Ascultă Radio România Constanța Live

12 copii din medii defavorizate vor ajunge prima dată la mare

12 copii din medii defavorizate vor ajunge prima dată la mare

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 26 iunie 2019, 10:57

12 copii din medii defavorizate, beneficiari ai programelor de suport educațional desfășurate de Fundația „Inocenți” în București, vor avea parte de o experiență inedita datorita generozității Asociației “Împreună pentru viitor” Constanța. Micuții vin astăzi in excursie la mare pentru prima dată în viața lor.

Marea și plaja nu sunt singurele elemente surpriză de care se vor bucura. Copiii se vor plimba cu barca, vor merge cu telegondola, după care se vor îndrepta spre Complexul Muzeal de Știinte ale Naturii Constanța, unde vor asista la spectacolul de la Delfinariu, apoi pașii îi vor purta prin Microrezervație, iar la final distracția se va dezlănțui în Intelect Parc.

Toate aceste activități fac parte din proiectul “Prima data la mare”, proiect ajuns la a treia ediție, ce își propune oferirea unei zile de neuitat pe litoral copiilor care nu au văzut marea niciodată.

„Proiectul s-a bucurat de un real succes. La fiecare final de excursie am văzut chipurile fericite ale copiilor si bucuria că au putut participa”, a declarat Anda Maria Dișea, vicepreședinte Asociația Împreună pentru Viitor Constanța.

Partenerii proiectului din această luna sunt: PUPA&PUPU BEACH SRL, AYG ROMÂNIA, Complexul Muzeal de Știinte ale Naturii Constanța, Telegondola Mamaia și Radio Constanța.

Redactor – Daniel Țăndăreanu

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 20:54

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar

Vaticanul va candida, pentru prima dată în istorie, la Premiile Oscar cu un scurtmetraj documentar realizat de un tânăr italian care suferă de...

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar
Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 19:07

Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier

Președintele Nicușor Dan a afirmat, joi, că se bucură că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier. Inițial, în...

Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier
Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 18:51

Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027

Filmul ‘Fjord’, cu care Cristian Mungiu a câștigat cel de-al doilea Palme d’Or din cariera sa și care este desemnat propunerea...

Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027
Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 18:05

Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat

De 24 de ani la conducerea Organizației Județene a Femeilor Social Democrate din Constanța, primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju a fost,...

Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:40

CONSTANȚA: Acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al orașului

O nouă acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al Municipiului Constanța va avea loc sâmbătă, 19 septembrie. Acesta...

CONSTANȚA: Acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al orașului
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:37

Siegfried Mureșan acceptă propunerea pentru funcția de premier făcută de președintele Nicușor Dan

Europarlamentarul Siegfried Mureșan a anunțat joi că acceptă desemnarea sa de către președintele Nicușor Dan pentru funcția de prim-ministru...

Siegfried Mureșan acceptă propunerea pentru funcția de premier făcută de președintele Nicușor Dan
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:20

Siegfried Mureșan – desemnat premier de președintele Nicușor Dan

  Nicușor Dan a avut, joi, la Palatul Cotroceni, consultări cu președinții și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice din...

Siegfried Mureșan – desemnat premier de președintele Nicușor Dan
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 16:52

Sâmbătă, bulevardul Tomis redevine pietonal

Bulevardul Tomis redevine pietonal, sâmbătă, 19 septembrie, pe tronsonul cuprins între bulevardul Mamaia și strada Traian. Pentru desfășurarea...

Sâmbătă, bulevardul Tomis redevine pietonal