Ascultă Radio România Constanța Live

CONSTANȚA: Începe cea de-a III-a ediție a Târgului Național de Produse Tradiționale

CONSTANȚA: Începe cea de-a III-a ediție a Târgului Național de Produse Tradiționale

Publicat de Doina Sirbu, 25 septembrie 2019, 12:40

Târgul Naţional de Produse Tradiţionale, ediția a III a, Constanța, se va desfășura și în acest an în incinta Parcului Aqua Magic, Mamaia, în perioada 27-29 septembrie, 2019, cu sprijinul Inomar Cluster, Aqua Magic, Federația Națională a Producătorilor de Produse Tradiționale, Asociația Țăranii Dobrogeni, AgroTransilvania Cluster şi Asociaţia Poiana lui Ovidiu.

Prin Târgul Național de Produse Tradiționale se dorește crearea unei tradiții în Constanța, organizându-se an de an acest mare eveniment național, unde să fie prezenți producători din toată țara, cu povești frumoase și produse sănătoase, atestate tradițional.

Târgul Național de Produse Tradiționale se desfășoară sub deviza  „Sănătate în bucate, tradiție și ospitalitate!”.

Producătorii Federației Naționale a Producătorilor de Produse Tradiţionale vor veni cu bunătăți specifice fiecărei regiuni ale țării, iar producătorii locali, țăranii dobrogeni, vor participa cu fructe și legume de sezon, lactate și brânzeturi de vacă și capră, produse etnice, ghiudem sau piperchi țârgâsiti.

De asemenea, vor fi prezente şi produse apicole, dulceţuri, gemuri, siropuri, diferite sortimente de zacuscă, pâine de casă, prăjituri, cozonaci şi plăcinte, peşte şi derivate ale acestui produs, băuturi alcoolice specifice regiunilor cu tradiţie în domeniu, sortimente de palincă, horincă sau ţuică, vin, prăjituri și obiecte meşteşugăreşti.
Pe lângă produsele tradiționale prezentate pentru degustare și vânzare, vor mai avea loc și spectacole susţinute de reprezentanţi ai etniilor dobrogene, prezentări şi degustări de vinuri cu sommelier.
Târgul Național de Produse Tradiționale își propune  să ofere consumatorilor produse naturale, de calitate, iar producătorilor şi fermierilor locali și din țară oportunitatea de a le face cât mai cunoscute.

Din programul Târgului Național de Produse Tradiționale se pot menționa Experiențe Dobrogene, organizate pentru desfătarea publicului dobrogean, ziua de deschidere a târgului fiind vineri, 27 septembrie, 2019, ora oficială 13.30, unde vor participa organizatorii târgului și oficialități ale comunității locale și naționale.

De la ora 14.30 va avea loc evenimentul „Poiana lui Ovidiu”, în cadrul căruia se vor prezenta producatori locali și produse din zona Dobrogei alături de cunoscuții Țărani Dobrogeni și mult aşteptații producători ai Federației Naționale a Producătorilor de Produse Tradiționale, care vor veni la târg cu miere şi produse apicole, legume, brânzeturi proaspete și maturate și derivate din lapte, dulcețuri, gemuri, siropuri, murături, diverse sortimente de zacuşti, produse din carne și mezeluri tradiţionale.

Mircea Ovezea, producător din orașul Ovidiu va prezenta publicului spre degustare produse din carne de pasăre, pui, rață și bibilică. Mircea Ovezea, care este la bază medic veterinar, spune că lumea trebuie să aibă încredere în produsele comercializate de producătorii locali pentru că ei produc în primul rând pentru consumul propriu şi vând surplusul.
Degustarea bunătăţilor preparate de Mircea Ovezea vor fi însoțite de muzică dobrogeană și de dansurile Anasamblului de Dansuri Tradiţionale „Dobrogeanca”, ansamblu condus de Elena Dordea.

De la ora 15.30, publicul târgului va fi încântat de muzica lipovenească a „Nuferilor Albi” din Jurilovca, Olga Alixei și Valentina Koker, și de dansurile Ansamblului de Dansuri Tradiţionale Armânești „Iholu”, condus de Mirela Goga,  de la ora 16.00 urmând a se desfășura o experiență dobrogeană de neegalat, organizată în parteneriat cu comunitatea rromă din Constanța.

„Șukar Dobrogea”, oferă dobrogenilor  o experiență nomadă, unde gastronomia rromă joacă un rol central, demonstrând adaptabilitatea sa, de la un mod de viață care presupunea deplasarea la un mod de viață contemporan.

Călătoria prin arta culinară rromă, prin tradițiile de peste timp, cu fuste colorate, muzică și dansuri tradiționale rromani va începe de la ora 16.00, în cadrul Târgului Național de Produse Tradiționale din Aqua Magic, Mamaia. Rromano Chef Raffael spunea că „Dacă în trecut rromii nomazi preferau carnea friptă la țepușă, în jar sau prăjită în ceaun, de cele mai multe ori cu mămăligă fiartă în tuci, legumele fiind mai puțin prezente între felurile lor de mâncare, astăzi a apărut un echilibru între carne și legume, deși carnea a rămas o valoare gastronomică apreciată de cultura tradițională”.

În cadrul experienței dobrogene „Șukar Dobrogea”, se va găti tocană de berbecuț sau în limba rromani „o bakrorresqo chinardo xamipen” bucate ce vor îmbia pe cei prezenți să savureze și să aprecieze gastronomia rromani.

După aşa degustare de bucate, publicul poate admira hainele tradiţionale rromani confecționate de meșterul Laura Iancu și se poate bucura de spectacolul oferit de Ansamblul de Dansuri „Balkaneros” și taraful „Profir”.

Sâmbătă, 28 septembrie de la ora 11.00, va debuta un atelier al deliciilor tătărești, atelierul de făcut șuberec. Experiența Dobrogeană „Povești nomade și istorie în bucate” va fi susținută de Enise Ali, fondatoarea Jade Oriental Cafe, locul destinat tradițiilor și bucatelor tătărești. Enise Ali va pregăti șuberec pentru vizitatorii Târgului Național de Produse Tradiționale și pentru publicul prezent în bucătăria-atelier din Aqua Magic. Șuberecul va fi însoțit de povești nomade, de muzică și dansuri tradiționale tătărești așa cum stă bine în zi de sărbătoare!

„Yina aua, Dobrogea!” tradus în românește „Vino aici, în Dobrogea!”, o lume cu povesti de demult, învăluite în aromele mâncărurilor tradiționale ale aromânilor din Dobrogea, istoriei și culturii acestora, va avea loc sâmbătă, 28 septembrie, de la ora 15:00 în cadrul Târgului Național de Produse Tradiționale din Aqua Magic, Mamaia.

Elena Migit, soția Picurarlui de la Stejaru, Nicolae Migit vine din inima Dobrogei la Târgul Național de Produse Tradiționale aducând cu ea povestea satului Stejaru din județul Tulcea și a celor 120 de căprițe din al căror lapte, cunoscut pentru calitățile sale nutritive și curative a ieșit o brânză albă și savuroasă. Elena Migit va vorbi şi va oferi o lecție gastronomică tradițională, punând în valoare mâncarea aromânilor, PIPERCHI.

Nu va lipsi nici celebra brânză de capră, care a reușit să atragă recunoaștere, devenind primul produs dobrogean atestat ca produs tradiţional românesc, din categoria lactatelor.

În cadrul acestui eveniment va fi prezentat și romanul aromânesc „Mușata fârșeroată Marica” scris de Hristu Leaghi (1928 – 2001) în limba aromânească, iar ediția în limba română fiind semnată de constănțeanca Maria Cica, o apreciată realizatoare de emisiuni a Televiziunii Române.

Despre “Mușata fârșeroată Marica”, Maria Cica spune că “personajele sunt atât de vii că le poți vizualiza, iar narațiunea curge într-un fel care te include efectiv, ca la un film tridimensional. Are și acel umor special al pâpănilor noștri, iar mentalitatea aromânească cu tabuurile ei este redată magistral. Intriga romanului are toate ingredientele unui succes real, dramă, suspans, umor și chiar erotism, deşi autorul este tributar, până la sfârșit, mentalității și moralei aromânești”.

„Yina aua, Dobrogea!” va fi încheiat cum nu se poate mai vesel și antrenant, după degustări de piperchi și brânză de capră, urmând muzică și dansuri aromâne. Va fi prezent Ansamblul de Dansuri Tradiționale megleno-române „Altona” din Cerna, condus de Andreia Tanur și va cânta interpreta Alina-Carmen Ciolca, cu un stil vocal aparte, experimentând în diferite contexte muzicale, reinterpretând muzică tradițională arhaică, folclor vlah, în cele patru dialecte istorice, daco-român, aromân, megleno şi istro-român.

Tot sâmbătă vor mai fi prezenţi artiștii: Vali Osman, care va prezenta pe scena Târgului Național de Produse Tradiționale dansuri grecești, micuța Maria Crucianu, interpretă de muzică populară și cunoscutul artist Ion Amititeloaie.

Duminică, 29 septembrie 2019, interpretul de muzică populară, Elvis Constantin va închide spectacolul din cadrul Targului Naţional de Produse Tradiționale începand cu ora 13.00.

La Târgul Național de Produse Tradiționale vor fi prezente și cramele dobrogene „Măcin” și „Delta Dunării” cu must și vinuri alese, pe gustul fiecăruia.

Program -Vineri 12.00-19.00/deschiderea oficiala 13.30

-Sambătă 10.00-19.00

-Duminică 10.00-19.00

Redactor online – Doina Sîrbu

 

 

 

 

 

 

 

Prof. univ. dr. Hristo Boev, invitat la Biblioteca Județeană Constanța
Actualitate vineri, 16 mai 2025, 11:05

Prof. univ. dr. Hristo Boev, invitat la Biblioteca Județeană Constanța

Biblioteca Județeană Constanța vă invită astăzi, 16 mai, de la ora 17.00, la o întâlnire cu scriitorul și traducătorul Hristo Boev, un nume...

Prof. univ. dr. Hristo Boev, invitat la Biblioteca Județeană Constanța
CONSTANȚA: Dacă aveți informații, sunați la 112. Băiatul a plecat dintr-un centru de plasament și nu s-a mai întors
Actualitate vineri, 16 mai 2025, 10:29

CONSTANȚA: Dacă aveți informații, sunați la 112. Băiatul a plecat dintr-un centru de plasament și nu s-a mai întors

La data de 15 mai a.c. polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 2 Poliție au fost sesizați cu privire la plecarea...

CONSTANȚA: Dacă aveți informații, sunați la 112. Băiatul a plecat dintr-un centru de plasament și nu s-a mai întors
apa, robinet, avarie RAJA - foto - pexels
Actualitate vineri, 16 mai 2025, 10:15

Mai multe străzi din Constanța au rămas fără apă potabilă. RAJA înregistrează o avarie

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 100 mm, de pe strada...

Mai multe străzi din Constanța au rămas fără apă potabilă. RAJA înregistrează o avarie
dolari
Actualitate vineri, 16 mai 2025, 09:43

CONSTANȚA: O femeie de 57 de ani a încercat să schimbe bancnote false

La data de 15 mai a.c., în jurul, orei 13.30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 1 Poliție au fost sesizați, de...

CONSTANȚA: O femeie de 57 de ani a încercat să schimbe bancnote false
Actualitate vineri, 16 mai 2025, 08:49

Prezidențiale2025/ Vineri – ultima zi de campanie electorală, prima zi de vot în diaspora

Vineri este ultima zi în care cei doi candidați intrați în cursa finală pentru Cotroceni mai pot face campanie electorală. Potrivit...

Prezidențiale2025/ Vineri – ultima zi de campanie electorală, prima zi de vot în diaspora
Actualitate vineri, 16 mai 2025, 08:44

FOTO-AUDIO | Lucrările de amenajare nu sunt gata în stațiunea Mamaia, deși sezonul estival a început la 1 mai

Sezonul estival a început oficial la 1 mai, însă lucrările de amenajare în stațiunea Mamaia sunt în plină desfășurare. Două săptămâni...

FOTO-AUDIO | Lucrările de amenajare nu sunt gata în stațiunea Mamaia, deși sezonul estival a început la 1 mai
Actualitate vineri, 16 mai 2025, 08:31

Atelier de pictură pe sticlă cu tema „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, la Muzeul de Artă Populară Constanța

Muzeul de Artă Populară Constanța organizează sâmbătă, 17 mai, un atelier de pictură pe sticlă în cadrul căruia se vor realiza icoane cu...

Atelier de pictură pe sticlă cu tema „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, la Muzeul de Artă Populară Constanța
Actualitate vineri, 16 mai 2025, 07:40

AUDIO | Ce soluții au clienții sistemului centralizat de termoficare din Tulcea

Perspectiva închiderii sistemului centralizat de termoficare din municipiul Tulcea îi pune pe clienții societății Energoterm în fața unor...

AUDIO | Ce soluții au clienții sistemului centralizat de termoficare din Tulcea