Ascultă Radio România Constanța Live

TULCEA: Amenzi de peste 132.000 de lei, aplicate de Comandamentul de sănătate publică Delta Dunării

TULCEA: Amenzi de peste 132.000 de lei, aplicate de Comandamentul de sănătate publică Delta Dunării

Publicat de , 8 octombrie 2019, 07:41

Valoarea totală a amenzilor aplicate anul acesta de inspectorii de sănătate publică în timpul sezonului estival, inclusiv de membrii Comandamentului Delta Dunării, a fost de 132.800 lei, cu aproape 90% mai mare decât cea a amenzilor aplicate anul trecut, se arată într-un document transmis AGERPRES de către directoarea Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), Mihaela Nicolau.

Potrivit sursei citate, membrii Comandamentului Delta Dunării au efectuat anul acesta, în perioada iulie-august, 298 de controale şi 134 de recontroale în aproape 300 de unităţi comerciale, în timpul cărora s-au constatat mai multe deficienţe, iar luna trecută controalele au continuat conform Planului naţional de acţiuni tematice de control în sănătate publică.

Printre deficienţele constatate se numără lipsa monitorizării calităţii apei potabile, neefectuarea de către angajaţi a cursurilor de însuşire a noţiunilor fundamentale de igienă, neefectuarea operaţiunilor de dezinfecţie şi deratizare, precum şi efectuarea cu superficialitate a operaţiunilor de curăţenie.

„Pentru deficienţele constatate au fost acordate termene scurte de remediere. La expirarea acestora, s-au efectuat recontroale şi s-au aplicat 92 de sancţiuni contravenţionale, din care 57 de amenzi în valoare de 132.800 de lei şi 36 de avertismente“, se arată în documentul DSP.

Pentru al treilea an consecutiv, la iniţiativa Inspecţiei Sanitare de Stat a Ministerului Sănătăţii, cu sprijinul lucrătorilor din alte judeţene din România, în localităţile Sulina, Murighiol, Mahmudia şi Dunavăţu de Jos a funcţionat Comandamentul de sănătate publică Delta Dunării care a avut drept obiectiv prevenirea apariţiei unor probleme de sănătate publică.

Sursa – Agerpres / Foto – Arhivă

Siegfried Mureșan – desemnat premier de președintele Nicușor Dan
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:20

Siegfried Mureșan – desemnat premier de președintele Nicușor Dan

  Nicușor Dan a avut, joi, la Palatul Cotroceni, consultări cu președinții și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice din...

Siegfried Mureșan – desemnat premier de președintele Nicușor Dan
Sâmbătă, bulevardul Tomis redevine pietonal
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 16:52

Sâmbătă, bulevardul Tomis redevine pietonal

Bulevardul Tomis redevine pietonal, sâmbătă, 19 septembrie, pe tronsonul cuprins între bulevardul Mamaia și strada Traian. Pentru desfășurarea...

Sâmbătă, bulevardul Tomis redevine pietonal
AUDIO | Ziua Porților Deschise la Stațiunea de Cercetare Murfatlar
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 16:24

AUDIO | Ziua Porților Deschise la Stațiunea de Cercetare Murfatlar

Stațiunea de Cercetare Murfatlar îi invită pe cei care vor să descopere mai îndeaproape lumea viticulturii la „Ziua Porților Deschise”....

AUDIO | Ziua Porților Deschise la Stațiunea de Cercetare Murfatlar
CONSTANȚA: Tribunalul a dispus încetarea grevei de la Oil Terminal, considerată ilegală
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 16:13

CONSTANȚA: Tribunalul a dispus încetarea grevei de la Oil Terminal, considerată ilegală

Tribunalul Constanța a dispus, joi, încetarea grevei angajaților de la Oil Terminal, acțiunea de protest fiind considerată ilegală de către...

CONSTANȚA: Tribunalul a dispus încetarea grevei de la Oil Terminal, considerată ilegală
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 15:57

AUDIO | Trotinetele electrice, noul simbol al copilăriei moderne: Viteză, pericole și reguli ignorate

Bicicleta, unul dintre simbolurile copilăriei de acum niște zeci de ani, a cedat, în bună măsură, locul trotinetei electrice. Vremuri noi,...

AUDIO | Trotinetele electrice, noul simbol al copilăriei moderne: Viteză, pericole și reguli ignorate
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 15:32

Comisia Europeană propune o interdicție pe rețelele sociale pentru copiii de sub 13 ani și mini-conturi până la 15 ani

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a propus joi o interdicție pe social media pentru copiii sub 13 ani și acces restricționat...

Comisia Europeană propune o interdicție pe rețelele sociale pentru copiii de sub 13 ani și mini-conturi până la 15 ani
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 15:14

Staţiunea Mamaia încheie sezonul estival cu trei seri de concerte live în Piaţeta Cazino

Staţiunea Mamaia încheie sezonul estival în ritmuri muzicale, cu organizarea de concerte live în Piaţeta Cazino, în perioada 18 – 20...

Staţiunea Mamaia încheie sezonul estival cu trei seri de concerte live în Piaţeta Cazino
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 15:04

Ședință extraordinară a Consiliului Județean Constanța, convocată vineri de președintele Florin Mitroi

Consiliul Județean Constanța este convocat de președintele Florin Mitroi în ședință extraordinară convocată de îndată pentru data de...

Ședință extraordinară a Consiliului Județean Constanța, convocată vineri de președintele Florin Mitroi