Ascultă Radio România Constanța Live

Valer Dorneanu a fost reales preşedinte al Curţii Constituţionale pentru un mandat de trei ani

radio constanta stiri online v1

Publicat de Doina Sirbu, 18 iunie 2019, 17:50

Judecătorul Valer Dorneanu a fost reales, marţi, în funcţia de preşedinte al Curţii Constituţionale a României pentru un mandat de trei ani, informează CCR.

Potrivit unui comunicat al CCR transmis AGERPRES, marţi, la Palatul Cotroceni, în faţa preşedintelui României, a preşedintelui Camerei Deputaţilor, a vicepreşedintelui Senatului şi a judecătorilor Curţii Constituţionale, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de învestitură în funcţia de judecător al Curţii Constituţionale de către Cristian Deliorga şi Gheorghe Stan pentru un mandat de 9 ani.

„Momentul depunerii jurământului marchează, potrivit articolului 63 din Legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, intrarea în exerciţiul funcţiei de judecător al Curţii Constituţionale şi a fost urmat de reunirea Plenului, în noua componenţă, pentru alegerea noului preşedinte al Curţii”, se precizează în comunicat.

În urma votului secret, arată sursa menţionată, cu majoritatea voturilor judecătorilor, Valer Dorneanu fost reales în funcţia de preşedinte al Curţii Constituţionale, pentru un mandat de trei ani.

redactor online – Doina Sîrbu / sursă – AGERPRES

Siegfried Mureșan – desemnat premier de președintele Nicușor Dan
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:20

Siegfried Mureșan – desemnat premier de președintele Nicușor Dan

  Nicușor Dan a avut, joi, la Palatul Cotroceni, consultări cu președinții și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice din...

Siegfried Mureșan – desemnat premier de președintele Nicușor Dan
Sâmbătă, bulevardul Tomis redevine pietonal
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 16:52

Sâmbătă, bulevardul Tomis redevine pietonal

Bulevardul Tomis redevine pietonal, sâmbătă, 19 septembrie, pe tronsonul cuprins între bulevardul Mamaia și strada Traian. Pentru desfășurarea...

Sâmbătă, bulevardul Tomis redevine pietonal
AUDIO | Ziua Porților Deschise la Stațiunea de Cercetare Murfatlar
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 16:24

AUDIO | Ziua Porților Deschise la Stațiunea de Cercetare Murfatlar

Stațiunea de Cercetare Murfatlar îi invită pe cei care vor să descopere mai îndeaproape lumea viticulturii la „Ziua Porților Deschise”....

AUDIO | Ziua Porților Deschise la Stațiunea de Cercetare Murfatlar
CONSTANȚA: Tribunalul a dispus încetarea grevei de la Oil Terminal, considerată ilegală
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 16:13

CONSTANȚA: Tribunalul a dispus încetarea grevei de la Oil Terminal, considerată ilegală

Tribunalul Constanța a dispus, joi, încetarea grevei angajaților de la Oil Terminal, acțiunea de protest fiind considerată ilegală de către...

CONSTANȚA: Tribunalul a dispus încetarea grevei de la Oil Terminal, considerată ilegală
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 15:57

AUDIO | Trotinetele electrice, noul simbol al copilăriei moderne: Viteză, pericole și reguli ignorate

Bicicleta, unul dintre simbolurile copilăriei de acum niște zeci de ani, a cedat, în bună măsură, locul trotinetei electrice. Vremuri noi,...

AUDIO | Trotinetele electrice, noul simbol al copilăriei moderne: Viteză, pericole și reguli ignorate
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 15:32

Comisia Europeană propune o interdicție pe rețelele sociale pentru copiii de sub 13 ani și mini-conturi până la 15 ani

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a propus joi o interdicție pe social media pentru copiii sub 13 ani și acces restricționat...

Comisia Europeană propune o interdicție pe rețelele sociale pentru copiii de sub 13 ani și mini-conturi până la 15 ani
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 15:14

Staţiunea Mamaia încheie sezonul estival cu trei seri de concerte live în Piaţeta Cazino

Staţiunea Mamaia încheie sezonul estival în ritmuri muzicale, cu organizarea de concerte live în Piaţeta Cazino, în perioada 18 – 20...

Staţiunea Mamaia încheie sezonul estival cu trei seri de concerte live în Piaţeta Cazino
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 15:04

Ședință extraordinară a Consiliului Județean Constanța, convocată vineri de președintele Florin Mitroi

Consiliul Județean Constanța este convocat de președintele Florin Mitroi în ședință extraordinară convocată de îndată pentru data de...

Ședință extraordinară a Consiliului Județean Constanța, convocată vineri de președintele Florin Mitroi