Interviu Radio Constanța | Actorul Mircea Diaconu, despre „Caravana filmului românesc“, de la Tulcea

Publicat de , 30 iulie 2019, 18:54

„Caravana filmului românesc – Capodopere ale cinematografiei naţionale” revine la Tulcea, în Piața Civică, săptămâna aceasta, cu  filme care au adus, de-a lungul anilor, zâmbetul pe feţele românilor. În această seară, de la ora 21:00, va fi proiectat filmul „Secretul armei secrete” cu care diverşi pretendenţi vor să o cucerească pe fiica împăratului şi, odată cu ea, întreaga lume. Secretul va fi descoperit cu ajutorul invitatului special al serii, maestrul Mircea Diaconu, care a vorbit despre filmul românesc, în direct la Radio Constanța, într-un interviu realizat de Gabi Crețu.

Acest proiect aduce filmul românesc acasă la oameni, promovându-l într-o manieră destul de accesibilă, nu?

Spuneam chiar aseară, când a fost o primă proiecție: „Caravana cinematografică este acum un proiect, dar înainte era o mașină!“ Mă refer la anii ‘50, ‘60, când eu eram copil și era o mașină care umbla din sat în sat, cu megafoane, și anunța filmele. Mașina aceea avea aparatură, tot ce trebuie, și găseau un perete, undeva, lumea venea și stătea pe iarbă și vedea filme.

„Secretul armei secrete“ este un film din anul 1988, o comedie scrisă și regizată de Alexandru Tatos, în care dumneavoastră sunteți „zmeul cel mai zmeu“, iar Victor Rebengiuc este împăratul. De fapt, avem acolo o distribuție de zile mari – Manuela Hărăbor, Adrian Păduraru, Horațiu Mălăele, Mitică Popescu, Dem Rădulescu…. Nu vă este dor să mai faceți un astfel de film?

Dor poate să-mi fie, dar nu se mai poate! De regulă, ne e dor de ceva ce nu avem sau nu mai putem avea. Altfel, nu ne-ar fi dor…Mă rog, e mica mea malițiozitate. Până la urmă, dacă vedeți filmul, vă dați seama că e vorba de o super-producție, cu costume, cu…

Știu că, odată cu acest film, dar un an mai târziu, în 1989, Alexandru Tatos a primit premiul special al juriului pentru întreaga activitate și, de asemenea, pelicula a primit un premiu pentru decoruri…Eu am văzut filmul și mi-a plăcut foarte mult…

Fimul este amplu, cuprinde o mare desfășurare de forțe și de costume…De fapt, războiul adevărat între zmeu și împărat se poartă într-o salină adevărată, la Slănic Moldova. Pentru că războiul era cu fum, cu explozii, am avut surpriza că am terminat secvența și fumul nu pleca nicăieri. Eram în salină, dar nimeni nu se gândise la asta…Am așteptat multă vreme, o săptămână, două, până s-a dus fumul…

Această comedie românească întrece cumva în subtilitate mai comercialul „Nea Mărin miliardar“?

E cu totul altă logică. „Nea Mărin Miliardar“ era o comedie clasică. Povestea lui Tatos, făcută după „Sînziana și Pepelea“, era o construcție întreagă și viza ținte politice de la vremea aceea. Grotescul basmului era grotescul zilei, era evident lucrul ăsta…

Eu știu că dumneavoastră când vreți să vedeți un film, mai întâi îl faceți, dar mi-aș permite să vă întreb: care este ultimul film pe care l-ați văzut?

Aseară am văzut ultimul film. Văd încontinuu. Totul a început cu caravana cinematografică. A venit la mine în sat, eu eram clasa I sau a II-a, a venit o mașină de-asta, a întors tot satul pe dos și noi, copiii de la școală, ne-am dus lângă mașina asta care avea megafoane, spunea tot felul de chestii, era fascinație, de-a dreptul, ne-am așezat acolo, am ajutat, am cărat aparatele, bobinele de film și a urmat filmul. Era un film rusesc, cu război, iar noi ne-am așezat în fața școlii noastre, pe iarbă și, în clipa în care în film a pornit un tren, care venea-venea, și era clasica schemă în care aparatul e așezat între șine, jos, și trenul trece peste aparat. Însă eu nu știam și credeam că trenul mă călca! Am înnebunit de spaimă, am început să urlu și am sărit gardul, am venit acasă și m-am băgat sub pat…N-am știut în clipa aia dacă am scăpat de trenul ăla și de-aia probabil m-am apucat de cinema și am devenit actor de film… În perioada liceului, așteptam duminica, singura zi în care puteam să ies din internat dimineața, cu bilet de voie, și mergeam la film, la Cîmpulung Muscel, să văd orice film era! Era ca o fugă din realitate, nu mai știam în ce secol sau unde sunt…

Revenind în zilele noastre, un astfel de eveniment, cum este cel de la Tulcea, putem spune că are o contribuție substanțială la formarea unei culturi cinematografice a publicului…

Nu știu dacă are, că schema este ușor estivală, dar are menirea clar de a menține în atenția publică filmul, filmul românesc. Din fericire, e un efect pe care nu l-am sperat vreodată. În clipa în care s-a ridicat „cortina de fier“ și a apărut concurența reală pe piața de cinema, nu mi-a trecut prin cap niciodată că vor rezista filmele noastre vechi…E o concurență liberă!

Filmele românești, în special cele vechi, sunt foarte admirate! Și cred că știți lucrul ăsta…

Știu foarte bine, îmi spune foarte multă lume! Sunt tineri, copii chiar, care sunt îndrăgostiți de filmul românesc și sunt foarte încântați. E și genul ăsta de nostalgie a tinereții noastre, a fiecăruia, care se adaugă…Erau bine făcute, le făceam cât puteam de profesionist și de serios!

Foto: Arhivă