Ascultă Radio România Constanța Live

FC Liverpool a câștigat Liga Campionilor pentru a şasea oară

FC Liverpool a câștigat Liga Campionilor pentru a şasea oară

Publicat de Catalin Donose, 2 iunie 2019, 05:36

FC Liverpool a câştigat pentru a şasea oară în istoria sa, Liga Campionilor la fotbal, după ce a învins cu 2-0 (1-0) o altă echipă engleză, Tottenham Hotspur, în finala care a avut loc sâmbătă seară pe stadionul Wanda Metropolitano din Madrid.

Golurile au fost înscrise de egipteanul Mohamed Salah în minutul 2, din penalty şi belgianul Divock Origi în minutul 87.

Liverpool a obţinut un penalty după numai 23 de secunde, la un henţ comis de Sissoko, iar Salah a transformat cu siguranţă. Reuşita lui Salah, după un minut şi 49 de secunde, este pe locul 2 pe lista celor mai rapide goluri din finala Ligii Campionilor, devansată de golul lui Paolo Maldini pentru AC Milan după 51 de secunde în finala cu Liverpool din 2005.

În acest meci, Tottenham a contat după mai mult timp pe cel mai bun atacant al său, Harry Kane, refăcut după o accidentare, însă vedeta lui Spurs a avut o evoluţie ştearsă. Lucas Moura, eroul calificării londonezilor în finală, a fost rezervă, la fel ca Divock Origi, unul dintre cei mai buni jucători ai lui Liverpool în semifinala retur cu FC Barcelona. Moura a fost trimis de antrenorul Mauricio Pochettino în min. 66, iar Origi a fost introdus în min. 58.

Liverpool a fost la a doua finală consecutivă în Champions League după ce anul trecut a fost învinsă cu 3-1 de Real Madrid, în timp ce Tottenham a disputat prima sa finală în această competiţie.

”Cormoranii” au mai câştigat de cinci ori cea mai importantă competiţie intercluburi de pe continent (1977, 1978, 1981, 1984 şi 2005), o singură dată în actualul format, în 2005, după o revenire memorabilă în faţa lui AC Milan.

Aceasta a fost a doua finală între echipe engleze în Liga Campionilor, după Manchester United – Chelsea în 2008.

Anglia are acum 13 trofee în Liga Campionilor/Cupa Campionilor Europeni, fiind devansată doar de Spania, 18 trofee. Pe locul 3, cu 12 succese în această competiţie, este Italia. Real Madrid a obţinut cele mai multe succese, 13, fiind urmată de AC Milan, cu 7.

Liverpool nu a mai câştigat campionatul Angliei din 1990, iar Tottenham, din 1961.

Antrenorul lui Liverpool, Juergen Klopp, pierduse primele sale finale de Liga Campionilor, una când o pregătea pe Borussia Dortmund, a doua anul trecut, cea dintre ‘cormorani’ şi Real Madrid.

Meciul a fost precedat de un minut de reculegere în memoria fostului internaţional spaniol Jose Antonio Reyes, care a decedat sâmbătă în urma unui accident rutier.

Finala a fost oprită în min. 18, când o tânără în costum de baie a intrat pe teren.

Tottenham Hotspur – Liverpool 0-2 (0-1)
Au marcat: Mohamed Salah (2 – penalty), Divock Origi (87)
Madrid, stadionul Wanda Metropolitano
Liga Campionilor – finala

Au evoluat echipele:
Tottenham: 1. Hugo Lloris (căpitan) – 2. Kieran Trippier, 4. Toby Alderweireld, 5. Jan Vertonghen, 3. Danny Rose – 17. Moussa Sissoko (15. Eric Dier, 74), 8. Harry Winks (27. Lucas Moura, 66) – 20. Dele Alli (18. Fernando Llorente, 81), 23. Christian Eriksen, 7. Heung-Min Son – 10. Harry Kane. Antrenor: Mauricio Pochettino.
Rezerve neutilizate: 13. Michel Vorm, 22. Paulo Gazzaniga – 6. Davinson Sanchez, 11. Erik Lamela, 12. Victor Wanyama, 16. Kyle Walker-Peters, 21. Juan Foyth, 24. Serge Aurier, 33. Ben Davies.

Liverpool: 13. Alisson Becker – 66. Trent Alexander-Arnold, 32. Joel Matip, 4. Virgil Van Dijk, 26. Andy Robertson – 3. Fabinho, 14. Jordan Henderson (căpitan), 5. Georginio Wijnaldum (7. James Milner, 62) – 11. Mohamed Salah, 9. Roberto Firmino (27. Divock Origi, 58), 10. Sadio Mane (12. Joseph Gomez, 90). Antrenor: Juergen Klopp.
Rezerve neutilizate: 22. Simon Mignolet, 62. Caoimhin Kelleher – 6. Dejan Lovren, 15. Daniel Sturridge, 18. Alberto Moreno, 20. Adam Lallana, 21. Alex Oxlade-Chamberlain, 23. Xherdan Shaqiri, 24. Rhian Brewster.

Arbitru: Damir Skomina; arbitri asistenţi: Jure Praprotnik, Robert Vukan (toţi din Slovenia); arbitru video: Danny Makkelie (Olanda); arbitri asistenţi video: Pol van Boekel (Olanda), Felix Zwayer (Germania); arbitru asistent video pentru ofsaid: Mark Borsch (Germania); al patrulea oficial: Antonio Mateu Lahoz (Spania).

Cătălin Donose

Victorie a tricolorilor în fața campioanei olimpice
Sport joi, 17 septembrie 2026, 08:19

Victorie a tricolorilor în fața campioanei olimpice

Reprezentativa României a reuşit o victorie de prestigiu, 3-2  (16-25, 25-27, 25-20, 35-33, 15-12) cu campioana olimpică Franţa, miercuri seara,...

Victorie a tricolorilor în fața campioanei olimpice
Se retrage căpitanul naționalei de volei masculin a României
Sport miercuri, 16 septembrie 2026, 16:27

Se retrage căpitanul naționalei de volei masculin a României

Miercuri seară este programat ultimul meci pentru naționala de volei masculin a României în grupa D a Campionatului European, de la Cluj-Napoca....

Se retrage căpitanul naționalei de volei masculin a României
Gheorghe Hagi crede că tricolorii au potenţial
Sport miercuri, 16 septembrie 2026, 15:49

Gheorghe Hagi crede că tricolorii au potenţial

Selecţionerul Gheorghe Hagi a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, înaintea celor patru meciuri pe care tricolorii le vor disputa...

Gheorghe Hagi crede că tricolorii au potenţial
CS Năvodari este prezent în proiectul european „WAVES 4 ACTIVE EUROPE”
Sport marți, 15 septembrie 2026, 11:07

CS Năvodari este prezent în proiectul european „WAVES 4 ACTIVE EUROPE”

Tinerii sportivi de la Clubul Sportiv Năvodari se află în aceste zile, la un eveniment internațional desfășurat în Varna (Bulgaria), în...

CS Năvodari este prezent în proiectul european „WAVES 4 ACTIVE EUROPE”
Sport marți, 15 septembrie 2026, 08:48

S-a încheiat etapa a noua din Superliga de fotbal

Meciurile din etapa a noua a Superligii de fotbal au avut loc de vineri până luni. Rezultate: Vineri 11 septembrie Farul Constanţa – UTA...

S-a încheiat etapa a noua din Superliga de fotbal
Sport marți, 15 septembrie 2026, 08:35

Victorie și calificare pentru tricolori în optimile Campionatului European de volei masculin

Reprezentativa României s-a calificat în optimile de finală ale Campionatului European de volei masculin – EuroVolley 2026, găzduit de...

Victorie și calificare pentru tricolori în optimile Campionatului European de volei masculin
Sport luni, 14 septembrie 2026, 10:39

Încă o ediție de succes pentru evenimentul „Autism 24h”

Evenimentul „Autism 24h” organizat de Asociatia Centrul de Autism Marea Neagră (președinte Adrian Gemănaru), organizație non profit s-a...

Încă o ediție de succes pentru evenimentul „Autism 24h”
Sport luni, 14 septembrie 2026, 09:43

Încă o victorie la scor pentru fotbalistele de la Farul Constanța

Echipa de fotbal feminin Farul Constanța a obținut a treia victorie din acest sezon, câștigând fără emoții, pe teren propriu, în fața...

Încă o victorie la scor pentru fotbalistele de la Farul Constanța