Ascultă Radio România Constanța Live

Cod galben de furtuni în aproape toată ţara. Dobrogea este vizată

Cod galben de furtuni în aproape toată ţara. Dobrogea este vizată

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 30 mai 2019, 12:43

Meteorologii au emis, joi, o avertizare Cod galben de furtuni, valabilă până vineri dimineaţa în aproape toate regiunile ţării şi au prelungit informarea de vreme rea până luni dimineaţa.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), în perioada 30 mai, ora 12:00 – 31 mai, ora 3:00, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în Maramureş, Moldova, Transilvania, local în Muntenia şi Dobrogea, precum şi în zonele de deal şi de munte. Aceasta se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, grindină, vijelii şi averse torenţiale. Cantităţile de apa vor depăşi 25 l/mp şi izolat 40 – 50 l/mp.

Sunt afectate de atenţionarea ANM 37 de judeţe, unele total, iar altele doar parţial.

De asemenea, meteorologii au prelungit până luni, 3 iunie, informarea de vreme rea valabilă la nivelul întregii ţări.

Astfel, în intervalul 30 mai, ora 10:00 – 3 iunie, ora 10:00, instabilitatea atmosferică va fi accentuată, joi, 30 mai, îndeosebi în regiunile nordice, centrale şi estice, apoi în majoritatea regiunilor. Se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apa vor depăşi 15 – 25 l/mp, iar pe arii restrânse 35 – 50 l/mp.

ANM menţionează că, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, va actualiza atenţionările emise.

Redactor online – Daniel Țăndăreanu / Foto – unsplash

Informare meteorologică de ninsori, polei, vânt puternic și răcire accentuată, până marți seara
Actualitate duminică, 8 februarie 2026, 11:28

Informare meteorologică de ninsori, polei, vânt puternic și răcire accentuată, până marți seara

ANM  a emis o Informare meteorologică valabilă pentru toată țara, până pe 10 februarie, ora 20.00. Sunt vizate: precipitații predominant sub...

Informare meteorologică de ninsori, polei, vânt puternic și răcire accentuată, până marți seara
Rețea de traficanți de persoane, inclusiv minore, și proxeneți, ce opera în județele Constanța și Tulcea, destructurată de polițiști
Actualitate duminică, 8 februarie 2026, 09:43

Rețea de traficanți de persoane, inclusiv minore, și proxeneți, ce opera în județele Constanța și Tulcea, destructurată de polițiști

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de...

Rețea de traficanți de persoane, inclusiv minore, și proxeneți, ce opera în județele Constanța și Tulcea, destructurată de polițiști
TULCEA: Asociația ARCA cere intervenția urgentă a autorităților în grindul Dranov, devenit „cimitirul cailor sălbatici”
Actualitate duminică, 8 februarie 2026, 09:21

TULCEA: Asociația ARCA cere intervenția urgentă a autorităților în grindul Dranov, devenit „cimitirul cailor sălbatici”

Asociația ARCA – Animal Rescue and Care confirmă situația dramatică în care se află caii sălbatici din Grindul Dranov, comuna Sfântu...

TULCEA: Asociația ARCA cere intervenția urgentă a autorităților în grindul Dranov, devenit „cimitirul cailor sălbatici”
CONSTANȚA: Peste 700 de șoferi de ride-sharing fără forme legale, identificați în doar o săptămână
Actualitate sâmbătă, 7 februarie 2026, 17:35

CONSTANȚA: Peste 700 de șoferi de ride-sharing fără forme legale, identificați în doar o săptămână

Ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat vineri că trebuie intervenit rapid și ferm în reglementarea domeniului de ride-sharing, unde au fost...

CONSTANȚA: Peste 700 de șoferi de ride-sharing fără forme legale, identificați în doar o săptămână
Actualitate sâmbătă, 7 februarie 2026, 16:04

CONSTANȚA: UPDATE – Persoană căzută de pe un bloc în construcție

Pompierii din cadrul ISU Constanța au fost alertați astăzi, 7 februarie, cu privire la o persoană căzută de la înălțime de la un bloc în...

CONSTANȚA: UPDATE – Persoană căzută de pe un bloc în construcție
Actualitate sâmbătă, 7 februarie 2026, 14:09

TULCEA: Actualizare PMUD – locuitorii din municipiu sunt invitați să participe la o campanie de consultare

Primăria Municipiului Tulcea derulează, în această perioadă, o campanie de consultare publică privind obiceiurile de deplasare ale...

TULCEA: Actualizare PMUD – locuitorii din municipiu sunt invitați să participe la o campanie de consultare
Actualitate sâmbătă, 7 februarie 2026, 12:18

CONSTANȚA: Rețea de trafic de minori, trafic de persoane și proxenetism, destructurată

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de...

CONSTANȚA: Rețea de trafic de minori, trafic de persoane și proxenetism, destructurată
Actualitate sâmbătă, 7 februarie 2026, 11:57

Tâlhărie în CERNAVODĂ: Două persoane, reținute de polițiști

Urmare a cercetărilor în dosarul penal privind infracțiunea de tâlhărie calificată, comisă asupra a două persoane, de 57, respectiv 72 de...

Tâlhărie în CERNAVODĂ: Două persoane, reținute de polițiști