAROM şi la Ministerul Transporturilor, precizând că a discutat cu Răzvan Cuc şi acesta a negat acuzaţiile privind o presupusă intervenţie pentru rămânerea la sol a unor avioane în ziua în care s-a votat moţiunea cenzură.

‘Mâine o să am primele detalii legate de Corpul de control pe care l-am trimis atât la TAROM, cât şi la Ministerul Transporturilor. Am discutat cu domnul Cuc, a negat toate aceste lucruri legate de avioane, de întârziere, de rămânerea la sol. Nu aş vrea să mă implic, dar eu cred că acest lucru nu se putea. Gândiţi-vă că, dacă se întârzia zece minute, era de vină premierul şi nu cred eu că domnul Cuc ar fi luat o decizie care m-ar fi pus pe mine, în primul rând, într-o situaţie neplăcută’, a spus Dăncilă, duminică, după ce a făcut o vizită la Serele expoziţionale din Parcul Drumul Taberei.

Întrebată dacă este de acord cu propunerea de înfiinţare a unei comisii parlamentare de anchetă în acest caz, Dăncilă a răspuns că nu are nimic împotrivă.

‘Nu am nimic împotrivă, este dreptul lor să depună această cerere. Eu, încă, prim-ministru interimar, vreau să văd rezultatele controlului făcut de către Corpul de control al primului-ministru’, a adăugat ea.

Preşedintele PNL, premierul desemnat Ludovic Orban, a declarat miercuri că, potrivit unor reprezentanţi ai TAROM, directoarea companiei, Mădălina Mezei, a fost demisă la începutul acestei săptămâni deoarece ar fi refuzat să ţină la sol aeronavele în ziua moţiunii de cenzură, având în vedere că peste 20 de parlamentari urmau să vină din ţară la Bucureşti.

Ulterior, potrivit unor informaţii apărute în spaţiul public, Mezei a confirmat acest lucru, precizând, totodată, că i-ar fi spus ministrului că o astfel de decizie ar reprezenta un abuz.

TAROM a informat, joi, că revocarea din funcţia de director general interimar a Mădălinei Mezei s-a făcut în baza unei decizii unanime a Consiliului de Administraţie al companiei, care a constatat ‘nerespectarea contractului de mandat’.

Potrivit unui comunicat al TAROM, Mezei a întârziat procesul de modernizare a flotei de scurt curier şi nu a prezentat nicio informare cu privire la procesul de reducere a numărului total de posturi din companie.

Ministrul demis al Transporturilor, Răzvan Cuc, a scris joi seara, pe Facebook, că Mădălina Mezei ar fi trebuit să facă restructurarea TAROM nu să încerce să facă anumite jocuri în favoarea unor grupuri din companie.

Sursa – Agerpres / Redactor online – Daniel Țăndăreanu / Foto – Arhivă

Sâmbătă, bulevardul Tomis redevine pietonal
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 16:52

Sâmbătă, bulevardul Tomis redevine pietonal

Bulevardul Tomis redevine pietonal, sâmbătă, 19 septembrie, pe tronsonul cuprins între bulevardul Mamaia și strada Traian. Pentru desfășurarea...

Sâmbătă, bulevardul Tomis redevine pietonal
AUDIO | Ziua Porților Deschise la Stațiunea de Cercetare Murfatlar
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 16:24

AUDIO | Ziua Porților Deschise la Stațiunea de Cercetare Murfatlar

Stațiunea de Cercetare Murfatlar îi invită pe cei care vor să descopere mai îndeaproape lumea viticulturii la „Ziua Porților Deschise”....

AUDIO | Ziua Porților Deschise la Stațiunea de Cercetare Murfatlar
CONSTANȚA: Tribunalul a dispus încetarea grevei de la Oil Terminal, considerată ilegală
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 16:13

CONSTANȚA: Tribunalul a dispus încetarea grevei de la Oil Terminal, considerată ilegală

Tribunalul Constanța a dispus, joi, încetarea grevei angajaților de la Oil Terminal, acțiunea de protest fiind considerată ilegală de către...

CONSTANȚA: Tribunalul a dispus încetarea grevei de la Oil Terminal, considerată ilegală
AUDIO | Trotinetele electrice, noul simbol al copilăriei moderne: Viteză, pericole și reguli ignorate
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 15:57

AUDIO | Trotinetele electrice, noul simbol al copilăriei moderne: Viteză, pericole și reguli ignorate

Bicicleta, unul dintre simbolurile copilăriei de acum niște zeci de ani, a cedat, în bună măsură, locul trotinetei electrice. Vremuri noi,...

AUDIO | Trotinetele electrice, noul simbol al copilăriei moderne: Viteză, pericole și reguli ignorate
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 15:32

Comisia Europeană propune o interdicție pe rețelele sociale pentru copiii de sub 13 ani și mini-conturi până la 15 ani

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a propus joi o interdicție pe social media pentru copiii sub 13 ani și acces restricționat...

Comisia Europeană propune o interdicție pe rețelele sociale pentru copiii de sub 13 ani și mini-conturi până la 15 ani
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 15:14

Staţiunea Mamaia încheie sezonul estival cu trei seri de concerte live în Piaţeta Cazino

Staţiunea Mamaia încheie sezonul estival în ritmuri muzicale, cu organizarea de concerte live în Piaţeta Cazino, în perioada 18 – 20...

Staţiunea Mamaia încheie sezonul estival cu trei seri de concerte live în Piaţeta Cazino
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 15:04

Ședință extraordinară a Consiliului Județean Constanța, convocată vineri de președintele Florin Mitroi

Consiliul Județean Constanța este convocat de președintele Florin Mitroi în ședință extraordinară convocată de îndată pentru data de...

Ședință extraordinară a Consiliului Județean Constanța, convocată vineri de președintele Florin Mitroi
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 14:48

Acțiune de amploare a polițiștilor din toate structurile în portul Constanța și portul Constanța Sud Agigea

Polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța au organizat, astăzi, 17 septembrie a.c., o acțiune cu forțe mărite, pentru prevenirea...

Acțiune de amploare a polițiștilor din toate structurile în portul Constanța și portul Constanța Sud Agigea