Ascultă Radio România Constanța Live

Salvaţi Copiii România: Peste 5.000 de copii au dispărut de acasă în ultimul an

copii - foto - unsplash
Foto: unsplash.com

Publicat de Doina Sirbu, 25 mai 2019, 10:58

Peste 5.000 de copii au dispărut de acasă în ultimul an, arată organizaţia neguvernamentală Salvaţi Copiii România, care trage un semnal de alarmă asupra proporţiilor acestui fenomen cu implicaţii grave şi pe termen lung.

Salvaţi Copiii România precizează, într-un comunicat transmis, sâmbătă, AGERPRES, că în perioada 30 aprilie 2018 – 20 mai 2019, 5.078 de minori au dispărut de acasă, dintre care 151 cu vârste până la 10 ani, 1.410 cu vârsta cuprinsă între 10-14 ani şi 3.517 mai mari de 14 ani, potrivit datelor furnizate de Direcţia de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului General de Poliţie.

De asemenea, în aceeaşi perioadă de timp, potrivit aceleiaşi surse, 5.072 de minori au fost găsiţi, dintre care: 158 cu vârste până la 10 ani; 1.395 cu vârsta cuprinsă între 10-14 ani; 3.519 mai mari de 14 ani.

Cele mai multe dispariţii au fost înregistrate la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti (sectoarele 1-6), IPJ Constanţa şi IPJ Neamţ, arată datele centralizate.

Organizaţia neguvernamentală menţionează că în 95% din cazuri este vorba de plecări voluntare, cele mai multe dispariţii fiind înregistrate în rândul adolescenţilor.

„Copiii pleacă intenţionat de la domiciliu sau din centrele de ocrotire a copiilor, pe o perioadă nedeterminată”, se arată în comunicat.

Preşedinte Executiv Salvaţi Copiii România, Gabriela Alexandrescu, explică faptul că aceste situaţii trebuie abordate urgent.

„Tot mai mulţi copii trăiesc situaţii de viaţă în care fuga de acasă pare să fie cea mai bună soluţie. Au nevoie de sprijinul nostru imediat şi consistent pentru a realiza că este o falsă soluţie, este un risc suplimentar pentru exploatare, abuz, trafic de copii. O atenţie deosebită trebuie acordată copiilor din centrele de ocrotire şi copiilor lipsiţi de protecţie parentală, urmare a fenomenului migraţiei economice. Fuga reprezintă în viziunea lor o soluţie pentru toate problemele cu care se confruntă, fără să realizeze că, dincolo de uşa casei sau a instituţiei de protecţie sunt adesea provocări mai mari, greu de gestionat. Aceste situaţii cu care ne confruntăm trebuie abordate urgent prin crearea unor mecanisme eficiente de prevenire adresate deopotrivă copiilor şi adulţilor care îi au în grijă”, spune Gabriela Alexandrescu.

În comunicat se mai arată că, potrivit datelor furnizate de Federaţia Europeană pentru Copilul Dispărut şi Exploatat Sexual (Missing Children Europe), centralizate la nivel european, situaţiile în care ajung copiii dispăruţi sunt: 58% sunt victime ale unei forme de abuz sau exploatare; 19% sunt răpiţi în contextul proceselor de stabilire a custodiei parentale (numai 16% din procedurile de răpire ale părinţilor au fost soluţionate prin mediere, în ciuda beneficiilor sale cunoscute pentru bunăstarea părinţilor şi a copiilor); 17% din cazurile de copii dispăruţi în Europa au caracter transfrontalier; în 20% din cazuri, apelurile din presă şi sistemele de alertă pentru copii au jucat un rol important în găsirea copiilor dispăruţi; dormitul pe stradă, cerşitul şi prostituarea sunt cele mai frecvente strategii, de risc maxim, pe care copiii fugari le au la îndemână pentru a supravieţui.

Salvaţi Copiii România a organizat o campanie de informare şi sensibilizare a elevilor şi cadrelor didactice cu mesajul „Fuga de acasă e o capcană, nu un refugiu”, marcând în România Ziua Internaţională a Copiilor Dispăruţi. Echipele de voluntari şi specialişti ale Salvaţi Copiii au desfăşurat activităţi educaţionale cu peste 1.500 de elevi, din Bucureşti şi alte 11 judeţe ale ţării, pentru a-i avertiza asupra situaţiilor de risc în care copiii şi adolescenţii lipsiţi de sprijin pot lua decizii cu impact negativ major asupra siguranţei şi vieţii lor.

redactor online – Doina Sîrbu / sursă – AGERPRES / foto – unsplash.com

Dronă căzută la Galați/Nicușor Dan declară la BBC că nu exclude expulzarea ambasadorului rus în caz de noi incidente
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 16:12

Dronă căzută la Galați/Nicușor Dan declară la BBC că nu exclude expulzarea ambasadorului rus în caz de noi incidente

Președintele României, Nicușor Dan, afirmă, într-un interviu acordat sâmbătă postului BBC, că nu există dubii că drona care a lovit un...

Dronă căzută la Galați/Nicușor Dan declară la BBC că nu exclude expulzarea ambasadorului rus în caz de noi incidente
Droguri în valoare de peste 200 de mii de euro, confiscate de polițiștii constănțeni
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 13:08

Droguri în valoare de peste 200 de mii de euro, confiscate de polițiștii constănțeni

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de...

Droguri în valoare de peste 200 de mii de euro, confiscate de polițiștii constănțeni
politia masina ilustrativ
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 12:33

CONSTANȚA: Un minor de 17 ani, reținut după ce ar fi încercat să răpească o tânără

Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate, polițiști din cadrul Poliției...

CONSTANȚA: Un minor de 17 ani, reținut după ce ar fi încercat să răpească o tânără
Fotbal: Gheorghe Hagi a convocat cinci jucători la națională după barajul Dinamo – FCSB
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 11:43

Fotbal: Gheorghe Hagi a convocat cinci jucători la națională după barajul Dinamo – FCSB

Selecționerul Gheorghe Hagi a convocat cinci jucători la națională pentru meciurile amicale din iunie după meciul de baraj pentru Conference...

Fotbal: Gheorghe Hagi a convocat cinci jucători la națională după barajul Dinamo – FCSB
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 11:03

Județul TULCEA: Avertizare ANM – averse torențiale, descărcări electrice, vijelii

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de instabilitate atmosferică accentuată și cantități de apă...

Județul TULCEA: Avertizare ANM – averse torențiale, descărcări electrice, vijelii
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 10:48

31 mai – Ziua Românilor de Pretutindeni

Ziua Românilor de Pretutindenin este sărbătorită potrivit Legii 101/2015. Ziua Românilor de Pretutindeni a fost marcată, inițial, înainte de...

31 mai – Ziua Românilor de Pretutindeni
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 10:43

Tenis: Cezar Crețu, calificat în finala turneului challenger de la Chișinău

Tenismanul român Cezar Crețu s-a calificat în premieră în finala unui turneul challenger, sâmbătă, la Chișinău, dotat cu premii totale de...

Tenis: Cezar Crețu, calificat în finala turneului challenger de la Chișinău
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 10:03

31 mai – Ziua mondială fără tutun

Ziua mondială fără tutun este marcată, anual, pe 31 mai, și reunește guverne, organizații de sănătate, societatea civilă și tineri din...

31 mai – Ziua mondială fără tutun