Ascultă Radio România Constanța Live

Producătorii de medicamente: Creşterea bugetului medicamentelor, o soluţie salutară şi necesară

Producătorii de medicamente: Creşterea bugetului medicamentelor, o soluţie salutară şi necesară

Publicat de Doina Sirbu, 8 octombrie 2019, 18:49

Producătorii de medicamente au salutat marţi măsurile anunţate de ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, privind majorarea bugetului alocat pentru acestea, prin indexarea cu rata inflaţiei în trimestrul 4 al anului 2019 şi susţin că este „o măsură necesară”.

„Creşterea anuală a bugetului pentru medicamente este o măsură necesară, anunţată şi promisă de Guvern încă de anul trecut, când pentru prima dată în ultimii 6 ani acest buget a crescut cu aproximativ 5,3%. Finanţarea este în continuare insuficientă pentru a acoperi nevoile de tratament ale pacienţilor români, de aceea în 2019 taxa claw-back a ajuns la o valoare de peste 25%. Astfel, în prezent, industria farmaceutică acoperă integral costurile medicamentelor pentru un pacient din 4”, a declarat directorul executiv al Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente, Dan Zaharescu, citat într-un comunicat de presă.

Potrivit directorului executiv al Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice din România, Valentina Băicuianu, creşterea bugetului medicamentelor în fiecare trimestru prin indexarea cu inflaţia este o măsură minim necesară.

„Taxa claw-back, introdusă pentru prima dată în 2009 ca o măsură fiscală temporară în contextul crizei economice, este încă în vigoare după 10 ani. Potrivit declaraţiilor autorităţilor, în acest moment sunt în discuţie variante de modificare a acestei taxe, devenită nesustenabilă şi care atrage după sine efecte negative pentru pacienţi, precum dispariţia a mii de medicamente importante de pe piaţă, adâncindu-se astfel criza medicamentelor din România. Creşterea bugetului medicamentelor în fiecare trimestru prin indexarea cu inflaţia este o măsură minim necesară”, a declarat directorul executiv al APMGR.

Totodată, ARPIM şi APMGR afirmă că sunt pregătite în orice moment să sprijine Ministerul Sănătăţii pentru identificarea şi implementarea unor soluţii pe termen lung.

Redactor online – Doina Sîrbu / Sursă – AGERPRES / Foto – unsplash.com

CONSTANȚA: Acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al orașului
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:40

CONSTANȚA: Acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al orașului

O nouă acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al Municipiului Constanța va avea loc sâmbătă, 19 septembrie. Acesta...

CONSTANȚA: Acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al orașului
Siegfried Mureșan acceptă propunerea pentru funcția de premier făcută de președintele Nicușor Dan
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:37

Siegfried Mureșan acceptă propunerea pentru funcția de premier făcută de președintele Nicușor Dan

Europarlamentarul Siegfried Mureșan a anunțat joi că acceptă desemnarea sa de către președintele Nicușor Dan pentru funcția de prim-ministru...

Siegfried Mureșan acceptă propunerea pentru funcția de premier făcută de președintele Nicușor Dan
Siegfried Mureșan – desemnat premier de președintele Nicușor Dan
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:20

Siegfried Mureșan – desemnat premier de președintele Nicușor Dan

  Nicușor Dan a avut, joi, la Palatul Cotroceni, consultări cu președinții și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice din...

Siegfried Mureșan – desemnat premier de președintele Nicușor Dan
Sâmbătă, bulevardul Tomis redevine pietonal
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 16:52

Sâmbătă, bulevardul Tomis redevine pietonal

Bulevardul Tomis redevine pietonal, sâmbătă, 19 septembrie, pe tronsonul cuprins între bulevardul Mamaia și strada Traian. Pentru desfășurarea...

Sâmbătă, bulevardul Tomis redevine pietonal
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 16:24

AUDIO | Ziua Porților Deschise la Stațiunea de Cercetare Murfatlar

Stațiunea de Cercetare Murfatlar îi invită pe cei care vor să descopere mai îndeaproape lumea viticulturii la „Ziua Porților Deschise”....

AUDIO | Ziua Porților Deschise la Stațiunea de Cercetare Murfatlar
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 16:13

CONSTANȚA: Tribunalul a dispus încetarea grevei de la Oil Terminal, considerată ilegală

Tribunalul Constanța a dispus, joi, încetarea grevei angajaților de la Oil Terminal, acțiunea de protest fiind considerată ilegală de către...

CONSTANȚA: Tribunalul a dispus încetarea grevei de la Oil Terminal, considerată ilegală
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 15:57

AUDIO | Trotinetele electrice, noul simbol al copilăriei moderne: Viteză, pericole și reguli ignorate

Bicicleta, unul dintre simbolurile copilăriei de acum niște zeci de ani, a cedat, în bună măsură, locul trotinetei electrice. Vremuri noi,...

AUDIO | Trotinetele electrice, noul simbol al copilăriei moderne: Viteză, pericole și reguli ignorate
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 15:32

Comisia Europeană propune o interdicție pe rețelele sociale pentru copiii de sub 13 ani și mini-conturi până la 15 ani

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a propus joi o interdicție pe social media pentru copiii sub 13 ani și acces restricționat...

Comisia Europeană propune o interdicție pe rețelele sociale pentru copiii de sub 13 ani și mini-conturi până la 15 ani