Ascultă Radio România Constanța Live

Nava-școală „Mircea” va desfășura un marș de instrucție pe Dunăre

Nava-școală „Mircea” va desfășura un marș de instrucție pe Dunăre

Publicat de Doina Sirbu, 10 septembrie 2019, 15:28 / actualizat: 11 septembrie 2019, 5:53

Nava-școală „Mircea” desfășoară, în perioada 14-23 septembrie, un marș de instrucție pe Dunăre, pentru a încheia seria evenimentelor organizate cu prilejul împlinirii a 80 de ani de la intrarea în serviciul Marinei Militare Române. După ceremonia de sosire în țară, organizată la Constanța, la data de 17 mai 1939, primul marș de instrucție al navei-școală „Mircea” a fost executat, în luna iunie 1939, pe Dunăre, până la Galați, unde a participat la festivitatea de lansare la apă a primei nave de luptă care a fost construită în România, puitorul de mine „Amiral Ioan Murgescu”. Atunci nava nu a acostat în niciun port dunărean, iar la Galați a fost ancorată, în zona Palatului Navigației.

În premieră, marinarii militari adresează publicului din trei porturi dunărene (Tulcea, Galați și Brăila) invitația de a vizita cea mai prețuită navă a Marinei Militare Române, care a parcurs peste 300.000 de mile marine, de-a lungul timpului, adică de 14 ori lungimea Ecuatorului.

Nava va intra duminică, 15 septembrie, pe brațul Sulina și va naviga în amonte până la Tulcea, unde va acosta în aceeași zi, la ora 15.00, la pontonul A.F.D.J. La sosirea navei-școală „Mircea” în portul Tulcea, va fi organizată o scurtă ceremonie, iar pe parcursul escalei programul va fi următorul: duminică, 15 septembrie, orele 16.00-17.00, concert susținut de Muzica Militară a Forțelor Navale, pe faleză; orele 17.00-19.00, vizitarea navei de către populația civilă; luni, 16 septembrie, orele 09.00-13.00 și 15.00-19.00, vizitarea navei de către populația civilă.

De la Tulcea, nava-școală „Mircea” își va continua marșul în amonte, până la Galați, unde va acosta marți, 17 septembrie, la ora 17.00, la pontonul A.F.D.J. (zona Palatului Navigației). După ceremonia de sosire a navei, Muzica Militară a Forțelor Navale va susține un concert pe faleză, de la ora 17.30 la ora 19.00, iar gălățenii sunt invitați să viziteze nava, conform următorului program: marți, 17 septembrie, orele 17.30-19.00; miercuri, 18 septembrie, orele 09.00-13.00 și 15.00-19.00.

De la Galați, nava-școală „Mircea” va pleca spre Brăila, unde va acosta joi, 19 septembrie, la ora 10.00, la pontonul primăriei (zona Căpităniei Portului Brăila). Brăilenii sunt invitați să viziteze nava joi, 19 septembrie, orele 11.00-13.00 și 15.00-19.00, și vineri, 20 septembrie, orele 09.00-13.00 și 15.00-19.00. La Brăila, Muzica Militară a Forțelor Navale va susține joi, 19 septembrie, orele 17.30-19.00, un recital de piese din repertoriul marinăresc, pe faleză, în zona Căpităniei.

****

Construită în perioada 1938-1939, la Șantierul Naval „Blohm & Woss” din Hamburg, Germania, „Mircea” este un velier clasa A tip „Bark”, cu trei arbori (cel mai mare cu înălțimea de 44 de metri deasupra apei) și 23 de vele, cu o suprafață totală de 1.750 mp. Nava a fost botezată cu numele „Mircea”, după numele domnitorului Mircea cel Bătrân, în timpul domniei căruia Țara Românească a ajuns, pentru prima dată, la cea mai mare întindere teritorială, până la Marea Neagră.

Nava-școală „Mircea” aparține fiecărui român, pentru că o parte din banii necesari pentru achiziționarea acesteia au fost strânși din donații publice, în anul 1938, diferența fiind asigurată de guvernul român. Velierul este utilizat de Forțele Navale Române, ca platformă de practică marinărească pentru studenții și elevii militari, dar desfășoară și numeroase activități de diplomație navală, în timpul marșurilor de instrucție.

Pentru a marca 100 de ani de la recunoașterea internațională a statului național unitar român, după Marea Unire din anul 1918, Marina Militară Română are în vedere realizarea unui marș de instrucție în jurul lumii, în perioada 2021-2022, pentru a promova valorile culturii și tradițiilor românești.

redactor online – Doina Sîrbu / foto – navy.ro

Radio România lansează campania națională de conștientizare „Stai sigur pe net”
Ştiri vineri, 27 februarie 2026, 13:04

Radio România lansează campania națională de conștientizare „Stai sigur pe net”

Radio România anunță lansarea campaniei naționale de conștientizare „Stai sigur pe net”, un demers jurnalistic și educațional, dedicat...

Radio România lansează campania națională de conștientizare „Stai sigur pe net”
Clubul Rotary Cetatea Tomis – acțiune caritabilă – „Copiii care nu au văzut niciodată muntele”
Ştiri vineri, 27 februarie 2026, 12:58

Clubul Rotary Cetatea Tomis – acțiune caritabilă – „Copiii care nu au văzut niciodată muntele”

Clubul Rotary Cetatea Tomis, în colaborare cu Clubul Rotary Târgu Lăpuș, a avut plăcerea de a organiza cea de a II a ediție a unui proiect...

Clubul Rotary Cetatea Tomis – acțiune caritabilă – „Copiii care nu au văzut niciodată muntele”
Angajații Consiliului Județean Constanța nu vor fi afectați de reforma administrației locale
Ştiri vineri, 27 februarie 2026, 11:57

Angajații Consiliului Județean Constanța nu vor fi afectați de reforma administrației locale

Angajații Consiliului Județean Constanța nu vor fi afectați de reforma administrației locale, care presupune reducerea a peste 10.000 de...

Angajații Consiliului Județean Constanța nu vor fi afectați de reforma administrației locale
CONSTANȚA: Exercițiu de alarmare publică în cadrul „Săptămânii Protecției Civile”
Ştiri vineri, 27 februarie 2026, 11:53

CONSTANȚA: Exercițiu de alarmare publică în cadrul „Săptămânii Protecției Civile”

Miercuri, 04 martie, în intervalul orar 10:00-11:00, va avea loc un exercițiu de alarmare, pentru verificarea echipamentelor de înștiințare și...

CONSTANȚA: Exercițiu de alarmare publică în cadrul „Săptămânii Protecției Civile”
Ştiri vineri, 27 februarie 2026, 11:37

CONSTANȚA: Două persoane arestate pentru trafic de droguri

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de...

CONSTANȚA: Două persoane arestate pentru trafic de droguri
Ştiri vineri, 27 februarie 2026, 11:07

CONSTANȚA: Polițiștii sindicatului EUROPOL protestează în fața sediului IPJ

Vineri, între orele 11.00 – 13.00, are loc un protest în fața Inspectoratului de Poliție Județean Constanța organizat de Sindicatul Europol...

CONSTANȚA: Polițiștii sindicatului EUROPOL protestează în fața sediului IPJ
Ştiri vineri, 27 februarie 2026, 10:54

Trei benzinării din zone importante ale municipiului Constanța se vor închide

Trei benzinării din zone importante ale municipiului Constanța se vor închide, după ce Consiliul Local a aprobat încetarea la termen a...

Trei benzinării din zone importante ale municipiului Constanța se vor închide
Ştiri vineri, 27 februarie 2026, 10:40

Județul TULCEA: Dronă doborâtă de sistemele antiaeriene din Ucraina, la 100 de metri de Chilia Veche

În cursul dimineții de 27 februarie, Federația Rusă a lansat noi atacuri aeriene asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Sistemele radar ale...

Județul TULCEA: Dronă doborâtă de sistemele antiaeriene din Ucraina, la 100 de metri de Chilia Veche