Ascultă Radio România Constanța Live

România, învinsă de Germania în semifinalele Campionatului European Under21 FOTO

România, învinsă de Germania în semifinalele Campionatului European Under21 FOTO

Publicat de , 27 iunie 2019, 20:47

Selecţionata României a fost învinsă de Germania cu scorul de 4-2 (1-2), joi seara, în semifinalele Campionatului European de fotbal Under-21 din Italia şi San Marino, pe Stadionul Renato Dall’Ara din Bologna.

Tricolorii au făcut un nou meci memorabil, în ciuda unei căderi pe final, în urma căreia Germania, campioana en titre, a reuşit să se impună.

Nadiem Amiri (21, 90+4) şi Luca Waldschmidt (51 – penalty, 90) au marcat pentru învingători, iar George Puşcaş a înscris golurile României (26 – penalty, 44).

Efortul depus de jucătorii români pe o căldură sufocantă şi ziua în plus de odihnă pe care a avut-o Germania s-au văzut pe finalul jocului, când câteva erori ale tricolorilor au făcut diferenţa.

România a făcut o primă repriză remarcabilă şi conducea Germania cu 2-1 la pauză, dar scorul putea fi şi mai mare în favoarea noastră.

Campionii au început mai bine şi Oeztunali a fost blocat de Paşcanu (8), dar jucătorii antrenaţi de Mirel Rădoi au răspuns imediat şi Ivan a avut o oportunitate, dar reluarea sa l-a nimerit pe Puşcaş (12). Oeztunali (19) şi-a încercat din nou şansa de la 16 metri, dar Radu a reţinut.

Man a fost blocat în careul advers (21), la o mare ocazie de gol, iar pe contraatac Germania a marcat prin Amiri, cu un şut printre picioarele lui Paşcanu (21).

România a început un adevărat forcing şi a egalat la scurt timp prin Puşcaş (26), dintr-un penalty obţinut de Hagi, faultat în careu de Baumgartl, decizia fiind luată după arbitrajul video.

Portarul german a intervenit providenţial la şutul de la 25 de metri al lui Băluţă (30), iar Puşcaş a fost blocat în unghi la continuare. Puşcaş a adus România în avantaj, al capătul unei faze memorabile: Hagi a recuperat la centrul terenul şi a trimis o minge lungă pentru Ivan, acesta a centrat perfect, iar Puşcaş a trimis imparabil cu capul în plasă (44).

România putea avea un avantaj şi mai mare la pauză, dar mingea trimisă cu capul de Puşcaş din centrarea lui Ştefan a fost respinsă extraordinar de Nuebel (45+4).

Germania a început mai bine repriza secundă, iar în min. 51 a reuşit egalarea, după o greşeală a lui Ianis Hagi, care l-a ţinut în careu pe Dahoud, iar Luca Waldschmidt a transformat penalty-ul, deşi Radu a fost pe minge.

România nu a mai reuşit să îşi creeze ocazii în partea secundă, iar Radu (53) a salvat în faţa lui Luca Waldschmidt la numai câţiva metri. Acelaşi Waldschmidt a ratat din poziţii ideale (71, 83), Nmecha a irosit şi el o ocazie uriaşă (86), după o greşeală a lui Nedelcearu.

Germania a făcut diferenţa în ultimele minute, după două faulturi ale lui Paşcanu, Waldschmidt marcând în min. 90, bară-gol, iar Amiri (90+4), direct din lovitură liberă de la 18 metri.

România a pierdut un meci, dar a câştigat o calificare la Jocurile Olimpice după 56 de ani şi o echipă de viitor, care a realizat o performanţă istorică, o semifinală de Campionat European în care a jucat de la egal la egal cu campioana.

În finala de duminică, la Udine, Germania va întâlni învingătoarea dintre Spania şi Franţa, semifinală care se va juca vineri, de la ora 22:00, la Reggio Emilia.

Germania – România 4-2 (1-2)
Au marcat: Nadiem Amiri (21, 90+4), Luca Waldschmidt (51 – penalty, 90), respectiv George Puşcaş (26 – penalty, 44).
Stadion Renato Dall’Ara – Bologna: 16.200 spectatori
Campionatul European de fotbal Under-21 – semifinale

Au evoluat echipele:
Germania: 1. Alexander Nuebel – 3. Lukas Klostermann, 4. Jonathan Tah (căpitan), 5. Timo Baumgartl, 14. Maximilian Mittelstaedt – 6. Maximilian Eggestein (21. Arne Maier, 89) – 19. Florian Neuhaus (9. Lukas Nmecha, 79), 8. Mahmoud Dahoud (20. Robin Koch, 90+3), 7. Levin Oeztunali – 10. Luca Waldschmidt, 18. Nadiem Amiri. Selecţioner: Stefan Kuntz.
Rezerve neutilizate: 12. Florian Mueller, 23. Markus Schubert – 11. Marco Richter, 13. Johannes Eggestein, 15. Waldemar Anton, 16. Suat Serdar, 17. Felix Uduokhai, 22. Eduard Loewen.
România: 1. Ionuţ Andrei Radu (căpitan) – 6. Cristian Manea, 5. Ionuţ Nedelcearu, 4. Alexandru Paşcanu, 3. Florin-Bogdan Ştefan – 21. Tudor Băluţă, 17. Alexandru Cicâldău (20. Andrei Ciobanu, 69) – 8. Dennis Man, 10. Ianis Hagi, 19. Andrei Ivan (7. Florinel Coman, 55) – 9. George Puşcaş (11. Adrian Petre, 87). Selecţioner: Matei Mirel Rădoi.
Rezerve neutilizate: 12. Cătălin Cabuz, 23. Andrei Daniel Vlad – 2. Radu Boboc, 13. Ricardo Grigore, 14. Vlad Dragomir, 15. Virgil Ghiţă, 16. Dragoş Nedelcu, 18. Adrian Rus, 22. Darius Olaru.

Arbitru: Orel Grinfeld; arbitri asistenţi: Roy Hassan, Idan Yarkoni (toţi din Israel); al patrulea oficial: Andris Treimanis (Letonia); arbitru video: Marco Guida, arbitru asistent video: Michael Fabri (ambii din Italia)
Delegat UEFA: Myrsini Psarropoulou (Grecia), observator UEFA pentru arbitri: Roberto Rosetti (Italia)
Cartonaşe galbene: Baumgartl (26), Ivan (35), Tah (47), Hagi (51), Paşcanu (88), Băluţă (90+3).
Cartonaş roşu: Paşcanu (90+2).

Sursa – Agerpres / Foto – Cătălin Donose

Percheziții DNA la un fost ministru al Transporturilor, într-un dosar de mită
Actualitate marți, 16 decembrie 2025, 09:38

Percheziții DNA la un fost ministru al Transporturilor, într-un dosar de mită

Procurorii DNA efectuează marți percheziții la fostul ministru al Transporturilor, Alexandru-Răzvan Cuc, dar și la un om de afaceri, într-un...

Percheziții DNA la un fost ministru al Transporturilor, într-un dosar de mită
Cel de-al doilea vicepreședinte al Consiliului Județean Constanța nu a fost încă ales
Actualitate marți, 16 decembrie 2025, 08:44

Cel de-al doilea vicepreședinte al Consiliului Județean Constanța nu a fost încă ales

Cel de-al doilea vicepreședinte al Consiliului Județean Constanța nu a fost ales în ședința ordinară de ieri. Proiectul de hotărâre a fost...

Cel de-al doilea vicepreședinte al Consiliului Județean Constanța nu a fost încă ales
UPDATE | CONSTANȚA: Protest spontan la CT Bus. Autobuzele NU au ieșit pe traseu. Discuții tensionate între angajați și conducere
Actualitate marți, 16 decembrie 2025, 07:30

UPDATE | CONSTANȚA: Protest spontan la CT Bus. Autobuzele NU au ieșit pe traseu. Discuții tensionate între angajați și conducere

Angajații CT Bus au declanșat un protest spontan, în această dimineață. Niciun autobuz nu a ieșit pe traseu, transportul public din municipiu...

UPDATE | CONSTANȚA: Protest spontan la CT Bus. Autobuzele NU au ieșit pe traseu. Discuții tensionate între angajați și conducere
În ultimul weekend din 2025, la TSC se joacă trei piese de teatru
Actualitate luni, 15 decembrie 2025, 20:53

În ultimul weekend din 2025, la TSC se joacă trei piese de teatru

Sfârșitul acestei săptămâni încheie 2025 sub semnul emoției, reflecției și umorului. Teatrul de Stat Constanța invită publicul la un...

În ultimul weekend din 2025, la TSC se joacă trei piese de teatru
Actualitate luni, 15 decembrie 2025, 19:07

AUDIO | Patiseria franceză, onorată printr-un proiect al Alianței Franceze din Constanța

Patiseria franceză a fost onorată printr-un proiect al Alianței Franceze din Constanța, intitulat “Gustul Franței”, care a ajuns la a doua...

AUDIO | Patiseria franceză, onorată printr-un proiect al Alianței Franceze din Constanța
Actualitate luni, 15 decembrie 2025, 18:15

Scriitorul Ovidiu Mihalache, invitat la Povești din Dobrogea

“Omătul încins” este titlul romanului recent apărut la Editura Neuma, semnat de scriitorul Ovidiu Mihalache. Acesta reconstituie o realitate...

Scriitorul Ovidiu Mihalache, invitat la Povești din Dobrogea
Actualitate luni, 15 decembrie 2025, 17:57

Proiectul viitorului pasaj de la intersecția bulevardelor Tomis și Aurel Vlaicu, pe ordinea de zi a consilierilor locali

Consilierii locali constănțeni s-au întrunit astăzi, în ședință extraordinară. Pe ordinea de zi s-a aflat un singur proiect care vizează...

Proiectul viitorului pasaj de la intersecția bulevardelor Tomis și Aurel Vlaicu, pe ordinea de zi a consilierilor locali
Actualitate luni, 15 decembrie 2025, 17:41

Bărbatul din Năvodari, cercetat penal pentru că a bătut un câine, reținut de polițiști pentru 24 de ore

Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de provocarea de suferințe fizice și psihice prin orice...

Bărbatul din Năvodari, cercetat penal pentru că a bătut un câine, reținut de polițiști pentru 24 de ore