Ascultă Radio România Constanța Live

Simona Halep își va relua colaborarea cu Darren Cahill

Simona Halep își va relua colaborarea cu Darren Cahill

Publicat de Catalin Donose, 12 septembrie 2019, 14:10

Jucătoarea română de tenis Simona Halep a anunţat, joi, într-o postare pe o rețea de socializare, că din sezonul viitor va colabora din nou cu antrenorul australian Darren Cahill.

”Am o veste incitantă pe care vreau s-o împart cu voi. După un an fără el în echipa mea, sunt fericită să anunţ că Darren (Cahill) va fi alături de mine în sezonul viitor. Ultima oară te-am ‘omorât’ şi intenţionez să te ‘omor’ din nou. Bine ai revenit! Abia aştept să încheiem ce am început”, a spus fostul lider mondial.

”Chiar dacă ai fost departe acest an, ai fost cu noi la fiecare pas. Abia aştept să te primesc oficial din noul sezon D”, a scris campioana en titre de la Wimbledon.

Pe 9 noiembrie 2018, antrenorul Darren Cahill anunţa că nu va mai colabora, din motive familiale, în 2019 cu Simona Halep, aflată atunci pe primul loc în lume.

Alături de Darren Cahill, Halep a câştigat primul său titlu de Mare Şlem, anul trecut la Roland Garros, şi a încheiat doi ani consecutivi pe primul loc în clasamentul WTA, 2017 şi 2018.

După despărţirea de Cahill, românca a avut o scurtă încercare de a lucra cu belgianul Thierry Van Cleemput, imediat după Australian Open, dar cei doi au renunţat după turneul de la Doha, explicând ruptura printr-o lipsă de compatibilitate.

În luna martie, Simona Halep a anunţat colaborarea cu antrenorul român Daniel Dobre, care a culminat cu câştigarea titlului la Wimbledon, în iulie.

În prezent, Halep se află pe locul 6 în clasamentul WTA şi e foarte aproape de calificarea la Turneul Campioanelor.

Cătălin Donose

Foto – Arhivă

Victorie a tricolorilor în fața campioanei olimpice
Sport joi, 17 septembrie 2026, 08:19

Victorie a tricolorilor în fața campioanei olimpice

Reprezentativa României a reuşit o victorie de prestigiu, 3-2  (16-25, 25-27, 25-20, 35-33, 15-12) cu campioana olimpică Franţa, miercuri seara,...

Victorie a tricolorilor în fața campioanei olimpice
Se retrage căpitanul naționalei de volei masculin a României
Sport miercuri, 16 septembrie 2026, 16:27

Se retrage căpitanul naționalei de volei masculin a României

Miercuri seară este programat ultimul meci pentru naționala de volei masculin a României în grupa D a Campionatului European, de la Cluj-Napoca....

Se retrage căpitanul naționalei de volei masculin a României
Gheorghe Hagi crede că tricolorii au potenţial
Sport miercuri, 16 septembrie 2026, 15:49

Gheorghe Hagi crede că tricolorii au potenţial

Selecţionerul Gheorghe Hagi a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, înaintea celor patru meciuri pe care tricolorii le vor disputa...

Gheorghe Hagi crede că tricolorii au potenţial
CS Năvodari este prezent în proiectul european „WAVES 4 ACTIVE EUROPE”
Sport marți, 15 septembrie 2026, 11:07

CS Năvodari este prezent în proiectul european „WAVES 4 ACTIVE EUROPE”

Tinerii sportivi de la Clubul Sportiv Năvodari se află în aceste zile, la un eveniment internațional desfășurat în Varna (Bulgaria), în...

CS Năvodari este prezent în proiectul european „WAVES 4 ACTIVE EUROPE”
Sport marți, 15 septembrie 2026, 08:48

S-a încheiat etapa a noua din Superliga de fotbal

Meciurile din etapa a noua a Superligii de fotbal au avut loc de vineri până luni. Rezultate: Vineri 11 septembrie Farul Constanţa – UTA...

S-a încheiat etapa a noua din Superliga de fotbal
Sport marți, 15 septembrie 2026, 08:35

Victorie și calificare pentru tricolori în optimile Campionatului European de volei masculin

Reprezentativa României s-a calificat în optimile de finală ale Campionatului European de volei masculin – EuroVolley 2026, găzduit de...

Victorie și calificare pentru tricolori în optimile Campionatului European de volei masculin
Sport luni, 14 septembrie 2026, 10:39

Încă o ediție de succes pentru evenimentul „Autism 24h”

Evenimentul „Autism 24h” organizat de Asociatia Centrul de Autism Marea Neagră (președinte Adrian Gemănaru), organizație non profit s-a...

Încă o ediție de succes pentru evenimentul „Autism 24h”
Sport luni, 14 septembrie 2026, 09:43

Încă o victorie la scor pentru fotbalistele de la Farul Constanța

Echipa de fotbal feminin Farul Constanța a obținut a treia victorie din acest sezon, câștigând fără emoții, pe teren propriu, în fața...

Încă o victorie la scor pentru fotbalistele de la Farul Constanța