Ascultă Radio România Constanța Live

A fost stabilit calendarul alegerilor prezidențiale din 2019

A fost stabilit calendarul alegerilor prezidențiale din 2019

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 3 iulie 2019, 10:10

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Florin Mituleţu-Buică, a anunţat, marţi, că primul tur al alegerilor prezidenţiale va avea loc pe data de 10 noiembrie, iar cel de-al doilea pe 24 noiembrie.

„Am avut o discuţie cu doamna prim-ministru, am avut două propuneri: 3 (noiembrie – n.r.) – primul tur şi 17 (noiembrie – n.r.) – turul al doilea. În discuţiile avute, având în vedere că iniţiativa legislativă abia acum este aproape de finalizare şi e posibil săptămâna viitoare să fie promulgată, am dus termenul pe 10 noiembrie – primul tur de scrutin, 24 – turul al doilea al alegerilor prezidenţiale”, a declarat Mituleţu-Buică, la Palatul Parlamentului.

Sursa – Agerpres / Redactor online – Daniel Țăndăreanu / Foto – Arhivă

O betonieră a căzut de pe podul de la Agigea
Actualitate vineri, 16 mai 2025, 17:34

O betonieră a căzut de pe podul de la Agigea

Un grav accident rutier a avut loc vineri, pe Podul de la Agigea, zona Poarta 10 Bis. Conform ISU Constanța o betonieră s-a răsturnat pe sensul de...

O betonieră a căzut de pe podul de la Agigea
CONSTANȚA: Festivalul Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești la a – III-a ediție
Actualitate vineri, 16 mai 2025, 17:23

CONSTANȚA: Festivalul Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești la a – III-a ediție

Consiliul Județean Constanța și Centrul Cultural Judeţean Constanţa „Teodor T. Burada” organizează „Festivalul Tradițiilor și...

CONSTANȚA: Festivalul Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești la a – III-a ediție
Guvernul Romaniei facebook
Actualitate vineri, 16 mai 2025, 16:32

Guvern: Informațiile potrivit cărora instituții ale statului ar pregăti fraudarea alegerilor sunt complet nefondate

Guvernul atrage atenția ‘cu fermitate’ că informațiile sau teoriile conspiraționiste care circulă în spațiul online, potrivit...

Guvern: Informațiile potrivit cărora instituții ale statului ar pregăti fraudarea alegerilor sunt complet nefondate
„Limite și orizonturi”, înseamnă de fapt fără limite și noi orizonturi conturate de participanții la „FILMMIC” 2025
Actualitate vineri, 16 mai 2025, 16:21

„Limite și orizonturi”, înseamnă de fapt fără limite și noi orizonturi conturate de participanții la „FILMMIC” 2025

Să-nceapă FILMMIC 2025! A fost anunțul prezentatorilor Amalia și Teodor care au ghidat cu zâmbet proiecțiile câștigătoare ale ediției cu...

„Limite și orizonturi”, înseamnă de fapt fără limite și noi orizonturi conturate de participanții la „FILMMIC” 2025
Actualitate vineri, 16 mai 2025, 15:24

CONSTANȚA: Cazinoul își redeschide porțile. Unde se fac rezervările

Un vis a devenit realitate: Cazinoul din Constanța își redeschide porțile! Între 21 și 25 mai, în cadrul Zilelor Constanței, celebrăm...

CONSTANȚA: Cazinoul își redeschide porțile. Unde se fac rezervările
Actualitate vineri, 16 mai 2025, 15:05

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 19-25 mai

În perioada 19-25 mai, programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare” este următorul: MARȚI, 20.05.2025, ORA 10:00...

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 19-25 mai
Actualitate vineri, 16 mai 2025, 14:59

OMD Mamaia Constanța, partener oficial al Maratonului Nisipului 2025

Maratonul Nisipului Run and Fun revine în forță pe plaja din Constanța, reunind sute de alergători amatori și profesioniști din întreaga...

OMD Mamaia Constanța, partener oficial al Maratonului Nisipului 2025
Actualitate vineri, 16 mai 2025, 14:46

TULCEA: ICEM a sărbătorit 75 de ani de la înființarea primei instituții muzeale din județ

Vineri, 16 mai 2025, vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, Iancu Naciadis, a participat la ședința festivă organizată cu ocazia...

TULCEA: ICEM a sărbătorit 75 de ani de la înființarea primei instituții muzeale din județ