Ascultă Radio România Constanța Live

Cerbul de Aur 2019 începe în această seară

Cerbul de Aur 2019 începe în această seară

Publicat de Doina Sirbu, 22 august 2019, 15:21 / actualizat: 23 august 2019, 11:09

Cerbul de Aur 2019 îşi deschide porţile în această seară! Organizat de Televiziunea Română, alături de partenerii săi, în perioada 22-25 august, Festivalul va reuni 350 de artişti, într-o competiţie internaţională de interpretare, 10 show-uri şi un spectacol complet de folclor.

Seara va fi deschisă de Zoli Toth, care a pregătit un moment inedit alături de ansamblul de percuţie Cantus Mundi. Sunete din diferite zone ale ţării, emise de obiecte transformate în „instrumente” neconvenţionale compun show-ul special creat pentru Cerbul de Aur şi aduc întreaga Românie şi valorile sale autentice pe scena de la Braşov. În imagini apar şi Ivan Patzaichin şi Ianis Hagi.

În premieră, în această seară, Televiziunea Română reuneşte trei artişti tineri: Laura Bretan, Ester Peony şi Olivier Kaye, care vor cânta împreună pe scena Cerbului de Aur.

Recitalul serii este susţinut de Ştefan Bănică, alături de Rock’n roll band, grupul vocal The 50’s şi doi invitaţi surpriză – Cabron şi Pasha Man.

Din culisele Cerbului de Aur: Cum şi-au ales concurenţii melodiile

 Peste doar câteva ore, cei 12 finalişti intră în concurs. Începe lupta pentru premiile în valoare totală de 55 de mii de euro!

Astăzi, în prima seară de concurs – şase artişti vor interpreta melodia ȋn limba română, iar şase o piesă din repertoriul propriu, urmând ca vineri, în cea de-a doua seară a concursului, după acelaşi algoritm, ceilalţi şase finalişti să interpreteze melodia ȋn limba română, respectiv pe cea din repertoriul propriu.

Repetiţiile cu orchestra condusă de Ionel şi Andrei Tudor au decurs bine, dar artiştii străini se tem că emoţiile i-ar putea face să uite versurile melodiilor în limba română. Pentru a face faţă competiţiei, au făcut meditaţii cu profesori de limba română sau au căutat pronunţia cuvintelor pe Google.

Syuzanna Melqonyan, din Armenia şi Sara De Blue, din Austria, au ales melodii din repertoriul Deliei. Syuzanna va cânta „Pe aripi de vânt”, iar Sara De Blue, „Ce are ea”. Artista austriacă a îndrăgit melodia de cum i-a înţeles mesajul. „Iniţial, m-a atras aranjamentul muzical, iar apoi versurile şi modul în care am rezonat cu ele. Consider că Delia este foarte talentată”, spune Sara. Ca să se pregătească, ea a apelat la ajutorul unei prietene din România.

Tamara, din Georgia, s-a regăsit în melodia „De la capăt”, a trupei Voltaj. „Prima dată am remarcat linia melodică, pentru că este foarte frumoasă şi uşor de memorat. Apoi, când am văzut videoclipul şi am tradus versurile, am realizat că are un mesaj care seamănă cu situaţia din Georgia, unde mulţi oameni pleacă la muncă în străinătate şi îşi lasă copiii acasă. A fost o alegere frumoasă, dar şi dificilă”, a spus Tamara. Artista din Georgia spune că i-a fost greu să înveţe limba română, aşa că a ascultat piesa non-stop.

În prima seară va urca pe scenă şi Monika Marija, din Lituania, cu melodia „Mă ucide ea” (Mihail).

Pentru concurenţii din România şi Republica Moldova limba nu a fost un obstacol, au ales melodiile pe care le îndrăgesc, dar în variante proprii de interpretare. Au însă emoţii în prima seară de concurs, pentru că se aşteaptă ca juriul să fie exigent. „Cred că pentru juriu contează mult ceea ce transmiţi. Cu siguranţă, punctajul se va baza pe tehnică, pronunţie, dar şi pe mesaj”, a spus Florin Răduţă (România). El speră să surprindă cu piesa „Dragostea rămâne” (Andra). „M-am gândit la două melodii: Cât de frumoasă eşti şi Dragostea rămâne. Am zis să o aleg pe cea la care nu se aşteaptă nimeni. Melodia Andrei este însă schimbată, cu ajutorul lui Andrei Tudor, care este extraordinar”.

Anna Odobescu, din Republica Moldova va cânta melodia „Un actor grăbit” (Laura Stoica). „Este una dintre piesele mele favorite. O melodie frumoasă, la fel de cunoscută în România şi în Republica Moldova”, spune artista.

Ceilalţi şase concurenţi – Alfie Arcuri (Australia), Cynthia Verazie (Cipru), Veronica Liberati (Italia), Eliza  G (Italia), Ralfs Eilands (Letonia), Renate (România) – vor interpreta câte o melodie din repertoriul propriu.

Reguli de acces în Piaţa Sfatului din Braşov

În fiecare zi de festival, accesul publicului se face începând cu ora 19.30, până la ora 20.45, evenimentul fiind televizat.

Pentru a facilita accesul în Piaţa Sfatului, organizatorii au amenajat 14 porţi şi 4 puncte de acces A, B1, B2 şi C: trei în Strada Mureşenilor şi unul în Strada Apollonia Hirscher.

Astfel, spectatorii care au bilete pe rândurile de la 1 la 25 şi posesorii de abonamente şi bilete VIP sunt rugaţi să folosească intrarea A din Strada Mureşenilor – cea mai apropiată de scenă, publicul cu bilete pentru locurile plasate începând de la rândul 26 având la dispoziţie celelalte trei intrări (B1, B2 şi C).

Accesul spre locurile din tribună se face pe scările aflate în spatele şi în partea laterală a tribunei.

Alte detalii, găsiţi pe site-urile tvr.ro şi cerbuldeaur.ro.

Evenimentul este organizat în parteneriat cu Primăria şi Consiliul Local Braşov şi Consiliul Judeţean Braşov, proiect cultural finanţat de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, copoducător TVR Moldova, coproducător artistic Radio România.

Radio România este coproducător artistic al Festivalului Cerbul de Aur.

redactor online – Doina Sîrbu

 

 

 

AUDIO | Ziua Porților Deschise la Stațiunea de Cercetare Murfatlar
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 16:24

AUDIO | Ziua Porților Deschise la Stațiunea de Cercetare Murfatlar

Stațiunea de Cercetare Murfatlar îi invită pe cei care vor să descopere mai îndeaproape lumea viticulturii la „Ziua Porților Deschise”....

AUDIO | Ziua Porților Deschise la Stațiunea de Cercetare Murfatlar
CONSTANȚA: Tribunalul a dispus încetarea grevei de la Oil Terminal, considerată ilegală
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 16:13

CONSTANȚA: Tribunalul a dispus încetarea grevei de la Oil Terminal, considerată ilegală

Tribunalul Constanța a dispus, joi, încetarea grevei angajaților de la Oil Terminal, acțiunea de protest fiind considerată ilegală de către...

CONSTANȚA: Tribunalul a dispus încetarea grevei de la Oil Terminal, considerată ilegală
AUDIO | Trotinetele electrice, noul simbol al copilăriei moderne: Viteză, pericole și reguli ignorate
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 15:57

AUDIO | Trotinetele electrice, noul simbol al copilăriei moderne: Viteză, pericole și reguli ignorate

Bicicleta, unul dintre simbolurile copilăriei de acum niște zeci de ani, a cedat, în bună măsură, locul trotinetei electrice. Vremuri noi,...

AUDIO | Trotinetele electrice, noul simbol al copilăriei moderne: Viteză, pericole și reguli ignorate
Comisia Europeană propune o interdicție pe rețelele sociale pentru copiii de sub 13 ani și mini-conturi până la 15 ani
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 15:32

Comisia Europeană propune o interdicție pe rețelele sociale pentru copiii de sub 13 ani și mini-conturi până la 15 ani

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a propus joi o interdicție pe social media pentru copiii sub 13 ani și acces restricționat...

Comisia Europeană propune o interdicție pe rețelele sociale pentru copiii de sub 13 ani și mini-conturi până la 15 ani
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 15:14

Staţiunea Mamaia încheie sezonul estival cu trei seri de concerte live în Piaţeta Cazino

Staţiunea Mamaia încheie sezonul estival în ritmuri muzicale, cu organizarea de concerte live în Piaţeta Cazino, în perioada 18 – 20...

Staţiunea Mamaia încheie sezonul estival cu trei seri de concerte live în Piaţeta Cazino
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 15:04

Ședință extraordinară a Consiliului Județean Constanța, convocată vineri de președintele Florin Mitroi

Consiliul Județean Constanța este convocat de președintele Florin Mitroi în ședință extraordinară convocată de îndată pentru data de...

Ședință extraordinară a Consiliului Județean Constanța, convocată vineri de președintele Florin Mitroi
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 14:48

Acțiune de amploare a polițiștilor din toate structurile în portul Constanța și portul Constanța Sud Agigea

Polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța au organizat, astăzi, 17 septembrie a.c., o acțiune cu forțe mărite, pentru prevenirea...

Acțiune de amploare a polițiștilor din toate structurile în portul Constanța și portul Constanța Sud Agigea
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 14:12

Consultări la Cotroceni cu liderii politici pentru desemnarea unui nou prim-ministru

Consultările președintelui Nicuşor Dan cu reprezentanții partidelor parlamentare în vederea desemnării unui candidat pentru funcția de...

Consultări la Cotroceni cu liderii politici pentru desemnarea unui nou prim-ministru