Ascultă Radio România Constanța Live

TULCEA: Concurs de idei pentru amenajarea falezei Dunării

TULCEA: Concurs de idei pentru amenajarea falezei Dunării

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 22 august 2019, 10:45

Consiliul Judeţean (CJ) Tulcea va lansa concursul de idei pentru amenajarea falezei Dunării din municipiu până la sfârşitul acestui an, a declarat miercuri, preşedintele instituţiei, Horia Teodorescu.

‘S-a scos deja la licitaţie partea de construcţie şi, dacă nu vom avea contestaţii, probabil într-o lună vom avea câştigătorul, iar până la iarnă vor începe lucrările la faleză. Tot până atunci, vom da drumul concursului de idei pentru amenajarea zonei’, a afirmat Teodorescu.

El a amintit că şi în alte zone din judeţ, Enisala şi Sulina, se vor realiza lucrări de amenajare sau modernizare a infrastructurii portuare.

‘Proiectul pentru Portul din Sulina este într-un stadiu avansat, iar demersurile de acolo sunt făcute atât de Primărie, cât şi de Administraţia Zonei Libere Sulina. Acolo vor fi investiţii de peste 80 de milioane de euro pe zona portuară’, a mai spus preşedintele CJ.

Proiectul pentru modernizarea falezei Dunării din municipiul Tulcea este cel mai avansat dintre toate investiţiile care vizează infrastructura portuară, după ce, în luna mai a acestui an, s-a semnat contractul de finanţare în valoare totală de circa 40 de milioane de euro.

Finanţarea va fi asigurată prin Programul Operaţional Infrastructură Mare, iar proiectul are în vedere reabilitarea a şase tronsoane cu o lungime totală de 1.510 metri de pe faleza oraşului Tulcea, potrivit autorităţii judeţene.

Faleza Dunării, una dintre cele două zone importante de agrement din municipiul Tulcea, a fost deţinută, din 1991 până în anul 2017, de Administraţia Porturilor Dunării Maritime din Galaţi, Primăria municipiului Tulcea şi CJ Tulcea. De-a lungul timpului, oficialităţile tulcene au criticat compania gălăţeană din cauză că nu întreţine zona, iar operatorii portuari s-au plâns de nenumărate ori din cauza tarifelor şi a serviciilor practicate de compania portuară.

În anul 2017, CJ a preluat o parte din infrastructura deţinută de compania gălăţeană şi de Primăria municipiului Tulcea pentru realizarea proiectului de reabilitare a zonei.

Sursa – Agerpres / Redactor online – Daniel Țăndăreanu / Foto – Arhivă

CONSTANȚA: Peste 700 de șoferi de ride-sharing fără forme legale, identificați în doar o săptămână
Ştiri sâmbătă, 7 februarie 2026, 17:35

CONSTANȚA: Peste 700 de șoferi de ride-sharing fără forme legale, identificați în doar o săptămână

Ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat vineri că trebuie intervenit rapid și ferm în reglementarea domeniului de ride-sharing, unde au fost...

CONSTANȚA: Peste 700 de șoferi de ride-sharing fără forme legale, identificați în doar o săptămână
„Povești din Dobrogea”: trupa Maladeț, cunoscută pentru stilul său unic care îmbină elemente de rock, folk și muzica tradițională a rușilor-lipoveni
Ştiri sâmbătă, 7 februarie 2026, 17:30

„Povești din Dobrogea”: trupa Maladeț, cunoscută pentru stilul său unic care îmbină elemente de rock, folk și muzica tradițională a rușilor-lipoveni

La „Povești din Dobrogea” aducem astăzi în prim plan trupa Maladeț, cunoscută pentru stilul său unic care îmbină elemente de rock, folk...

„Povești din Dobrogea”: trupa Maladeț, cunoscută pentru stilul său unic care îmbină elemente de rock, folk și muzica tradițională a rușilor-lipoveni
Tenis de masă: Aur pentru Elena Zaharia și Darius Movileanu, alături de antrenorul Alexandru Dincă, în proba de dublu mixt!
Ştiri sâmbătă, 7 februarie 2026, 16:40

Tenis de masă: Aur pentru Elena Zaharia și Darius Movileanu, alături de antrenorul Alexandru Dincă, în proba de dublu mixt!

Perechea tricoloră a devenit campioana probei la WTT Feeder Cappadocia 2026, după ce a reușit a treia victorie pe tablou, cu o prestație...

Tenis de masă: Aur pentru Elena Zaharia și Darius Movileanu, alături de antrenorul Alexandru Dincă, în proba de dublu mixt!
CONSTANȚA: UPDATE – Persoană căzută de pe un bloc în construcție
Ştiri sâmbătă, 7 februarie 2026, 16:04

CONSTANȚA: UPDATE – Persoană căzută de pe un bloc în construcție

Pompierii din cadrul ISU Constanța au fost alertați astăzi, 7 februarie, cu privire la o persoană căzută de la înălțime de la un bloc în...

CONSTANȚA: UPDATE – Persoană căzută de pe un bloc în construcție
Ştiri sâmbătă, 7 februarie 2026, 15:02

Piesa de Patrimoniu: Costumul unei fetițe, decorat cu peste 100 de aplice din lut aurit

În această nouă ediție a Piesei de Patrimoniu călătorim pe meleaguri dobrogene, la Callatis, în Mangalia de astăzi, pentru a afla detalii...

Piesa de Patrimoniu: Costumul unei fetițe, decorat cu peste 100 de aplice din lut aurit
Ştiri sâmbătă, 7 februarie 2026, 14:09

TULCEA: Actualizare PMUD – locuitorii din municipiu sunt invitați să participe la o campanie de consultare

Primăria Municipiului Tulcea derulează, în această perioadă, o campanie de consultare publică privind obiceiurile de deplasare ale...

TULCEA: Actualizare PMUD – locuitorii din municipiu sunt invitați să participe la o campanie de consultare
Ştiri sâmbătă, 7 februarie 2026, 13:23

Tenis de masă: Prima medalie tricoloră la WTT Youth Star Contender Tunis 2026

Îndrumați de antrenoarea Anamaria Sebe, Bianca Mei-Roșu și Robert Istrate au reușit să ajungă pe podiumul competiției din Tunisia încă din...

Tenis de masă: Prima medalie tricoloră la WTT Youth Star Contender Tunis 2026
Ştiri sâmbătă, 7 februarie 2026, 12:24

După 35 de ani de absență pe scena expozițională din România, pictorul Miron Agafiței a ales Muzeul de Artă din Constanța pentru a-și prezenta lucrările

După 35 de ani de absență pe scena expozițională din România, pictorul Miron Agafiței ar fi putut să aleagă orice oraș din țară pentru...

După 35 de ani de absență pe scena expozițională din România, pictorul Miron Agafiței a ales Muzeul de Artă din Constanța pentru a-și prezenta lucrările