Ascultă Radio România Constanța Live

Daniela Şerban: Potenţialul traficului de mărfuri dintre Constanţa şi Serbia este demonstrat de volumul tranzitului înregistrat acum

Daniela Şerban: Potenţialul traficului de mărfuri dintre Constanţa şi Serbia este demonstrat de volumul tranzitului înregistrat acum

Publicat de Doina Sirbu, 27 septembrie 2019, 14:11

Directorul general al Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime (CNAPM), Daniela Şerban, a declarat joi, la Belgrad, în cadrul celei de-a XIII-a ediţii a Zilei Portului Constanţa, că în primul semestru din acest an, traficul total dintre Portul Constanţa şi Serbia a fost de aproape 5 milioane de tone.

Potrivit unui comunicat de presă al CNAPM Constanţa, directorul general al al companiei a declarat joi, la Belgrad, în cadrul simpozionului dedicat celei de-a XIII-a ediţii a evenimentului Ziua Porţilor Deschise, că potenţialul traficului de mărfuri dintre Portul Constanţa şi Serbia este demonstrat de datele înregistrate în primul semestru al acestui an, când totalul mărfurilor tranzitate între cele două regiuni s-a dublat.

„Dacă anul trecut, în primul semestru, traficul total de mărfuri dintre Portul Constanţa şi porturile dunărene din Serbia a fost de aproape 2 milioane tone, la sfârşitul primului semestru din 2019, acesta depăşea 4,6 milioane tone. Mărfurile din Serbia, care au tranzitat Portul Constanţa, au avut ca destinaţie: Italia, Spania, Rusia, Olanda, Tunisia, Liban, Egipt, Coreea de Sud, Iordania, Georgia şi Turcia şi în general au predominat cerealele, dar au o cotă importantă au asigurat-o şi combustibilii minerali solizi, îngrăşămintele sau echipamentele” – a declarat Daniela Şerban.

Evenimentul Portului Constanţa suscită un mare interes în mediul de afaceri sârb, la ediţia din acest an fiind prezenţi peste 240 de delegaţi ai companiilor de profil ai porturilor sârbeşti Pancevo, Novi Sad, Belgrad, Batka Palanka, Smederevo, Prahovo, Bogojevo dar şi Vukovar, din Croaţia, precum şi diplomaţi.

Delegaţia română a fost alcătuită şi din reprezentanţi ai operatorilor portuari Chimpex, Comvex, TTS, Socep, Sea Container Services, interesaţi de contacte directe cu potenţiali partenerii din zonă.

Prezentă la eveniment, ambasadorul României în Serbia, Oana Cristina Popa, a recomandat continuarea evenimentului pentru promovarea directă a Portului Constanţa, opinând că acesta contribuie substanţial la îmbunătăţirea şi creşterea relaţiilor comerciale româno-sârbe, în general.

În cadrul reuniunii, partenerii comerciali au subliniat importanţa Dunării pentru cele două ţări, comerţul exterior al Serbiei prin intermediul transportului fluvial înregistrând o creştere de 30%, ceea ce semnifică o dublare a tranzitului fluvial de mărfuri din ultimii cinci ani.

Redactor online – Doina Sîrbu / Sursă – AGERPRES / Foto – arhivă

Siegfried Mureșan – desemnat premier de președintele Nicușor Dan
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:20

Siegfried Mureșan – desemnat premier de președintele Nicușor Dan

  Nicușor Dan a avut, joi, la Palatul Cotroceni, consultări cu președinții și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice din...

Siegfried Mureșan – desemnat premier de președintele Nicușor Dan
Sâmbătă, bulevardul Tomis redevine pietonal
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 16:52

Sâmbătă, bulevardul Tomis redevine pietonal

Bulevardul Tomis redevine pietonal, sâmbătă, 19 septembrie, pe tronsonul cuprins între bulevardul Mamaia și strada Traian. Pentru desfășurarea...

Sâmbătă, bulevardul Tomis redevine pietonal
AUDIO | Ziua Porților Deschise la Stațiunea de Cercetare Murfatlar
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 16:24

AUDIO | Ziua Porților Deschise la Stațiunea de Cercetare Murfatlar

Stațiunea de Cercetare Murfatlar îi invită pe cei care vor să descopere mai îndeaproape lumea viticulturii la „Ziua Porților Deschise”....

AUDIO | Ziua Porților Deschise la Stațiunea de Cercetare Murfatlar
CONSTANȚA: Tribunalul a dispus încetarea grevei de la Oil Terminal, considerată ilegală
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 16:13

CONSTANȚA: Tribunalul a dispus încetarea grevei de la Oil Terminal, considerată ilegală

Tribunalul Constanța a dispus, joi, încetarea grevei angajaților de la Oil Terminal, acțiunea de protest fiind considerată ilegală de către...

CONSTANȚA: Tribunalul a dispus încetarea grevei de la Oil Terminal, considerată ilegală
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 15:57

AUDIO | Trotinetele electrice, noul simbol al copilăriei moderne: Viteză, pericole și reguli ignorate

Bicicleta, unul dintre simbolurile copilăriei de acum niște zeci de ani, a cedat, în bună măsură, locul trotinetei electrice. Vremuri noi,...

AUDIO | Trotinetele electrice, noul simbol al copilăriei moderne: Viteză, pericole și reguli ignorate
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 15:32

Comisia Europeană propune o interdicție pe rețelele sociale pentru copiii de sub 13 ani și mini-conturi până la 15 ani

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a propus joi o interdicție pe social media pentru copiii sub 13 ani și acces restricționat...

Comisia Europeană propune o interdicție pe rețelele sociale pentru copiii de sub 13 ani și mini-conturi până la 15 ani
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 15:14

Staţiunea Mamaia încheie sezonul estival cu trei seri de concerte live în Piaţeta Cazino

Staţiunea Mamaia încheie sezonul estival în ritmuri muzicale, cu organizarea de concerte live în Piaţeta Cazino, în perioada 18 – 20...

Staţiunea Mamaia încheie sezonul estival cu trei seri de concerte live în Piaţeta Cazino
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 15:04

Ședință extraordinară a Consiliului Județean Constanța, convocată vineri de președintele Florin Mitroi

Consiliul Județean Constanța este convocat de președintele Florin Mitroi în ședință extraordinară convocată de îndată pentru data de...

Ședință extraordinară a Consiliului Județean Constanța, convocată vineri de președintele Florin Mitroi